Acuzat de CORUPȚIE, senatorul Eugen Pîrvulescu dădea cu tifla procurorilor DNA: „Mie îmi sug …, n-au ce să-mi facă! Încă 3 ani mă joc cu ei!”

Publicat: 16/10/2024, 07:00

Senatorul ex-liberal Eugen Pîrvulescu – fost președinte PNL Teleorman – a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, iar procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) susțin că, la inițiativa sa, ar fi fost tranzacționată o mită de 60.000 de euro. Mita făcea parte dintr-un scenariu în care ținta era obținerea urgentă a unui certificat de securitate ORNISS de către o persoană care ar fi urmat să fie numită la conducerea Companiei Naționale de Investiții (CNI), în anul 2022.

Procurorii DNA – Secția de combatere a corupției – au anunțat, prin intermediul unui comunicat, că „au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 11 octombrie 2024, față de mai multe persoane” care ar fi fost poziționate în această „schemă”.

  • PÎRVULESCU EUGEN, la data faptei și în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de cumpărare de influență;
  • BURCESCU MARIAN-CĂTĂLIN, la data faptei director general la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență;
  • M.R.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență;
  • F.G., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență”. (mai multe informații AICI)

Senatorul Eugen Pîrvulescu se afla de mai multă vreme în atenția DNA, acesta fiind trimis în judecată – în stare de libertate – la sfârșitul anului 2021, pentru fapte de corupție, iar Gândul a prezentat informații în exclusivitate din acest dosar. (detalii AICI)

Paradoxal, intervenția lui Pîrvulescu și intermedierea mitei de 60.000 de euro s-a făcut chiar în perioada în care acesta fusese trimis deja în judecată într-un alt dosar.

În data de 7 octombrie, Eugen Pîrvulescu a anunțat – în plenul Senatului – că părăsește grupul PNL și va activa ca independent, numai că, ulterior, a anunțat într-un ziar local că se alătură echipei lui Mircea Geoană, candidat la Președinția României! Dosarul de corupție în care a fost trimis în judecată Pîrvulescu se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) din luna noiembrie a anului 2023 și a avut următorul termen în data de 15 octombrie 2024.

Eugen Pîrvulescu se baza pe imunitatea parlamentară: „Hârșâit cu astea, nu trece nimic!”

Gândul continuă seria dezvăluirilor uluitoare, în exclusivitate națională, din primul dosar deschis de DNA împotriva lui Eugen Pîrvulescu. După ce Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman a publicat un anunț privind scoaterea la concurs a mai multor posturi, Eugen Pîrvulescu – președintele de atunci al PNL Teleorman – a insistat ca „preferații” săi să aibă câștig de cauză, punând presiune atât pe managerul general, cât și pe responsabilul cu subiectele, P.T.C. (informații punctuale AICI).

Interceptările realizate de procurorii DNA, după ce aceștia au intrat pe fir, i-au fost „fatale” lui Eugen Pîrvulescu, iar concursul respectiv nu a mai avut loc, astfel că presiunea pusă de senatorul liberal s-a dovedit a fi zadarnică. Numai că aceleași interceptări au evidențiat aura de invincibilitate construită, în timp, de Pîrvulescu, iar acesta lăsa să se înțeleagă că puterea sa, la nivelul județului Teleorman, era totală.

Atunci când, în data de 24.06.2021, P.T.C. l-a încunoștințat pe Pîrvulescu, printr-un mesaj pe Whatsapp – potrivit referatului întocmit de procurorii anticorupție, din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate -, că este citat pentru o audiere la DNA, în aceeași zi, acesta din urmă l-a invitat la o discuție în fața unui local din Alexandria.

În timpul întâlnirii, Eugen Pîrvulescu i-a cerut lui P.T.C. „să nu se piardă cu firea, zicându-i că trebuie să fie bărbat, să fie tare, că DNA nu are cum să ajungă la el” și  că procurorii nu au ”pârghii” prin care să-l determine să declare ce s-a întâmplat cu adevărat. „Eventual o să fie ținut prin sediul DNA vreo 3 ore pentru intimidare”, i-a specificat Pîrvulescu lui P.T.C., potrivit referatului întocmit de procurorii anticorupție.

