Biden cunoaște ce ripostă va avea Israelul contra Iranului /SUA, Franța, Germania și Marea Britanie cer armistițiu în Gaza și eliberarea ostaticilor

Publicat: 18/10/2024, 21:41
Actualizat: 18/10/2024, 21:46

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat, vineri seară, că știe ce ripostă va avea Israelul împotriva Iranului după atacul cu rachete balistice din 1 octombrie, dar a refuzat să dezvăluie informațiile și a dat asigurări că sunt continuate eforturile diplomatice pentru armistiții în Fâșia Gaza și Liban.

Liderii Statelor Unite, Franței, Germaniei și Marii Britanii au condamnat atacul Iranului asupra Israelului și au cerut armistițiu ”imediat” în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas.

”Există o oportunitate, din punctul meu de vedere, iar colegii mei sunt de acord, pentru un acord între Israel și Iran prin care conflictul să fie oprit ceva timp, prin care să înceteze ripostele. Credem că există o posibilitate să lucrăm pentru un armistițiu în Liban și să restabilim ordinea în Gaza. Va trebui să existe un rezultat, lucrăm la un plan post-conflict”, a afirmat Joe Biden, potrivit postului CBS News, la finalul vizitei în Germania.

Întrebat de jurnaliști dacă știe cum intenționează Israelul să riposteze la atacul iranian din 1 octombrie, Biden a răspuns afirmativ, fără însă a oferi detalii.

Administrația SUA a cerut în mai multe rânduri ca riposta Israelului contra Iranului să permită evitarea unui conflict de amploare în Orientul Mijlociu.

”Noi ne concentrăm pe anumite lucruri: protejarea forțelor americane și a cetățenilor americani din regiune, susținerea apărării Israelului, colaborarea cu agenția internă și cu partenerii din regiune pentru crearea condițiilor ca, în definitiv, să revenim la negocierile pentru un armistițiu și la rezolvarea tensiunilor prin mijloace diplomatice”, a declarat săptămâna trecută Pat Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Anterior, președintele Joe Biden a cerut Guvernului Israelului să evite atacarea instalațiilor petroliere iraniene.

”Dacă aș fi în locul lor, m-aș gândi la alte variante în afară de atacarea instalațiilor petroliere”, a afirmat Biden.

De altfel, președintele SUA a transmis că se așteaptă la o reacție ”proporționată” a Israelului și a anunțat clar că se opune unui atac asupra obiectivelor nucleare iraniene.

”Răspunsul este nu. Este clar că Iranul a deviat de la linia normală. Noi, liderii țărilor din Grupul G7 suntem de acord că (israelienii – n.red.) au dreptul să riposteze, dar proporționat”, a subliniat Biden la începutul lunii octombrie.

SUA, Franța, Germania și Marea Britanie cer armistițiu în Fâșia Gaza

În Declarația comună emisă după reuniunea de la Berlin, președintele SUA, Joe Biden, omologul său din Franța, Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz, și premierul britanic, Keir Starmer, au evidențiat necesitatea unui armistițiu urgent între Israel și grupul militant palestinian Hamas.

”Liderii au discutat despre evenimentele din Orientul Mijlociu, mai ales despre implicațiile morții liderului Hamas, Yahya Sinwar, responsabil de atacurile teroriste produse pe 7 octombrie 2023. Au evocat necesitatea imediată de eliberare a ostaticilor, de oprire a războiului din Fâșia Gaza și de intensificare a asistenței umanitare”, arată Declarația comună, postată pe site-ul Guvernului german.

Joe Biden, Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Keir Starmer ”au condamnat atacul Iranului asupra Israelului” și au semnalat că vor trage la răspundere Teheranul, însă prin ”evitarea escaladării conflictului”.

Iranul a lansat, pe 1 octombrie, peste 180 de rachete balistice spre Israel ca ripostă la o serie de atacuri comise de armata israeliană în ultimele luni. Regimul islamist iranian a precizat că atacurile cu rachete balistice sunt riposte la bombardamentele israeliene asupra Beirutului și Teheranului. În atacul de la Teheran a fost eliminat Ismail Haniyeh, liderul Biroului politic al Hamas, în timp ce bombardamentul de la Beirut s-a soldat cu uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, și a unui comandant al Gardienilor Revoluției, Abbas Nilforousan.

Foto: Profimedia

Citește și:

SCHOLZ cere evitarea escaladării conflictelor în Orientul Mijlociu și avansarea soluției coexistenței a două state

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar