Dan Negru recunoaște în zi de sărbătoare: „Sunt un pupător de moaște”. Mesajul său ferm pentru cei care îl critică

Dan Negru recunoaște în zi de sărbătoare: „Sunt un pupător de moaște”. Mesajul său ferm pentru cei care îl critică
Dan Negru recunoaste: „sunt un pupator de moaste”, sursa foto: Facebook/Dan Negru
Publicat: 14/10/2024, 12:04

Dan Negru recunoaște în ziua de sărbătoare a Sfintei Parascheva „Sunt un pupător de moaște”, a declarat el, într-o postare pe Facebook. Totodată, el are și un mesaj pentru cei care-l critică pentru acțiunea sa și îi spun că este „înapoiat”.

Dan Negru a avut o intervenție pe Facebook, în care se declară că este un „pupător de moaște”, „batjocorit”, precum cei mulți care merg azi la Iași, la pelerinajul de Sfânta Parascheva. El are și un mesaj pentru cei care îl critică pentru acțiunile sale și îi spun că este „old” sau „înapoiat”.

„Recunosc, sunt un “pupător de moaște” așa cum sunt batjocoriți cei mulți care merg la Iași azi să o întâlnească pe Sfânta Parascheva. Și până când progresiștii nu-mi pot explica sensul venirii și rostul plecării mele, mă sprijin pe credință și rămân “înapoiat”.

Dacă meditezi făcând yoga ești cool, dacă o faci rugându-te la biserică ești înapoiat. Știu vedete care zilnic postează aici, în social media, câte o mantră și au mii de likeuri. Dacă în loc de mantră zici „Tatăl Nostru” te vor privi cu dispreț. Un prieten are casa ticsită de bețișoare aromate.

„Alungă spiritele rele” mi-a explicat. Cand i-am sugerat tămâia mi-a zis că sunt “old”. Celor mulți care sunteți azi la Iași, bucurați-vă de Sfântă! Pentru că cel mai greu e să rămâi tu însuți când toți ceilalti vor să te facă altceva!”, a scris Dan Negru într-o postare recentă pe Facebook.

De altfel, Dan Negru se declară, în interviurile sale, un om credincios și nu se sfiește s-o afirme ori de câte ori are ocazia.

Între timp, la Iași, peste 200.000 de pelerini s-au adunat pentru a o celebra pe Sfânta Parascheva, considerate ocrotitoarea Moldovei. Șirul de pelerini se întinde pe 7 kilometri.

CITEȘTE ȘI:

George SIMION le-a împărțit ceai și plăcinte credincioșilor care au venit să se roage la moaștele Sfintei Parascheva

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Povestea unei românce condamnată la moarte de medicii din Bacău și salvată în Turcia. „Acolo...
Am aflat cine e ”alinarea” Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh! Motivul REAL pentru...
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare...
Cum pregătim România de tripla epidemie. „Nicio persoană din România nu are un motiv real...
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea...
Un mormânt secret a fost descoperit sub locul de filmare „Indiana Jones” din Petra. Adevărata...
Un neozeelandez care a dispărut împreună cu copiii săi a fost zărit în sălbăticie, după...
Petrică Baicu, un tânăr de 24 de ani, a fost dat dispărut în Germania în...
Vouchere de alimente pentru 2,6 milioane de români. Când va fi virată o nouă tranșă...
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit...
Ce este "blestemul" veșmintelor Sfintei Parascheva. Ce să faci pentru a nu atrage ghinionul
Se dau vouchere pentru elevi! Ce sumă vor primi lunar și când se depun cererile...
A MURIT marele actor la 89 de ani! ADIO, maestre!
Trepte la cutia de viteze manuală: La ce viteză trebuie să treci într-o treaptă superioară
Germania avertizează că Rusia ar putea ataca NATO până în 2030
FEMEIA care l-a SALVAT pe legendarul Johnny Cash! Puțini știu că...
Apar NOII BANI. Bancnote Euro pentru România. Anunț pentru cei care preferă moneda europeană
Ultima oră despre Dacia Bigster. Decizia neașteptată a Renault
Asia Express sezonul 7, 14 octombrie 2024. Anca Țurcașiu, momente grele după jocul de amuletă....
Știrea momentului în România! E GRATIS!
Cristina Șișcanu, mărturisirea ei sinceră. De ce l-a ales pe Mădălin, un bărbat cu responsabilități?...
Ozana Barabancea, apariție surprinzătoare alături de fiica sa, Gloria. Cele două au atras toate privirile...
BANCUL ZILEI. Bubulina: - Iubitule, am îmbătrânit. Bulă: - De ce zici asta măi femeie?
Cum vrea Apple să-i ajute pe utilizatorii de iPhone și iPad care suferă de rău...