O crimă șocantă a avut loc luni după-amiază în Penitenciarul Arad, unde un deținut a fost ucis de colegul său de celulă în timpul unui conflict izbucnit spontan.
Crima s-a petrecut în jurul orei 13:30, după ce doi deținuți, aflați într-o zonă de maximă siguranță a Penitenciarului Arad, s-au luat la ceartă.
Conflictul a escaladat rapid, iar unul dintre ei, în vârstă de 31 de ani, l-a înjunghiat mortal pe colegul său de celulă, în vârstă de 45 de ani, folosind un ciob de sticlă. Autoritățile au intervenit imediat, dar în ciuda manevrelor de resuscitare și a ajutorului oferit de un echipaj de ambulanță, victima a fost declarată decedată.
„În pofida intervenției rapide și a manevrelor de resuscitare, decesul deținutului a fost constatat de echipajul medical”, a transmis Penitenciarul Arad într-un comunicat oficial.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru omor, iar suspectul este audiat. În paralel, Penitenciarul a demarat o anchetă internă pentru a verifica circumstanțele și modul de reacție al personalului, precum și respectarea procedurilor în astfel de situații.
Incidentul a fost raportat Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, iar membrii familiei victimei au fost informați despre acest incident tragic, potrivit News.ro.
Ancheta continuă, sub coordonarea unui procuror, pentru a stabili cu exactitate responsabilitățile și modul în care s-a produs tragicul eveniment. Pentru fapta sa, deținutul care deja executa o pedeapsă privativă de libertate se va alege cu un nou mandat greu – crimă, care i-ar putea adăuga la pedeapsa actuală încă 20 de ani de temniță.