ATAC armat în Pakistan. Cel puțin 20 de persoane au fost ucise

ATAC armat în Pakistan. Cel puțin 20 de persoane au fost ucise
Publicat: 11/10/2024, 14:34

Cel puțin 20 de persoane au fost ucise într-o mină de cărbune din provincia Balochistan din sud-vestul Pakistanului, potrivit Poliției locale.

Atacatorii au luat cu asalt clădirea în care erau cazați minerii, vineri dimineață, și au deschis focul, informează BBC.

Reprezentanții unui spital regional au informat că 20 de cadavre au ajuns deja la morga instituției, iar alte șase persoane rănite sunt tratate de medici în acest moment.

Minerii ar fi fost atacați cu arme grele, inclusiv lansatoare de rachete și grenade, a transmis Poliția. Un supraviețuitor a spus că, din ce a reținut, inclusiv o dronă ar fi fost utilizată în atac.

Supraviețuitorul estimează că atacul, care a început imediat după miezul nopții, a durat aproximativ o oră și jumătate. Acesta spune că a auzit, de asemenea, explozii puternice, despre care crede că erau provocate de grenade.

Cel puțin 40 de atacatori

Asim Shafi, șeful poliției din districtul Duki, unde a avut loc atacul, a confirmat că atât grenade de mână, cât și lansatoare de rachete au fost folosite în atac. Autoritățile spun că există indicii potrivit cărora cel puțin 40 de persoane au realizat acest atac.

Poliția a confirmat că patru dintre victime erau afgani, în timp ce restul bărbaților erau pakistanezi.

Nicio grupare nu a revendicat până acum responsabilitatea pentru acest atac. În trecut, Armata pentru Eliberarea Balochistanului (BLA), o grupare separatistă, a comis mai multe atacuri mortale în provincie. Proprietarul minei, Khairullah Nasar, a declarat agenției de presă Reuters că a primit „amenințări de la militanți de ceva vreme”.

Atacul de vineri este cel mai recent efectuat în ultimele zile și vine chiar înaintea conferinței Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, un summit major de securitate care va avea loc săptămâna viitoare în capitala Pakistanului, Islamabad, arată sursa citată.

Luni, un militant BLA a ucis doi cetăţeni chinezi şi a rănit cel puţin zece persoane într-un atac sinucigaş în apropiere de aeroportul din Karachi. Gruparea, care susține independența regiunii Balochistan, a comis mai multe atacuri în august, care au dus la moartea a peste 50 de persoane. Cel puțin 21 de insurgenți au fost uciși în confruntări cu forțele pakistaneze.

Sursa foto: Profimedia

Tags:
Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Mărturia unei sportive, despre antrenorul acuzat de proxenetism: „A intrat peste mine...”
Fosta soție a lui Reghe ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în...
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la...
Trucul inteligent de cumpărare a bananelor despre care ai fi vrut să știi mai devreme....
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea...
18 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după o piesă de operă cu sex...
VIDEO & FOTO Primele imagini cu bani pe biroul din cabinetul medical al lui Nelu...
Fosta soție a lui Reghe ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în...
La ce ajută al treilea compartiment al mașinii de spălat. Mulți nu știu, de fapt,...
ANIMAŢIE. Două TIR-uri s-au ciocnit frontal în tunelul Bahna, după ce un şofer bulgar a...
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat...
El este Ion, polițistul decedat într-un tragic accident rutier la Ungheni. Pasiunea pentru mașini i-a...
A MURIT! Gică Hagi, în doliu
Strici mașina dacă retrogradezi din viteza a 2-a în 1-a ÎN MERS? Sfatul unui mecanic
Kremlinul confirmă că Trump i-a trimis teste Covid lui Putin în plină criză pandemică
Descoperire neașteptată în spațiu! „Nu avem NIMIC asemănător în Sistemul Solar”
Cod Rutier 2024. Închisoare 7 ani. E strict interzis când te oprește Poliția în trafic
Rețeta Jasmilei pentru ciocolata Dubai. Care este marele secret
Ce mesaj i-a transmis Ion Țiriac lui Rafael Nadal. Spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis
„Îmi vine să plâng! Aici vreau să mor!” Florin Piersic, cu ochii plini de lacrimi,...
Gabriela Cristea sare în apărarea fiicelor sale. “Nu mai faceți diferențe între copiii mei!”
Erika Isac, criticată aspru pentru scenele abuzive prezentate în videoclipul piesei BOO HOO: "Militează împotriva...
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru...
Telescopul Webb ajută astronomii să înțeleagă cum iau naștere stelele