Migrația clandestină în UE a scăzut aproape la jumătate în 2024. Ruta Balcani Vest, ușor mai dificilă. Mediterana, principala cale

Migrația clandestină în UE a scăzut aproape la jumătate în 2024. Ruta Balcani Vest, ușor mai dificilă. Mediterana, principala cale
Publicat: 15/10/2024, 17:38

Trecerile clandestine ale frontierelor UE au scăzut cu 42% începând din ianuarie, anunţă FRONTEX. Pe ruta din Balcanii de Vest, inclusiv prin România, au avut loc 16.698 treceri ilegale, mai puţine cu 7,9% faţă de primele nouă luni din 2023. Canalul Mânecii și Mediterana rămân cele mai vulnerabile căi de acces în UE și Marea Britanie.

Numărul traversărilor clandestine descoperite la frontierele Uniunii Europene (UE) a scăzut cu 42% începând din ianuarie, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, anunţă marţi Agenţia europeană de supravegherea frontierelor (FRONTEX), relatează AFP. Agenţia, cu sediul la Varşovia, precizează că aceste se referă la numărul descopririlor trecerilor ilegale, în contextul în care o persoană poate traversa frontiera externă a UE de mai multe ori şi în locuri diferite.

Cea mai mare parte a trecerilor migranţilor sau refugiaţilor descoperite de către Frontex are loc la Marea Mediterană şi la Canalul Mânecii, către Marea Britanie.

Siria, Mali și Ucraina, în topul migratiei clandestine

Din ianuarie şi până în septembrie au avut loc 47.710 (- 64%) treceri ilegale înregistrate la Mediterana centrală, către Italia;  45.610 (+15%) la Mediterana de est către Turcia sau Grecia şi 11.483 (-1%) la Mediterana de vest către Spania.

  • Pe Canalul Mânecii, numărul trecerilor descoperite a crescut la 47.514 din ianuarie în septembrie, cu 2% în plus faţă de primele luni din 2023.
  • Trecerile clandestine detectate din Africa de vest către Spania au crescut la 30.616 (100%).
  • Pe ruta din Balcanii de Vest – Bulgaria, România, Ungaria şi Croaţia -, FRONTEX a înregistrat 16.698 treceri ilegale, mai puţine cu 7,9% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2023.
  • La frontiera terestră de est a UE, de 6.000 de kilometri, între Uniune şi Belarus, Republica Moldova, Ucraina, ţările baltice, Polonia, România, Norvegia şi Rusia, numărul trecerilor ilegale detectate a crescut la 13.195 (192%).

Principalele trei ţări den origine ale migranţilor ilegali la frontierele UE sunt Siria, Mali şi Ucraina.

Citiți și: Ursula von der Leyen vrea să schimbe legislația privind MIGRANȚII. Ce pune la cale șefa Comisiei Europene

După Olanda, Ungaria cere și ea exceptarea de la politicile Uniunii Europene privind migrația

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...