Inculpatul (n.red. – Eugen Pîrvulescu) i-a spus martorului că el e «hârșâit cu astea», că nu-l sperie ancheta DNA, că de el «nu trece nimic», că de 10 ori a mai fost chemat la DNA și e anchetat de 3 ani, că știe stilul anchetelor de la DNA, că procurorii n-au ce să-i facă, el având imunitate, că n-au cum să declare candidații că au subiectele de la el, că nu s-a întâlnit direct cu ei, ci le-a transmis prin intermediari”, se mai precizează în referatul întocmit de DNA.

  • Unul din aceștia intermediari ar fi fost de la SRI și nu putea recunoaște că a colaborat cu Pîrvulescu – susținea senatorul liberal -, iar celălalt intermediar era, de fapt, sora lui (…), care lucrează pentru el și al cărei soț a administrat o firmă a sa.
  • Chiar dacă (…) a recunoscut că a avut subiectele de la sora sa, de la partid (n.red. – PNL), potrivit lui Eugen Pîrvulescu, aceasta nu avea să spună „de la cine de la partid le-a primit”.
  • În plus, „Eugen Pîrvulescu intenționa să nege totul și era convins că (…) era de încredere”, se mai arată în referatul DNA din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.

Eugen Pîrvulescu a mai afirmat în fața lui P.T.C. – în cursul acelei întâlniri – că procurorii l-ar putea „ispiti” pe martor să „dea” vina pe alții, pentru a scăpa el, dar asta e doar „vrăjeală”.

L-a sfătuit, totodată, să fie atent, fiindcă procurorii sunt „criminali”, dar totuși „slabi” dacă îți iei un avocat bun și te „dai la ei” și s-a oferit să-i pună la dispoziție, gratuit, un avocat al său.

Pîrvulescu, acces de sinceritate! Destăinuiri despre „relația” sa cu DNA și implicarea unui ofițer SRI!

Referatul procurorilor anticorupție îl prezintă pe Eugen Pîrvulescu decis să-și plaseze „preferații” în posturile scoase la concurs și demonstrează, practic, o lipsă de scrupule șocantă.

Senatorul nu avea regrete fiindcă încălca legea prin intervențiile sale, ci spunea doar că îi pare rău pentru că „nu au fost mai vigilenți, mai inspirați, că nu au renunțat din momentul în care în SAJ Teleorman au început să circule vorbe că există persoane care urmau a fi favorizate la concurs și că au dat și bani pentru asta”, se precizează în referat.

Șeful PNL Teleorman din acea perioadă era, însă, „convins că implicarea unui ofițer SRI în intermedierea transmiterii subiectelor va face ca dosarul penal să fie închis”, întrucât „DNA are nevoie de SRI și fără acesta procurorii nu pot face nimic”.

Eugen Pîrvulescu a mai afirmat în fața lui P.T.C. că „nu e dispus să recunoască nimic, indiferent cine vine în fața lui”. Surprinzător, la acest moment, i-a mărturisit interlocutorului amănunte din… experiența lui cu DNA, „la ce stres a fost supus, cum a fost percheziționat și lăsat să aștepte înainte de audiere”.

În același timp, Pîrvulescu l-a sfătuit pe P.T.C. să nu își ia telefonul cu el, să-l lase în mașină, să nu nege evidențele, respectiv că l-ar cunoaște și că s-au întâlnit.

  • „L-a învățat și ce să spună și ce să nege (că ar fi dat managerului sau candidaților subiectele)”.
  • I-a reamintit că a avut un dosar la DNA în care a scăpat doar pentru că „atât el, cât și celălalt cercetat au fost fermi, nu au cedat, nu s-au acuzat”.
  • Pîrvulescu a admis că, dacă cealaltă persoană ar fi recunoscut, „intra în belea”.
  • Mai mult, Eugen Pîrvulescu a găsit un lucru pozitiv în faptul că martorul nu a fost văzut cu el, precum și că s-au întâlnit față în față (referirea fiind la întâlnirea din 20.06.2021).
  • Dacă ar fi trimis alte persoane, a mai spus Pîrvulescu, „acestea ar fi clacat din cauza presiunii, a stresului și ar fi recunoscut faptele în fața procurorilor”.

