Lucian Romașcanu salută revenirea lui Victor Ponta în PSD: „A fost unul dintre cei mai buni premieri ai României”

Publicat: 15/10/2024, 12:28
Actualizat: 15/10/2024, 12:41

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat marți, într-o conferință de presă, că revenirea fostului premier Victor Ponta în rândurile social-democraților aduce „valoare” partidului.

Lucian Romașcanu a precizat că Victor Ponta nu este singurul membru reprimit în PSD după excluderea din perioada în care Liviu Dragnea conducea formațiunea, menționând și numele altor politicieni precum Mihai Tudose și Marian Neacșu.

S-a schimbat partidul. După cum știți, nu este singurul membru al PSD-ului exclus în epoca domnului Dragnea care a fost reprimit în partid. Este și cazul domnului Tudose, este și cazul domnului Neacșu. Sunt oameni care nu au avut o vinovăție explicită la momentul plecării din partid. Și atunci, orice resursă pe care am pierdut-o e bine să o avem înapoi, a declarat Romașcanu.

Liderul PSD a evidențiat contribuțiile importante ale fostului premier Victor Ponta, despre care a afirmat că a fost „unul dintre cei mai buni premieri ai României”, iar notorietatea și experiența sa aduc un plus de valoare partidului.

Domnul Ponta este un fost premier al României de succes, unul dintre cei mai buni premieri, cum și media a subliniat acest lucru. Este un om cu notorietate și care, cu certitudine, aduce valoare PSD-ului, a spus Romașcanu.

În ceea ce privește o posibilă ambiție politică a lui Victor Ponta pentru funcții de conducere, Lucian Romașcanu a exclus această posibilitate:

„Nu cred că domnul Ponta își mai dorește funcții la nivel înalt. A fost prim-ministru, nu cred….Cred că pur și simplu este doar un sprijin important pe care îl poate aduce în demersurile legislative ale PSD”, a concluzionat purtătorul de cuvânt al social-democraților.

Sursa: PSD

CITEȘTE ȘI:

Lucian ROMȘACANU despre candidații nou-veniți/reveniți în PSD: Există oameni de CALITATE, există oameni care pot ajuta

Surpriză pe scena POLITICĂ din ROMÂNIA/ Victor PONTA va candida la Camera Deputaților pe listele PSD Dâmbovița

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este polițistul local care nu l-a lăsat pe Nicușor Dan să intre pe șantierul...
Am aflat de ce și-a ucis bărbatul din Brașov soția. Noi detalii despre crima care...
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare...
Cine e controversatul milionar Marțian, afaceristul care își caută cu disperare copiii dispăruți. Motivul pentru...
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea...
Profesoară de matematică arestată după ce s-a aflat că are o relație cu un elev....
Iran vs. Israel, bătălia în avioane militare. Ce aeronavă câștigă confruntarea
Cei 3 copii pierduți de bonă sunt ai unui milionar cunoscut în România. Povestea lor...
Ingredientul din produsul cumpărat des de români, care îi poate lăsa pe șoferi fără permisul...
Cât a ajuns să coste bancnota de 20 de lei. Românii o vând pe bani...
"Dau să fac un pas, vine tipul spre mine..." Valentin, bărbatul atacat cu ciocanul în...
Videoclipul cu cei trei copii ai milionarului Adrian Marțian, care a apărut după dispariția micuților....
A MURIT marele actor la 89 de ani! ADIO, maestre!
Trepte la cutia de viteze manuală: La ce viteză trebuie să treci într-o treaptă superioară
Comisia Europeană suspendă o parte din a treia plată din PNRR. Guvernul României nu a...
VIDEO extraordinar! Momentul în care SpaceX „prinde” boosterul Starship
Putin porneşte Al Treilea Război Mondial. Germania: Un adevărat uragan de la est spre vest
Ceaușescu a ținut neapărat să viziteze în SUA. În ce locuri a mers dictatorul
Când începe sezonul 14 Chefi la Cuțite. Premiera este mai aproape decât te aștepti
Știrea momentului în România! E GRATIS!
Laurențiu Reghecampf obișnuia să se împrumute la mama Anamariei Prodan? Ce a declarat impresara: „Mama...
Cum a fost surprins David Popovici în miezul zilei într-un parc din București: “De ce...
BANCUL ZILEI. BUBULINA nemulțumită: – Mulţi dintre cei pe care i-am refuzat când m-am căsătorit...
Unul dintre cele mai vechi animale ale Pământului, descoperit în pustietățile Australiei