Invitatul zilei este Dan Milea – consilier general CGMB. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro și pe canalul de YouTube Gândul.
Dan Milea, unul dintre fondatorii USR, și-a anunțat recent retragerea din partid. Pe lângă multe alte aspecte pe care le puteți vedea în cadrul emisiunii integrale, el a atras atenția la faptul că USR este luat captiv de un grup de aproximativ 20 de persoane. Liderul acestora ar fi Vlad Voiculescu, care, așa cum a precizat Dan Milea, „conduce despotic” partidul.
„Pe mine mă doare sufletul să spun chestia asta, pentru că eu am practic am contribuit la înființarea lui (n.r. USR), cel puțin pe partea de filială a Sectorului 1. Sunt dintre membrii fondatori care au fost acolo în 2016. Practic, partidul este luat captiv de maxim 20 de persoane. Biroul municipal este controlat în mod despotic de către domnul Vlad Voiculescu. Cine nu este de acord cu dânsul este decapitat,” a povestit Dan Milea în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.