Pîrvulescu l-a asigurat pe P.T.C. că nu există înscrisuri sau înregistrări care să-i acuze, că nu există probe împotriva lor, altfel P.T.C. ar fi fost deja arestat, „că nici cu C.M.M. nu a discutat nimic interpretabil, că aceasta nu avea ce să recunoască la DNA, iar schimbul de replici privind stabilirea întrevederii de la consiliul județean nu e mare lucru”. I-a sugerat chiar să spună că s-au văzut la Consiliul Județean pentru a discuta „despre un serviciu privat de ambulanță”.

Conform procurorilor anticorupție, „sfaturile date de Eugen Pîrvulescu lui P.T.C. au fost puse în aplicare de C.M.M.. Aceasta, la prima audiere, a negat cam tot, „s-a ținut tare” împotriva evidenței, a susținut că a discutat cu Pîrvulescu despre serviciul privat de ambulanță și a lăsat telefonul în autovehiculul cu care a venit”.

Declarații uluitoare ale „pionilor” lui Eugen Pîrvulescu

În timpul audierilor la DNA, „pionii” lui Eugen Pîrvulescu au făcut declarații cu adevărat uluitoare despre discuțiile cu acesta, iar Gândul le prezintă în exclusivitate. Senatorul liberal îi cerea lui P.T.C. să stea „liniștit” și să nu se simtă vinovat cu nimic și că nu ar fi greșit cu nimic.

Numai că procurorii DNA au descins în sala de examen, în timpul concursului, iar planurile lui Pîrvulescu au fost date peste cap.

P.T.C.: „Ulterior, în aceeași seară, am fost sunat și am vorbit pe aplicația mobilă Whatsapp cu senatorul Eugen Pîrvulescu, căruia i-am relatat ce s-a întâmplat la examen, cum a intrat DNA în sala de examen. El m-a întrebat cine a fost anchetat de DNA , respectiv cine a fost chemat pentru audieri. I-am spus că asupra lui (…) a fost găsită o fițuică cu subiectele de la examen, el spunând că nu eu nu am făcut nimic și că nu au ce să ne facă, încercând să mă calmeze”.

Pîrvulescu Eugen a replicat: „Stai liniştit că nu s-a întâmplat nimic, n-ai făcut nimic…(…) nici tu, nici eu aşa că…(…) Păi, de ce? Ce aţi făcut? N-aţi făcut nimic, fraţilor! (…) Chiar n-aţi făcut nimic! Vedeţi-vă de treaba voastră! Stai liniştit! Viaţa merge înainte! (…) Păi, da’ ce? E singurul unde se întâmplă şi unde se face? Asta-i viaţa! (…) Sunt şapte mii de chestii în viaţă care se întâmplă! Ei cu astea se ocupă!”

La rândul ei, C.M.M. le-a dezvăluit procurorilor DNA că a fost chemată chiar la sediul PNL după ce anunțul referitor la concurs apăruse în mass-media, iar cel care a chemat-o a fost chiar senatorul Eugen Pîrvulescu.

Pe parcursul lunii iunie am fost chemată la sediul PNL Teleorman pentru că apăruse în media anunțul privind scoaterea la concurs a unor posturi vacante la SAJ Teleorman. Am fost chemată la sediul PNL Teleorman de senatorul Pîrvulescu. M-am dus acolo, am ajuns în același timp și am discutat afară.

Am vorbit de posturile scoase la concurs și de data când va avea loc efectiv concursul. (…) Marțea trecută, în 15.06.2021, Pîrvulescu Eugen m-a întrebat de subiecte, dacă sunt făcute, dacă se știu. I-am spus că subiectele se fac în ziua concursului, cu cel mult o oră înainte, conform legislației în vigoare. A zis că în momentul în care sunt gata și am cunoștință de ele să i le aduc.

I-am spus că subiectele se fac în ziua concursului. Nu mi-a cerut să iau legătura cu membrii comisiei, pentru că mai era destul timp. (…) Nu am discutat în această perioadă cu membrii comisiei referitor la subiecte, nu am avut cunoștință de subiectele date și nici nu am avut cunoștință câte persoane s-au prezentat la concurs. Am evitat pe cât posibil discuțiile legate de concursurile respective, neprezentându-mă la serviciu”, a declarat C.M.M. în timpul audierilor.

„Pîrvulescu mi-a spus că subiectele au fost livrate prin cineva de la SRI!”

