Podul de la Brăila, ASFALTAT a patra oară. Bitumul a fost special mixat pentru acest pod unic, proiectat pentru 120 de ani

Publicat: 09/10/2024, 16:44
Actualizat: 09/10/2024, 18:00

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, inaugurat pe 6 iulie 2023, a intrat pentru a patra oară în proces de asfaltare, de această dată constructorul susţinând că va folosi o nouă reţetă de mixturi bituminoase, adaptată specificului acestui pod, unic în România. Circulaţia a fost deviată, începând de miercuri, 9 octombrie, pe banda 1 de rulare pentru ambele sensuri, în vederea efectuării lucrărilor de reasfaltare, informează Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău.

Podul a fost proiectat pentru 120 de ani, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.

„Au început lucrările de asfaltare pe Podul de la Brăila, DN2S, km 4+500 – km 6+600, – sensul Tulcea către Brăila. Devierea traficului rutier de pe Calea 2 pe Calea 1 la km 7+000, cu revenire în Calea 2 la km 3+000. Circulaţia rutieră se desfăşoară în ambele sensuri cu restricţie de viteză de 30 km/h. Lucrările de asfaltare vor dura 6 zile iar semnalizarea se realizează cu balize direcţionale şi lămpi de culoare galbenă intermitentă pe timpul nopţii”, a transmis Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău.

Podul suspendat peste Dunăre – cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră – a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, iar la scurt timp după inaugurare au apărut primele probleme legate de asfalt, care s-a „vălurit”.

Asfalt special, pentru un pod unic

De data aceasta, aşa cum susţine constructorul, este o reţetă asfaltică nouă, care a fost testată într-un laborator din Italia, un laborator european mare. Constructorul spune că această reţetă de asfalt va rezista şi nu vom mai avea problemele de până acum, că se va comporta astfel la traficul rutier, inclusiv traficul greu, iar la vară nu vom mai avea deformările pe care le-am avut până acum. Practic, este o reţetă adaptată Podului de la Brăila, pentru că, într-adevăr, Podul de la Brăila este singurul pod de genul acesta din România, este unicat, are nişte specificităţi ale lui. Dacă faci tot podul specific, trebuie să îi faci şi asfaltul specific, pentru că se vede că asfaltul standard pus până acum nu a rezistat”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu.

Purtătorul de cuvânt al CNAIR a precizat că Podul peste Dunăre va fi reasfaltat în totalitate, după finalizarea lucrărilor pe calea 2 de rulare, traficul de pe calea 1 urmând să se mute aici, pentru ca şi calea 1 de rulare să intre în proces de asfaltare.

Termeni de așteptare

Ca timpi tehnologici, patru zile vor aşterne primul strat de asfalt pe calea 2 de rulare, adică sensul dinspre Tulcea, spre Brăila, după care vor avea o pauză de trei zile, pentru ca primul strat de asfalt să îşi atingă clasa. Vrem să se respecte toţi timpii tehnologici, ca să nu mai avem după aceea surprize şi dezbateri, dacă apar deteriorări. Apoi, încă trei zile vor aşterne al doilea strat de asfalt, stratul final. După ce vor finaliza lucrările, vor transfera traficul de pe calea 1, pe care se circulă acum, pe calea 2, şi vor începe şi acolo lucrările de frezare şi, ulterior, de aşternere a asfaltului. Aici se va ţine cont şi de condiţiile meteorologice, pentru că vrem ca, la această etapă, toţi timpii tehnologici şi toate procedurile să fie respectate la virgulă, dacă apar probleme, să ştim exact de unde sunt. Să nu ne mai trezim ba că s-a aşternut asfaltul pe ploaie, ba că nu ştiu ce temperatură nu era, să terminăm odată cu toată şarada de pe Podul Brăila, pe care trebuie să se circule fără probleme”, a declarat Alin Şerbănescu.

Podul are o lungime de aproximativ 2 kilometri şi le oferă şoferilor o alternativă, în afara traversării Dunării cu bacul, pentru a ajunge spre litoral. Deşi circulaţia pe pod a fost deschisă pe 6 iulie 2023, lucrarea nu a fost recepţionată de autorităţile române şi, potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, nici nu va fi recepţionată, până când constructorul nu va repara toate problemele. Ministrul Sorin Grindeanu declara, pe 7 august, că soluţia tehnică folosită deja de trei ori pentru asfaltarea Podului peste Dunăre este una „proastă”

Valoarea iniţială a proiectului Podului peste Dunăre a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul Asocierea Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure System Co. Ltd., denumit în prezent WeBuild.

CITEȘTE ȘI:

CNAIR: „Podul de la Brăila a avut mixturi asfaltice neconforme și cu VICII DE EXECUȚIE”. Când va fi gata noul asfalt?

Sorin Grindeanu: Proiectul Podului de la BRĂILA a avut o soluţie tehnică proastă legată de covorul de ASFALT

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?