Șefii BCCO Oradea, dați în vileag neintenționat chiar de avocații lui Victor MICULA. Dovada că milionarul este „informator” i-a alertat pe procurori

Publicat: 19/10/2024, 08:00

Acuzat că a accesat ilegal un sistem informatic chiar în sediul Poliției Municipiului Oradea, Victor Micula, fiul celebrului afacerist Viorel Micula, s-a aflat la capătul unui „lanț” de ilegalități care au fost depistate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Micula Jr. ar fi beneficiat de sprijinul a doi ofițeri cu funcții cheie în Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea, respectiv comisarul-şef Alin Tărău, șeful Brigăzii Operaţiuni Speciale Oradea, și comisarul şef (r) Laviniu Mugurel Poinar, fostul şef al BCCO Oradea.

Alin Tărău și Laviniu Mugurel Poinar au fost plasați sub control judiciar, pentru 60 de zile, după ce au emis, în decembrie 2020, la cererea lui Victor Micula – prin intermediul avocaților săi – un „certificat de bună purtare”, o adresă prin care confirmau calitatea de „colaborator” a fiului omului de afaceri milionar. Răspunsul șefilor de la BCCO Oradea a fost folosit apoi la instanța de judecată, cu scopul de a convinge judecătorii să îi înjumătățească pedeapsa în dosarul privind accesarea ilegală a bazei de date a Ministerului de Interne.

  • Potrivit procurorilor DNA, Alin Tărău și Laviniu Mugurel Poinar nu ar fi avut dreptul să emită un astfel de act. (detalii AICI)
  • La momentul emiterii dovezii de la BCCO, Victoraș Micula era anchetat într-un dosar pentru 18 infracţiuni de „nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi 13 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”. În mai 2024, Micula Jr. a fost condamnat definitiv la 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare, după ce la fond primise o pedeapsă de 2 ani de închisoare.
  • Cu câteva zile înainte de emiterea răspunsului de la BCCO Oradea, Micula Jr. fusese trimis în judecată într-un alt dosar, pentru că ar fi accesat ilegal baze de date ale Ministerului de Interne și ar fi participat la o percheziţie îmbrăcat cu cagulă și geacă de poliţist. Împreună cu el sunt judecați patru polițiști din Oradea.
  • Avocații lui Micula Jr. ceruseră de la șeful de atunci al BCCO Oradea și de la șeful Serviciului Antidrog să spună dacă Victor Micula a fost martor, denunțător, informator sau dacă a colaborat în dosare privind traficul de droguri din perioada 2018 – 2019.
  • Ambii șefi din BCCO Oradea au răspuns, în 23 decembrie 2020, că Victor Micula a dat informații, în noiembrie 2018, care au ajutat la prinderea unor traficanți de droguri de mare risc.

Gândul prezintă, în exclusivitate, noi informații din acest dosar în care fiul omului de afaceri Viorel Micula deține rolul principal și, potrivit procurorilor DNA, a fost sprijinit chiar de oamenii legii să obțină datele personale ale mai multor persoane, dar și alte informații clasificate „secret de serviciu”.

Micula Jr., „o sursă ocazională de informații” pentru polițiști

Dosarul în care Victoraș Micula este acuzat de comiterea mai multor infracțiuni – printre care și aceea de „acces ilegal la un sistem informatic” – a fost constituit pornind de la un proces-verbal de sesizare din oficiu încheiat în data de 11 noiembrie 2028.

Doi martori audiați au dezvăluit că Victoraș Micula ar fi fost doar un simplu informator al polițiștilor, „sursă ocazională de informații”.

Din declarația martorului (…) a rezultat că, în a doua jumătate a lunii octombrie 2018, a interacționat cu numitul Micula Victor.

Acesta i-a furnizat informația care a stat la baza sesizării sale din oficiu privindu-l pe numitul (…), care se ocupa de vânzarea de droguri de risc și de mare risc către persoane de pe raza Municipiului Beiuș.