În fața procurorilor DNA, P.T.C. a mai declarat că l-a anunțat pe Eugen Pîrvulescu, în data de 24 iunie 2021, că a fost chemat la DNA pentru audiere. Atunci s-au întâlnit, la propunerea lui Pîrvulescu, în fața unui restaurant din Alexandria.

Pentru ca totul să fie cât mai surprinzător, procurorii anticorupție au aflat de la cel audiat că Pîrvulescu i-ar fi transmis că în toată „schema” era implicat și cineva de la… SRI!

Tot în data de 24 iunie 2021, în jurul orelor 14:00 – 15:00, în timp ce mă întorceam de la domiciliul doamnei (n.red. – C.M.M.) am comunicat prin mesaj Whatsapp cu senatorul Eugen Pîrvulescu spunându-i că merg la DNA, la audiere. Acesta mi-a solicitat o întâlnire în fața restaurantului (…) din municipiul Alexandria, situat în vecinătatea sediului PNL.

Am mers la întâlnirea cu senatorul Eugen Pîrvulescu în fața restaurantului (…), prilej cu care acesta mi-a spus să fiu tare, că de el nu trece nimic, întrucât el este târșâit și că nu au ce să îmi facă.

Mi-a mai spus că el are imunitate și în momentul când ajunge la el totul se va bloca, că are experiența mai multor dosare penale în care a fost cercetat, unele aflate de câțiva ani în cercetare.

Mi-a mai spus că pentru livrarea subiectelor la examen el nu s-a întâlnit cu nici unul dintre candidați, iar organele de anchetă nu au cum să ajungă la el, întrucât în cazul candidatului de la (…) adică (…), subiectele au fost livrate prin cineva de la SRI, fără a preciza numele”, le-a spus P.T.C.  anchetatorilor.

Pîrvulescu, despre procurorii DNA: „La mine nu pot ajunge, că eu am imunitate

În toate discuțiile pe care le-a avut cu P.T.C.  – interceptate de procurorii anticorupție -, senatorul Eugen Pîrvulescu a insistat că „pionul” său nu va păți absolut nimic, tocmai pentru că de el „nu trece nimic”, dar este important ca P.T.C. să fie „tare”.

Pîrvulescu a „pedalat” constant pe experiența acumulată de el, de-a lungul timpului, și e vorba doar despre „intimidare” din partea procurorilor.

Acuma, tu tre’ să vezi ceva, că ești om în toată firea. N-au pârghia reală, ca să știi! (…) Mă, ia ascultă! Tu n-ai nicio treabă în chestia asta, să ții minte toată viața! (…) La tine nu se va ajunge în vecii vecilor! De mine nu trece nimic. (…) Important e să fii tu tare! (…) Nu trebuie să te doară capul, tre’ să fii bărbat.(…) Eu ce spun mă? Deci… ia, ascultă puțin! …[neinteligibil]… nu se ajunge la tine. Ascultă-mă, c-am făcut …[neinteligibil]… Ești nebun la cap? Cum să ajungă la tine?(…) Te ține vreo 3 ore ca să fie intimidare.

Am trecut de 10 ori prin asta și să ții minte un lucru la ei: acolo, ce vezi …[neinteligibil]… de 3 ani. …[neinteligibil]… de 3 ani, nu știu ce să-i facă. Aveam de 3 ani! …(…) deci, eu de 10 ani am 7 dosare la DNA, le cunosc stilul. … [neinteligibil]… pe reclamație.

Altceva: ei la mine nu pot ajunge, că eu am imunitate, mie îmi sug …[cuvânt obscen]… n-au ce să-mi facă mie! Încă 3 ani mă joc cu ei de nu se văd. Nu trebuie să ajungă la voi. Eu știu și managerul a …[neinteligibil]… chestia aia, în Capitală este. …[neinteligibil]…”

La mine nu pot ajunge! Că era la SRI, ce dracu’ să-i facă lui ăla?”, îl asigură Eugen Pîrvulescu pe interlocutor, potrivit referatului DNA din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.

„Ei au nevoie de SRI! Ei fără SRI nu poa’ să facă nimic! Poate să fie și Papa de la Roma!”

