Chris Hoy – ciclistul care a câștigat, de șase ori, titlul olimpic – a făcut un anunț-șoc. În urma unor investigații medicale, a aflat că are cancer în fază terminală, iar medicii au dat un diagnostic crunt. Ciclistul mai are de trăit între doi și patru ani.
Fostul ciclist, în vârstă de 48 de ani, a mers la spital, în luna septembrie a anului 2023, după ce simțise o durere persistentă la umăr. Supus investigațiilor amănunțite, la umăr a fost descoperită o tumoră, iar apoi fost găsit un cancer primar la prostată, care s-a extins.
Scanările ulterioare au descoperit, din păcate, tumori la umăr, pelvis, șold, coloana vertebrală și coaste.
„Oricât de nefiresc se simte, aceasta este natura. Știi, toți ne-am născut și toți murim, iar asta este doar o parte a procesului”, a declarat Chris Hoy, potrivit .
„Cu mâna pe inimă, spun că sunt destul de pozitiv, de cele mai multe ori, și am o fericire reală. Aceasta este mai mare decât cea de la Jocurile Olimpice. Este mai mare decât orice. Este vorba despre aprecierea vieții și descoperirea bucuriei (n.red. – de a trăi)”, a adăugat fostul ciclist.
Fostul ciclist a mai dezvăluit, în timpul interviului, că soția sa – Sara – a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, la o lună după ce medicii au descoperit că el are cancer. Cei doi au împreună doi copii.
Hoy și-a făcut debutul olimpic la Jocurile de vară de la Sydney în 2000, unde a câștigat un argint la proba de sprint pe echipe masculin.
El a câștigat prima sa medalie de aur la Atena în 2004 la proba de 1.000 m contra cronometru masculin, înainte de a deveni un nume cunoscut în Marea Britanie datorită faptelor sale la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, unde a câștigat trei medalii de aur la trei discipline separate.
La Jocurile Olimpice de la Londra, din anul 2012, el a mai câștigat două medalii de aur și s-a retras din postura de cel mai de succes sportiv olimpic al echipei Marii Britanii.
„S-ar putea să vedeți la știrile din acest weekend câteva articole despre sănătatea mea, așa că am vrut doar să vă asigur pe toți că mă simt în formă, puternic și pozitiv, copleșit de toată dragostea și sprijinul familiei mele”, a mai declarat fost ciclist.
Foto main – Profimedia Images
Citește și:
Încă o moarte suspectă în Rusia. Un om de afaceri a fost găsit mort după ce ar fi căzut de la etaj
Maia SANDU: „Atac fără precedent asupra libertăţii şi democraţiei”