Vouchere sociale pentru luna octombrie 2024. Când intră banii pe card

Vouchere sociale pentru luna octombrie 2024. Când intră banii pe card
Vouchere sociale octombrie 2024, foto ilustrativa, sursa foto: Envato
Publicat: 12/10/2024, 20:30

Vouchere sociale pentru luna octombrie 2024. Când intră banii pe card și ce trebuie să știe beneficiarii. Peste 2,6 milioane de români vor beneficia de acest sprijin destinate achiziționării de alimente esențiale.

În cadrul programului social „Sprijin pentru România”, cardurile sociale pentru persoanele vulnerabile vor fi încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei, începând cu data de 15 octombrie.

Programul a început în anul 2023, iar cardurile au fost încărcate anul acesta în lunile februarie, aprilie, iunie și august. Valoarea totală acordată fiecărei personae în anul 2024 este de 1.500 de lei. Această sumă este distribuită în tranșe de câte 250 de lei, acordată o dată la două luni.

Acest program va continua până în anul 2027 și va oferi sprijin material celor care se află în situații economice dificile. Mai mult, beneficiarii sunt sfătuiți să păstreze aceste carduri chiar și după finalizarea programului, în eventualitatea unei reluări ulterioare a acestuia.

Ajutorul financiar are un rol esențial în susținerea celor mai vulnerabile categorii sociale și asigură accesul la alimente și bunuri de bază într-o perioadă de dificultate economică.

Cine beneficiază de vouchere sociale

Categoriile de persoane care beneficiază de acest sprijin sunt următoarele:

  • copii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cât va mai dura războiul din Ucraina. Răspunsul dat de Peskov jurnaliștilor
Mega-scandal pentru copii și… ÎNREGISTRARE BOMBĂ! Adriana Bahmuțeanu și-a ieșit din minți! ”I-ați dezbrăcat dumneavoastră?!”
FOTO. Modelul a rămas la bustul gol pe stadion. Cât de frumoasă e tânăra
De ce s-a răzgândit Austria în cazul primirii României în Schengen. Motivele mai puțin cunoscute...
Doliu uriaș la Universitatea Cluj! Antrenorul a fost lovit mortal de o mașină, după ce...
Anchetă penală după ce Victor Micula ar fi plătit influenceri de pe TikTok să promoveze...
Noi dovezi că Georgescu s-a întâlnit cu Potra și Sechila la ferma din Ciolpani. Imaginile...
Ce a prezis Nostradamus pentru 2025: se pune la cale un război și 2 țări...
Mănânci pâine feliată din comerț? Care este singura sănătoasă, potrivit lui Dragoș Pătraru
"Drum lin, frate! Undeva, acolo sus, încă accelerezi spre orizonturi infinite". Armando a fost ucis...
VIDEO Petre a ars de viu în camionul pe care îl conducea. Șoferul de 49...
Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsoare. Care sunt zonele vizate
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început...
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu un plin de benzină
Kelemen Hunor: Eu, dacă aş fi în locul lui Iohannis, aş lăsa viitorul preşedinte al...
Descoperirea care schimbă TOT: A fost găsit un ORAȘ GALACTIC
Anunț bombă direct din Rusia. Adevărul despre Călin Georgescu: Putea deveni un nou...
Câștigătorul marelui premiu la loto a murit. N-a apucat să se bucure de bani
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut...
Încep negocierile pentru formarea noului Guvern. Cine va fi premier până la alegerea viitorului președinte
Armin Nicoară, destăinuiri despre fertilizarea in vitro. Când și unde va avea loc procedura: „Acum...
Luna Plină în decembrie 2024: Ce trebuie să faci pentru ca dorințele să ți se...
BANCUL ZILEI. Bubulina: - La micul dejun i-am pregătit lui Bulă fulgi de săpun, în...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre ierburi și condimente?