De fiecare dată, Eugen Pîrvulescu l-a asigurat pe P.T.C. că nu trebuie să își facă griji, iar presupusa implicare a cuiva de la SRI ar fi fost „dovada” că procurorii DNA nu pot merge cu ancheta mai departe.

P.T.C. a insistat și a întrebat: ”Deci, SRI-ul e?”, iar Pîrvulescu a confirmat fără ezitare: „Deci, eu nu pot să spun cuiva că mi le-ai dat, ești nebun la cap? Eu n-am spus la nimeni. Ăla de la SRI, m-am dus, i le-am dat. Și-atât. Da.

„Păi, de aia îți spun că se închide. M-am dus la …[neinteligibil]… se lovește de ăsta. Ce-i faci?” Ți-am zis! Ei au nevoie de SRI! Ei fără SRI nu poa’ să facă nimic!”

Senatorul Eugen Pîrvulescu – extras din referatul DNA

Deci, tu faci ce vrei astăzi (n.red. – când interlocutorul lui Pîrvulescu trebuia să fie audiat la DNA), dar îți spun… ascultă-mă! Eu nu cedez! Poate să fie și Papa de la Roma, eu am trecut prin N declarații! Ai fost vreodată la DNA? (…) Hm! Vezi că-s periculoși! …[neinteligibil]… te ține mult! Te lasă să aștepți în hol o jumate’ de oră, o oră! Bă, te ține în stres! (…) Da! Te ține în stres! …[neinteligibil]… Vreau să-ți spun ceva… cu flagrant!

Îți face …[neinteligibil]… că te-ai luat de el! Nu te văd bine cu mine acuma! Ca să știi p’asta de la mine! Deci când a venit la mine dimineața acum zece ani… m-a luat și pe mine și pe (…) și toate firmele din oală! Douăzeci au venit o dată! La ușă, pac, s-a bătut, s-a deschis ușa! …[neinteligibil]…flagrant! Nu mai aveai… [neinteligibil]… să te descurci la alții!(…) Băi, nici telefonul să nu ți-l iei cu tine acolo!

Tu cu cine pleci la București? (…) Lași telefonul în mașină! (…) Lași telefonul în mașină! Nu-i nicio problemă! Ascultă puțin! Nu nega că mă cunoști! Să nu zici chestia asta! Nu nega că ne-am întânlit..(…) care-i problema, da? (…) Nu contează! Eu sunt președintele de partid, sunt senator, mă interesez de…[neinteligibil]…, fără probleme, am venit de N-ori la voi în instituție! (…) De N-ori!

Ați făcut… tu ai făcut o grămadă de concursuri până acuma! Păi și acuma! Nu s-a întâmplat nimic! (…) Păi și zici: «Domne, am făcut o grămadă de cursuri până acuma. De ce mă luați acuma? De ce mă luați acu’? La acele subiecte a avut o grămadă de oameni acces, de unde să știu eu? Le are ăla! De unde să știu eu de unde le are?

A venit noaptea le-a spart…» (…),«O fi intrat cineva noaptea, a avut acces, o fi printat (…) Poate să intre oricine…» (…) Eu de unde să știu? Păi, da’ e primul concurs pe care îl fac eu?» (…) Eu, crede-mă, c-am fost acolo de nu știu câte ori și nu…”, îl învăța senatorul Eugen Pîrvulescu pe „pionul” său, P.T.C, înaintea audierii de la DNA.


CITEȘTE ȘI:

Cine e de vină pentru strada SURPATĂ. Primăria Capitalei și Apa Nova nu recunosc galeria care a „înghițit” o mașină. „Este o anchetă penală”

60 de percheziții la sediile „Casa UNIREA”. Procurorii o vizează pe Mariana Cotoi, fosta directoare a societății înființate sub „bagheta” lui Dragnea

Cum s-a folosit Mircea Geoană de NATO pentru a se promova electoral / Ce se va întâmpla cu autorizația de SECURITATE a lui Geoană

Cum RIDICULIZAU Alfred Bulai și asistenta sa victimele abuzurilor sexuale: „Aia a vomitat că ți-ai lins tu buzele, era siderată! Dă-mă-n pana mea!”

Acuzat de INCOMPATIBILITATE, Nicușor Dan așteaptă decizia definitivă a ICCJ în procesul cu ANI. „E îngrozit, poate pierde funcția de primar general!”

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...