Un bărbat de 56 de ani din localitatea Movileni, județul Olt, s-a certat, vineri, cu soția lui și a dat foc la casă. Primarul comunei s-a urcat pe o scară și a reușit să-l imobilizeze pe bărbat.
Bărbatul a fost ulterior internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecţie pentru a asigura siguranţa familiei sale.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere.
Bărbatul ar fi încercat chiar să arunce în aer imobilul, cu ajutorul mai multor butelii de aragaz.
” Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Movileni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la bunurile din interiorul casei, cu posibilitatea de propagare la întreaga locuință (parter+mansardă).
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind afectate materiale textile, electronice, electrocasnice și obiecte de mobilier, din patru camere de locuit.
Cauza probabilă a incendiului a fost acțiune intenționată”, spun reprezentanții ISU Olt.
Printre cei care au intervenit în acest caz s-au numărat și doi tineri polițiști, care au intrat în casă, l-au încătușat pe proprietar și au scos buteliile pline cu gaz metan (VEZI GALERIA FOTO).
CITEȘTE ȘI:
TRAGEDIE în Timiș: Un bărbat şi-a înjunghiat soţia, a dat foc la casă şi apoi a fost găsit mort