Vergil Chițac, primarul Constanței, a fost implicat într-un accident rutier pe Autostrada Soarelui, dar a ieșit din spital la scurt timp după incidentul rutier, cu o remarcă umoristică.
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a fost implicat luni într-un accident pe Autostrada Soarelui, când mașina în care se afla s-a lovit violent de un parapet.
Incidentul a avut loc în timp ce edilul se întorcea de la București, unde semnase contractul pentru noul stadion al orașului.
La volanul autoturismului se afla șoferul instituției, un bărbat de 53 de ani, care, din cauza carosabilului umed, a pierdut controlul volanului, iar mașina în care se afla Vergil Chițac s-a izbit de un parapet de pe marginea autostrăzii.
În urma impactului, Chițac a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost ulterior transportat la Spitalul Județean Constanța pentru investigații suplimentare. În accident a fost rănit ușor și un pasager de 62 de ani.
Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța, a confirmat că, după apelul la 112, zona accidentului a fost rapid securizată de echipaje de intervenție. Crina Kibedi, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Constanța, a menționat că toate investigațiile medicale au fost efectuate, iar rezultatele nu au relevat leziuni posttraumatice.
La câteva ore după accident, primarul a ieșit din spital pe picioarele lui și a glumit cu jurnaliștii, spunând: „Măi, voi aţi uitat că eu am fost militar?”, potrivit Observatornews.ro.
Chițac a postat ulterior pe rețelele sociale pentru a-i informa pe constănțeni despre starea sa de sănătate, asigurându-i că se simte bine.
„O veste bună nu vine niciodată singură. (Aproape) întotdeauna este însoțită și de o veste mai puțin bună, ar spune Murphy. După semnarea contractului de execuție pentru Stadionul Farul, în drum spre Constanța, autoturismul în care mă aflam (pe locul din dreapta spate) a acvaplanat și s-a izbit de parapet.
Atât eu cât și șoferul suntem teferi, fără fracturi sau probleme deosebite.Le mulțumesc doctorilor de la Spitalul Județean Constanța și echipei de intervenție. S-au comportat și au acționat exemplar”, a scris primarul Constanței pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, șoferul autoturismului a fost testat cu aparatele drugtest și alcooltest, iar rezultatele au fost negative, confirmând că nu consumase substanțe interzise.