Numitul Micula Victor nu a avut nicio implicare sau calitate în dosarul respectiv, acesta fiind doar simplu informator al poliției, o sursă ocazională de informații”, au declarat martorii.

Victoraș Micula, trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni

Prin rechizitoriul dosarului 207/P/2018, din 15 decembrie 2020, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus trimiterea în judecată a lui Victor Micula, acesta fiind acuzat de comiterea mai multor infracțiuni:

  • instigare la acces ilegal la un sistem informatic;
  • instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice;
  • două fapte de acces ilegal la un sistem informatic;
  • uzurpare de calități oficiale (…), solicitându-se, totodată, prin actul de sesizare, luarea măsurii arestării preventive față de Victoraș Micula.

Dosarul a fost înregistrat, în 18 decembrie 2020, pe rolul Tribunalului Bihor, sub nr. 3772/111/2020.

Trei zile mai târziu, judecătorul căruia i-a fost repartizat dosarul a formulat o cerere de abținere și cauza a ajuns la alt magistrat de la Tribunalul Bihor.

În 28 decembrie 2020, când trebuia să se discute cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Victor Micula, procesul a fost amânat pe motiv că inculpatul nu fusese  citat corect.

La termenul următor, din 26 ianuarie 2021, instanța a respins propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor de arestare preventivă a lui Victor Micula, soluție menținută și de Curtea de Apel Oradea, prin hotărârea din 1 februarie 2021.

Victoraș Micula trece la „atac” și solicită un document-cheie de la BCCO Oradea

În contextul succesiunii unor termene de judecată scurte, acordate de judecătorul de cameră preliminară în vederea soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, Victor Micula – prin intermediul a doi dintre avocații săi – a formulat la BCCO Oradea, în 23 decembrie 2020, două cereri cu un conținut aproape identic.

  • Unul dintre avocați a transmis prin fax solicitarea adresată lui Alin Tărău, atunci șef al Serviciului Antidrog din BCCO Oradea, să comunice dacă Victor Micula a avut calitățile de martor, informator sau denunțător, prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. a pct. 1 și 2 din Legea 682/2002 privind protecția martorilor, de câte ori i-au fost atribuite aceste calități și dacă acesta beneficiază de prevederile art. 19 din legea 682/2002.

Articolul 19 din Legea 682/2002 prevede că infractorii cercetați sau judecați care ajută anchetatorii să prindă persoane care ar fi comis fapte grave – cum ar fi  cele de omor, trafic de droguri, trafic de persoane sau spălare de bani -, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru fapta de care sunt acuzați. 

  • Celălalt avocat a solicitat BCCO Oradea să comunice dacă Victor Micula a colaborat în dosare privind traficul de droguri, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2019, dacă a sprijinit anchetatorii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate, denunțând astfel de infracțiuni, dacă a furnizat informații privind persoane care au comis astfel de fapte și dacă s-a implicat în administrarea de probe în legătură cu aceste aspecte.

De asemenea, potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, s-a mai solicitat să se transmită dacă Victor Micula a avut calitatea de „colaborator sub acoperire”.

„Cu sprijinul informațiilor furnizate de către dvs. s-a reușit prinderea în flagrant a doi traficanți de droguri”

Ambelor solicitări li s-a răspuns în aceeași zi, prin adrese semnate de comisarul-șef de poliție Alin Nicușor Tărău, atunci șef al Serviciului Antidrog, și de comisarul-șef Laviniu Mugurel Poinar, care conducea la acel moment BCCO Oradea.

„La solicitarea dvs. din data de 23.12.2020. înregistrată la nivelul BCCO Oradea (…) suntem în măsură să vă comunicăm faptul că în cursul lunii noiembrie 2018, cu sprijinul informațiilor furnizate de către dvs., s-a reușit prinderea în flagrant a doi traficanți de droguri de mare risc, care au făcut obiectul cercetărilor în dosarul penal nr. …., instrumentat de DIICOT – ST Oradea, dosar finalizat prin trimiterea în judecată a făptuitorilor”, i s-a transmis lui Victoraș Micula, prin avocați.

