Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician a abordat evoluția conflictului dintre Israel și Hamas, subliniind dificultățile strategice și consecințele pe termen lung. În special, el a evidențiat cum eforturile Israelului de a impune o „nouă ordine” ar putea duce la instabilitate în regiune, prin crearea unor state eșuate la frontierele sale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Dungaciu a remarcat că, deși Hamas ar fi fost demilitarizat parțial, o analiză din Financial Times atrage atenția asupra unui fenomen alarmant: 60% dintre actualii luptători sunt orfani ale căror părinți au murit în conflictele anterioare. Astfel, Israelul, prin acțiunile sale, ar putea să creeze o nouă generație de tineri radicalizați, alimentați de furie și dorință de răzbunare.
„Tu, în acest moment, creezi o viitoare armată de orfani, de 10 ori mai mare, care vor avea aceeași idee că Israelul le-a făcut asta”, a explicat analistul.
Analistul a avertizat că eforturile Israelului de a elimina Hamas și Hezbollah ar putea lăsa Gaza și Libanul într-o situație precară. Fără o strategie clară de reconstrucție și guvernare, aceste teritorii riscă să devină state eșuate, unde grupările paramilitare ar putea lua din nou controlul.
„Israelul va avea la frontiere un stat eșuat, din care oricând se pot secreta armate paramilitare împotriva sa”, a spus Dungaciu, subliniind dificultățile economice și sociale din aceste regiuni.
În contextul strategic global, Dungaciu a comentat și dorința Statelor Unite de a se retrage din Orientul Mijlociu și de a-și muta atenția către Pacific. Pivotul american spre Pacific, inițiat încă din 2011, întâmpină dificultăți din cauza implicării continue în conflictele din Orientul Mijlociu. Orice confruntare cu Iranul ar complica și mai mult acest scenariu. Dungaciu a evidențiat că Teheranul are la dispoziție multiple instrumente înainte de a declanșa un război direct, inclusiv înarmarea milițiilor Houthi din Yemen sau închiderea Strâmtorii Hormuz, cu impact major asupra piețelor de petrol.
„În esență, marea groază strategică a Americii este să fie trasă înapoi în Orientul Mijlociu. Iranul are câteva instrumente redutabile înainte de a începe războiul propriu-zis, care pot afecta serios economia mondială”, a avertizat el.
O soluție pașnică, care să includă crearea unui stat palestinian, pare din ce în ce mai îndepărtată. Analistul subliniază că Israelul nu va accepta niciodată un stat palestinian după evenimentele din 7 octombrie, iar actuala administrație nu are un plan concret în această direcție.
„Nu e vorba doar de Netanyahu, ci de starea de spirit generală a populației, care nu va permite premierea Hamas cu un stat. Șansele pentru un stat palestinian sunt aproape nule”, a concluzionat Dungaciu.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”