DOCUMENT INCREDIBIL. Nicușor Dan în 2022, despre Planșeul Unirii: Caracter urgent, nu poate fi amânat / 2024: Nu suntem în situația de pericol public

Publicat: 14/10/2024, 07:28
Actualizat: 14/10/2024, 10:14

Din cauză că Nicușor Dan – primarul general al Capitalei – refuză, încă, să emită o autorizație de construire pentru reabilitarea Planșeului Unirii, aflat într-o stare de degradare care pune în pericol viețile bucureștenilor, Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a eliberat autorizația necesară începerii lucrărilor. Luni, 14 octombrie, lucrările vor fi demarate, chiar dacă Nicușor Dan susține că nu se poate discuta despre un „pericol public” și așteaptă „dovezi” care să-l convingă.

În exclusivitate, Gândul a intrat în posesia unui document-bombă (vezi în GALERIA FOTO) care demonstrează că primarul general Nicușor Dan nu numai că se „joacă” cu viețile bucureștenilor, dar are și probleme cu memoria.

În anul 2022, chiar Nicușor Dan – în urma unui Raport de specialitate întocmit de Direcția Generală de Investiții din PMB și Administrația Străzilor – avertiza că situația în care se află Planșeul Unirii este una foarte gravă, iar lucrările de reabilitare au caracter urgent.

  • În urma Raportului de specialitate a fost întocmită și expunerea de motive care a stat la baza parteneriatului dintre PMB și Primăria Sectorului 4, Nicușor Dan repartizând reabilitarea Planșeului Unirii la Sectorul 4, condus de Daniel Băluță.
  • Acum, în luna septembrie a anului 2024, Nicușor Dan spune că nu este convins că există un pericol la Planșeul Unirii, dar Gândul demonstrează că memoria îi joacă feste primarului general al Capitalei.

Nicușor Dan oscilează între „pericol” și „lipsa de pericol”

Este de-a dreptul incredibil modul în care Nicușor Dan oscilează între „pericol” și „lipsa de pericol” în această speță, iar că ecuația este rezolvată, în ultimă instanță, de primarii Daniel Băluță – de la Sectorul 4 – și Robert Negoiță de la Sectorul 3. (mai multe detalii AICI)

  • Specialiștii și expertizele au arătat urgența consolidărilor și reabilitării la obiectivul care are mai bine de 100 de ani.
  •  În multe zone, armătura de fier s-a dezintegrat, iar, pe măsură ce a ruginit, a sfărâmat grinzile de beton.
  • „Este imperios necesar să se înceapă cât mai urgent lucrările”, a declarat Mihai Toader, prefectul Capitalei.
  • Experții Primăriei Sectorului 4 au inserat în raportul tehnic referitor la starea structurii de rezistență a Planșeului Unirii că ar constitui „pericol public” pentru circulaţia rutieră şi cea pietonală.

În astfel de condiții și din cauza tergiversării la originea căreia se află Nicușor Dan, Primăria Sectorul 3 a emis, în data de 11 octombrie 2024, o Autorizație de Construire – la solicitarea Administrației Naționale „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea și  prin Primăria Sectorului 4 al Municipiului București –  care autorizează executarea lucrărilor de construire pentru: REGENERAREA SPAȚIILOR PUBLICE ÎN ZONA PASAJUL UNIRII PRIN REALIZAREA LUCRĂRILOR DE CONSOLIDARE ȘI REABILITARE A ”PLANȘEULUI DE ACOPERIRE A RÂULUI DÂMBOVIȚA ÎN PIAȚA UNIRII”.

În 2022, Nicușor Dan recunoștea PERICOLUL de la Planșeul Unirii: „Proiectul de hotărâre propus are un caracter urgent

Potrivit documentului-bombă intrat în posesia Gândul, în data de 29 martie 2022 a fost întocmit – în Primăria Capitalei – un REFERAT DE APROBARE privind realizarea unui parteneriat între Municipiul Bucuresti prin Administratia Străzilor și Consiliul Local al Sectorului 4, în vederea finanțării și derulării lucrărilor de consolidare și reabilitare a obiectivelor: Pasajul Unirii, Pod Planșeu Unirii, zonele conexe și adiacente care asigură funcționalitatea și exploatarea în siguranță a acestora.

„În acest sens, s-a constatat faptul , în anii trecuți, Administrația Străzilor a expertizat atât Pasajul Unirii cât și Pod Planșeu Unirii, constatandu-se grave probleme structurale, care necesită ample lucrări de consolidare și reabilitare, motiv pentru care proiectul de hotărâre propus are un caracter urgent, ce nu poate fi amânat.

Pentru a asigura un mediu securizat, lipsit de riscul producerii unor accidente care pot afecta viața și sănătatea, autoritatea publică locală din Sectorul 4 intenționează se implice activ și efectueze lucrările necesare de consolidare și modernizare a Pasajului Uniri și a podului Planșeu Unirii, care afectează și teritoriul administrativ al Sectorului 4”, se precizează în referatul de aprobare din anul 2022.

La finalul acestui REFERAT DE APROBARE, însuși Nicușor Dan – primarul general al Capitalei – recunoaște că există un pericol major la Planșeul Unirii și propune spre dezbaterea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) un proiect de hotărâre privind realizarea unui parteneriat între Municipiul București prin Administrația Străzilor și Consiliul Local al Sectorului 4, tocmai pentru ca lucrările de reabilitare la Planșeul Unirii să înceapă cât mai repede.