„Menționăm faptul că nu ați avut calitatea de colaborator sub acoperire”, s-a specificat în cea de-a două adresă semnată de Alin Tărău și de Laviniu Mugurel Poinar.

Privilegiat, Victoraș Micula a intrat fără a fi legitimat în sediul Poliției

Informațiile obținute de Gândul în exclusivitate arată că,  prin ordonanța procurorilor DNA din 4 martie 2024 s-a dispus predarea de către Tribunalul Bihor a unor „înscrisuri și date informatice” din dosarului 3772/111/2020 al lui Victor Micula, în care erau și cele două răspunsuri din 2020 ale BCCO Oradea.

Totodată, din cuprinsul încheierii de ședință din 27 februarie 2023, a înscrisurilor depuse de unul dintre avocații lui  Victor Micula și a procesului verbal din 11 martie 2024 de redare a discuțiilor și dezbaterilor relevante, rezultă că răspunsul din 23 decembrie 2020 a BCCO Oradea, precum și cererea adresată de Victor Micula au fost prezentate instanței de judecată pentru a fi administrate ca mijloace de probă de către avocatului acestuia, în dosarul accesării ilegale a bazelor de date ale MAI.

Aceste înscrisuri prezentau „relevanță”, specifica avocatul lui Victoraș Micula, „sub aspectul tipicității obiective a unor fapte, urmând a se formula concluzii cu privire la apărare”.

Procurorul care a participat la acea ședință de judecată le-a spuns anchetatorilor DNA că avocatul fiului milionarului Viorel Micula a arătat că „mai are o chestiune de invocat și că profită de absența presei pentru a o invoca la acel termen, depunând o cerere adresată BCCO Oradea în numele clientului său Micula Victor și răspunsul aferent comunicat de respectiva instituție”.

Procurorul de ședință a mai arătat că i s-a comunicat și un exemplar, „observând că este vorba despre art. 19 din Legea 682/2002 privind protecția martorilor și, din câte își amintește, domnul avocat s-a exprimat că urmează a face referire la cele comunicate de către BCCO, pe fondul cauzei, afirmând că înscrisurile ante-referite sunt mijloace de probă”.

A mai subliniat că acuzația formulată împotriva numitului Micula Victor viza accesarea, în cadrul Poliției Municipiului Oradea, a bazei de date, a sistemului informatic, starea de fapt vizând și introducerea, de către coinculpați, care aveau calitatea de agenți de poliție, a inculpatului Micula Victor în sediul poliției fără a fi legitimat și întrebat în ce scop sau înregistrat în vreun registru de intrări-ieșiri”, se precizează în referatul întocmit de procurorii DNA.

O așa-zisă „colaborare” a lui Victoraș Micula cu polițiștii

În referat se mai menționează că „certificatul de bună purtare” obținut de Victor Micula de la BCCO Oradea reprezenta, practic, o confirmare a colaborării cu agenții de poliție.

„Astfel, prin intermediul adresei BCCO sus-menționate, apărarea a încercat să justifice prezența în sediul Poliției Municipiului Oradea pe fondul colaborării numitului Micula Victor cu agenții de poliție. După dezbaterea în contradictoriu pe cererea de probațiune formulată, instanța de judecată a admis depunerea documentelor la dosar, înscrisurile rămânând câștigate cauzei.

(n.red. – procurorul de ședință) a mai arătat că, după terminarea ședinței de judecată, a lecturat din nou înscrisul depus și a observat câteva chestiuni care i-au trezit suspiciuni, întrucât adresa se referea la articolul 19, se adresa către BCCO, iar din cunoștințele acesteia, BCCO nu avea competența să comunice un asemenea răspuns, ci doar DIICOT.

DIICOT este singura instituție competentă să comunice astfel de informații, deoarece astfel de cauze, referitoare la traficul de droguri, sunt în competența proprie a procurorului din cadrul acestei structuri”, se arată în referatul întocmit de procurorii DNA, din care Gândul prezintă informații în exclusivitate.

