Valeriu Argăseală: „Mi-am dat seama că schimbarea trebuie să vină de la mine, să dăruiesc oamenilor dragoste și iubire”

Publicat: 18/10/2024, 21:18

În această săptămână, la podcastul „Ai vreme să vorbim?”, singura emisiune de poezie și muzică folk, a venit Valeriu Argăseală. Cunoscut pentru implicarea sa în fenomenul fotbalistic românesc, iubit de mulți, ignorat de prea puțini, Valeriu Argăseală acceptă rar să vorbească despre el, despre familia sa, despre ceea ce poartă în suflet, atunci când nocturna se stinge. Și a venit la întâlnirea de azi în calitatea sa, deja recunoscută de atâția, de creator de versuri. De om care scrie și care, de la un timp, nu se sfiește să le și arate celor din jur câte ceva din ceea ce creează.

Cu volumul său de poezii, lansat anul acesta, și cu inima plină de povești mult mai frumoase decât orice pase, driblinguri și ratări cu poarta goală. Poate doar la fel de frumoase ca golurile decisive să fie aceste povești ascunse în spatele reflectoarelor!

Veniți la întâlnirea cu un om sensibil, care se chinuie, în viața de fiecare zi, să își mai mascheze din vulnerabilități și din spiritul poetic, pentru a rezista cum se cuvine și pentru a rămâne în prima linie a sportului din România, acolo unde, e clar, se simte apărat și ferit de singurătate.

„Cred că am avut foarte multe experiențe, unde la început am fost rănit, dar după aia mi-am dat seama că schimbarea nu pot s-o cer de la cei cu care intru în discuție sau cu care intru în contact. Schimbarea trebuie să vină de la mine. Dăruind oamenilor dragoste și iubire, chiar dacă nu primești pe moment același răspuns și nu-ți plătesc cu aceeași monedă, cu siguranță nu se escaladează o stare care ți-ar face mult mai mult rău”, a spus Valeriu Argăseală în cadrul emisiunii „Ai vreme să vorbim?” cu Ana Maria Păunescu.

Ediție integrală

Cătălin Costache
Cătălin Costache este un editor web și specialist SEO care și-a început cariera în presă în anul 2019, la Aleph News. Acesta a ajuns să coordoneze mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea