GERMANIA abandonează planurile de înăsprire a politicii privind imigraţia

GERMANIA abandonează planurile de înăsprire a politicii privind imigraţia
Olaf Scholz FOTO: Profimedia
Publicat: 13/10/2024, 10:33
Actualizat: 13/10/2024, 10:37

Guvernul lui Olaf Scholz și-a atenuat planurile de înăsprire a politicii de primire a solicitanților de azil , în urma atacurilor criminale care au șocat Germania, potrivit unui document obținut, sâmbătă, de AFP.

Coaliția condusă de social-democratul Olaf Scholz (SPD) a adăugat excepții unui document, prezentat la sfârșitul lunii august, ce prevede eliminarea ajutorului pentru solicitanții de azil care au intrat într-o altă țară din UE înainte de a veni în Germania.

Abolirea completă poate avea loc numai dacă plecarea solicitanţilor de azil în ţara UE în care au sosit prima dată „este posibilă din punct de vedere juridic şi efectiv”, conform documentului. De asemenea, este exclusă în cazul copiilor.

„Nu dorim să provocăm lipsa unei locuinţe sau sărăcirea solicitanţilor de azil pentru care este responsabil un alt stat membru al UE”, afirmă deputatul SPD Dirk Wiese într-o scrisoare adresată colegilor săi din grupul parlamentar, a cărei copie a fost obţinută şi de AFP.

În conformitate cu „Regulamentul Dublin” convenit de ţările UE, prima ţară din UE în care intră un imigrant ilegal este responsabilă de cererea sa de azil. Textul modificat urmează să fie dezbătut în Parlament până vineri.

Guvernul şi-a prezentat propunerea în august, în urma unui triplu atac cu cuţitul la o petrecere din Solingen (vest), atribuit unui sirian suspectat de legături cu organizaţia jihadistă Statul Islamic. În iunie, un alt atac cu cuţitul, atribuit unui afgan la o manifestaţie anti-islamică la Mannheim (vest), s-a soldat cu moartea unui poliţist care intervenise.

Aceste tragedii au alimentat ascensiunea partidului de extremă dreapta AfD, ostil migranţilor, care a câştigat pentru prima dată alegerile regionale în septembrie.

„Pachetul de securitate” al guvernului include, de asemenea, măsuri de facilitare a expulzării refugiaţilor care au folosit arme, o limitare a portului de arme albe şi o extindere a competenţelor autorităţilor.

Măsurile au fost considerate insuficiente de opoziţia conservatoare. Unul dintre deputaţii acesteia, Thorsten Frei, a criticat textul modificat, declarând sâmbătă ziarului Rheinische Post că refugiaţii pentru care Germania nu este responsabilă „vor continua să se poată ascunde în spatele aşa-numitelor excepţii”.

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O familie din Rusia a trăit peste 40 de ani izolată complet de restul lumii....
E mega-scandal în familia lui Liviu Dragnea! Ce a putut să-i facă Juniorul e strigător...
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare...
Detaliul care trebuie speculat de Occident pentru a rupe avantajul Rusiei pe frontul din Ucraina....
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea...
18 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după o piesă de operă cu sex...
„Să vă fie pământul cer, fraților”. Un bombardier rusesc Su-34 a fost doborât deasupra Ucrainei,...
Mihai Găinușă și Oana Paraschiv au bătut palma cu Antena 1. Apar în noul sezon...
Cum arăta Ramona Olaru când a debutat prima dată în televiziune. Imaginile pe care le-ar...
Internet gratuit peste tot în Uniunea Europeană. Ce aplicaţie trebuie să descarci
Veste mare pentru elevi! Școlile vor fi închise luni, 14 octombrie, de Sfânta Parascheva
Un nou cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut și unde s-a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cum îți dai seama dacă ai apă în benzină sau motorină. Ce trebuie să faci?
VIDEO MrBeast, cel mai faimos YouTuber din lume, a petrecut 7 zile la Salina Turda...
Ce să NU faci niciodată când ești PIETON? Îți poate pune viața în pericol!
Fumatul devine interzis pentru persoanele sub 21 de ani. S-a majorat vârsta limită legală
Cunoscut politician, împuşcat mortal. Era cunoscut pentru petrecerile de lux pe care le organiza
O femeie s-a speriat când a aflat ce vrea să îi facă soțul în dormitor,...
„Îmi vine să plâng! Aici vreau să mor!” Florin Piersic, cu ochii plini de lacrimi,...
Ce s-a întâmplat la târg cu mama Geta, Getuța și Ileana Sterp. “I-am făcut praf!”
Erika Isac, criticată aspru pentru scenele abuzive prezentate în videoclipul piesei BOO HOO: "Militează împotriva...
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru...
O movilă funerară, veche de 2.800 de ani din Siberia, amintește în mod straniu de...