DIICOT: „Victor Micula nu a avut nicio calitate nici în dosarul sus-menționat nici într-un alt dosar al direcției”

Pentru a combate apărarea construită de Victor Micula, procurorul de la Parchetul Tribunalul Bihor s-a adresat direct DIICOT – Serviciul Teritorială Oradea, pentru a verifica informațiile inserate în „certificatul de bună purtare” pe care acesta l-a primit de la șefii din BCCO Oradea Alin Tărău și Mugurel Laviniu Poinar.

Potrivit informațiilor obținute, în exclusivitate, de Gândul, în răspunsul primit de la DIICOT s-a transmis că „Victor Micula nu a avut nicio calitate nici în dosarul sus-menționat nici într-un alt dosar al direcției”.

Între timp, în dosarul lui Victor Micula, procuroarea care a solicitat precizările de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost înlocuită cu un alt procuror de ședință, care a și depus, la termenul din 11 mai 2023, adresa-răspuns a DIICOT Oradea prin care s-a infirmat existența oricărei calități a lui Victor Micula în vreun dosar al acestei structuri.

Victor Micula spera să primească o pedeapsă redusă la jumătate

Potrivit DNA, „la data de 23 decembrie 2020, inculpatul Poinar Laviniu Mugurel, împreună cu inculpatul Tărău Alin-Nicușor (…) ar fi emis, deși nu aveau acest drept, o adresă oficială în favoarea unei persoane, fiul unui om de afaceri din județul Bihor (n.red. – Victor Micula), astfel încât acesta din urmă să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor într-o cauză penală aflată pe rolul instanței de judecată”.

„În concret, la solicitarea apărătorilor persoanei respective, judecat într-un dosar penal aflat pe rolul Tribunalului Bihor, inculpații Poinar Laviniu Mugurel și Tărău Alin-Nicușor ar fi emis o adresă prin care ar fi comunicat faptul că, în cursul lunii noiembrie 2018, s-ar fi reușit prinderea în flagrant a doi traficanți de droguri de mare risc în baza informațiilor furnizate de către fiul omului de afaceri din Oradea.

Informațiile furnizate ar fi stat la baza unui dosar penal instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul teritorial Oradea, finalizat prin trimiterea în judecată a făptuitorilor.

  • Inculpatul Poinar Laviniu Mugurel, care deținea atribuții de soluționare a petițiilor, nu ar fi redirecționat cererile avocaților persoanei respective către DIICOT – Serviciul teritorial Oradea, încălcând astfel prevederile legale.
  • În data de 15 martie 2023 s-ar fi constatat că această adresă nu ar fi fost reală, întrucât datele comunicate de către BCCO Oradea, prin adresa menționată anterior, au fost infirmate în totalitate de către DIICOT – Serviciul teritorial Oradea printr-o altă adresă emisă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte o serie de obligații:

  • să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală
  • să nu părăsească teritoriul României
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar
  • să nu exercite activități specifice funcțiilor de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (doar în cazul inculpatului Tarău Alin Nicușor).

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, a transmis DNA.


CITEȘTE ȘI:

Senatorul Eugen Pîrvulescu, pus sub CONTROL judiciar. Politicianul, cercetat pentru „instigare la cumpărare de influență”, AUDIAT la DNA

„Aroganțele” infracționale ale senatorului Eugen Pîrvulescu. Era judecat pentru CORUPȚIE, dar intervenea cu mită ca să-și pună favoritul la șefia CNI

Acuzat de INCOMPATIBILITATE, Nicușor Dan așteaptă decizia definitivă a ICCJ în procesul cu ANI. „E îngrozit, poate pierde funcția de primar general!”

PLANUL întocmit de Alfred Bulai și asistenta sa pentru a INFLUENȚA ancheta în scandalul sexual: „Sunt ca Petrini în «Cel mai iubit dintre pământeni»”

INTERCEPTĂRI în dosarul lui Bulai. Ce îi spunea lui Pieleanu despre acuzațiile studentelor: „S-a întâmplat ce s-o fi întâmplat”/ ”E genul de me too”

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...