„Față de cele menționate și ținând cont de Raportul comun de specialitate, propun spre dezbaterea Consiliului General at Municipiului București, Proiectul de hotărâre privind realizarea unui parteneriat între Municipiul București prin Administrația Străzilor și Consiliul Local al Sectorului 4, în vederea finanțării și derulării lucrărilor de consolidare și reabilitare a obiectivelor: Pasajul Unirii, Pod Planșeu Unirii, zonele conexe și adiacente care asigură funcționalitatea și exploatarea în siguranță a acestora”, menționa Nicușor Dan și semna documentul.

Ulterior, în data de 30 martie 2022, CGMB emite Hotărârea nr. 164, privind realizarea parteneriatului pe care îl propunea chiar Nicușor Dan! (documentul poate fi parcurs integral AICI)

În 2024, Nicușor Dan s-a… sucit: „La planșeul Unirii, deocamdată nu suntem în situația de pericol public”

În pofida tuturor avertismentelor lansate de specialiști și de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, primarul general Nicușor Dan spune, în anul 2024, că nu există „pericol public” la Planșeul Unirii.

Cred că pornim de la premiza că suntem oameni serioși. În calitate de oameni serioși, întâlnim în viața noastră administrativă cazuri care sunt ca acesta sau mai grave. De exemplu, există blocuri pe care le găsim, în care expertul spune «pericol public».

La planșeul Unirii, deocamdată nu suntem în situația de pericol public.

Bineînțeles că trebuie să intervenim și ne uităm cu seriozitate la problema asta. Însă, vrem să respectăm legea și avem așa de multe experiențe nefericite cu autorizații emise în regim de urgență în care proiectarea nu s-a făcut ca lumea, în care s-au dus pe șantier și au găsit nu știu câte conducte de care habar n-aveau și au stat luni de zile, încât nu ne permitem, mai ales acolo unde trece și Dâmbovița, și caseta de sub Dâmbovița și metrou, să facem pe genunchi un proiect”, a declarat Nicușor Dan în timpul emisiunii „În Opoziție cu Denise Rifai”, în data de 25 septembrie 2024, „uitând” ceea ce specificase în anul 2022.

„Pentru moment nu avem sau cel puţin nu ne-au fost transmise nouă, aici, la Primăria Capitalei, nu ne-au fost transmise decât expertize de rezistenţă pentru bucata de sub parc, nu şi pentru cea de sub pasajul rutier. Noi anticipăm, fără să avem vreo expertiză, anticipăm că degradarea din pasaj nu este la nivelul degradării din parc

Nicușor Dan – 2024

Deficiențele grave identificate la Planșeul Unirii

Guvernul României a decis, în luna aprilie a anului 2023, suplimentarea cu 750 de milioane de lei a fondurilor din Programul „Anghel Saligny”, pentru reabilitarea și consolidarea Planșeului de la Piața Unirii.

Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, este în prezent într-o stare de degradare foarte mare, iar ultima expertiză tehnică a arătat că structura are un risc seismic gradul I.

Potrivit specialiștilor în construcții care au verificat planșeul, acesta se poate prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie, iar problema uriașă este că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2.

  • armături corodate, beton exfoliat, reduceri de secțiune, vegetație acvatică pe fața betonului și defecte de față văzută la riglele cadrelor;
  • grinzi secundare (nervuri) demolate, zone care se presupune că au fost refăcute în cofraj metalic nerecuperat și care sunt într-o stare avansată de coroziune;
  • grinzi secundare (nervuri) cu secțiune de rezistență puternic afectată, console scurte la cadrele de rost distruse în întregime ca urmare a infiltrațiilor de apă în rosturi;
  • beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale în placa de beton a planşeului;
  • defecte de execuție și lucrări executate necorespunzător cu ocazia diverselor intervenții la planșeu;
  • degradări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, guri de scurgere, borduri, trotuare pietonale și parapete.

Daniel Băluță: „Refuzul public și ferm al Primarului General de a recunoaște pericolul public”

În data de 3 octombrie 2024, Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 al Capitalei, a inițiat procedura de denunțare a Protocolului de asociere încheiat cu Primăria Municipiului București.

Luând însă act de refuzul public și ferm al Primarului General de a recunoaște pericolul public pe care îl reprezintă astăzi Planșeul Unirii și de refuzul acestuia de a da undă verde pentru începerea de îndată a lucrărilor necesare și solicitate de instituțiile statului român, îngrijorate de degradarea continuă și avansată a planșeului, în ciuda faptului că proiectul tehnic este finalizat, iar finanțarea lucrărilor este asigurată de Guvernul României, în calitate de primar al Sectorului 4, fac, cu regret, următorul anunț: Am inițiat procedura de denunțare a Protocolului de asociere încheiat cu Primăria Municipiului București, prin Administrația Străzilor, pentru realizarea lucrărilor de refacere totală a Planșeului Unirii”, a anunțat Daniel Băluță. (mai multe detalii AICI)


CITEȘTE ȘI:

Mugur-Mihai Toader, prefectul Capitalei: Planșeul din Piața UNIRII va fi reabilitat în regim de URGENȚĂ

Daniel Băluță, despre reabilitarea PLANȘEULUI Unirii: „Nu se va bloca toată circulația în Piața Unirii.

Specialiștii propun DEMOLAREA completă a planșeului din Piața Unirii și refacerea lui de la zero

Întâlnire între Marcel Ciolacu și Nicușor Dan, la Primăria Capitalei: Planuri pentru TRAFICUL din București și stoparea construcțiilor ilegale

Marcel Ciolacu anunță investiții pentru CAPITALĂ, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Am construit ceva care duce la o normalitate instituţională

Nicușor DAN, după întâlnirea cu Marcel CIOLACU: Am avut o discuție despre ineficacitatea unor instituții care sunt în subordinea primului ministru

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”