Povestea olimpicului care a ajuns cel mai bun la MATEMATICĂ din lume. ”Cine spune că performanța se face fără foarte multă muncă, minte 100%”

Pavel Ciurea, tânărul de 18 ani al cărui nume a devenit sinonim cu excelența în matematică la nivel internațional, este carismatic, dezinvolt și cu o manieră impecabilă de a-și expune ideile. Nu doar la capitolul matematică, acolo unde excelează, ci despre orice alt subiect și domeniu pe care ajungi să-l discuți cu el. 

Discuția cu Pavel despre școală, profesori, visuri, pasiuni, performanță, medalii, plecarea și revenirea în România a transformat matematica – materia care încă dă fiori multora – într-o poveste ușor de străbătut și de decriptat. Pavel Ciurea a câștigat doi ani la rând medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică.

Pavel este acum elev în clasa a XII-a și își dorește să meargă să studieze în afară, printre opțiuni fiind universitățile din SUA sau din Anglia. O decizie care nu mai surprinde, deoarece, așa cum spune și olimpicul la matematică, la ei, oportunitățile de a fi printre cei mai buni dintre cei mai buni sunt altele. Nu exclude însă ideea revenirii în România, pentru a pune în practică ceea ce urmează să învețe de la cei mai buni.

Excelența în matematică, cu toate pânzele sus!

Pavel recunoaște că poate lucra ore în șir la matematică – au fost și vreo 12 încontinuu – dar îi place și să se bucure la maximum de timpul liber, jucând fotbal sau ieșind în oraș cu prietenii.

Ne-a dezvăluit și „plăcerea lui vinovată”, atunci când matematica îi dă voie, și anume uitatul la seriale. Cartea care a avut un impact asupra lui, nu neapărat la nivel de informație, ci prin modul în care l-a ajutat să-și structureze ideile, a fost „Toate pânzele sus”, pe care a citit-o în clasa a IV-a.

Olimpicul internațional, cu un parcurs de excepție, are o vorbă bună pentru fiecare profesor care l-a ajutat să devină mai bun,  mai curios și cu o gândire aplicată în domeniul matematicii, dar le mulțumește și părinților săi, care i-au stat alături în această călătorie cu multe provocări.

Povestea lui Pavel Ciurea, care la doar 18 ani a câștigat deja două medalii de aur consecutive la Olimpiada Internațională de Matematică (IMO), este una cu care ne mândrim. Nu toți știu însă că drumul lui Pavel – care fascinează pe mulți prin parcursul lui senzațional, se întâmplă după foarte multe ore de muncă și de rezolvat exerciții fără întrerupere.

„Matematica s-a dovedit pentru mine să fie un lanț logic de puzzle-uri”

Elev al Liceului Internațional de Informatică din București, Pavel a povestit. într-un interviu pentru GÂNDUL, care a fost momentul întâlnirii sale cu matematica și cum de la joaca de copil a ajuns la excelența cifrelor, recunoscută la nivel internațional.

Prima oară când am avut o tangență cu matematică a fost în clasele zero-patru. Atunci, am început să rezolv un șir logic sau un puzzle, un cub rubic, un rebus, lucruri obișnuite, dar care îmi plăceau. Mult mai târziu, matematica s-a dovedit pentru mine să fie cam același lucru: un lanț logic de puzzle-uri.

Prima și prima oară când am zis că eu o să fac asta și o să dau tot ce pot să fac matematică a fost undeva la final de clasa a V-a, când doamna profesoară din clasa mea, doamna Toboș, a început să mă pregătească dânsa pentru olimpiadă, să facem niște probleme, să mă învețe niște idei. Și am văzut că îmi place și că sunt dispus să lucrez mult, adică nu părea așa o corvoadă. Și am luat-o pas cu pas. Au început să apară niște concursuri mici, o calificare la  olimpiada națională, iar după aceea au venit și rezultatele pe mai departe”, a povestit Pavel.

„Dacă profesorul pare dornic să predea, atunci copilul devine interesat de acel domeniu”

Pavel Ciurea mărturisește că părinții și primii dascăli cu care a interacționat în școală –  nu o uită aici nici pe mama sa, care i-a fost învățătoare până-n clasa a treia – au însemnat totul.

Spune franc și fără rețineri că profesorul, prin felul în care știe să transmită informația, are harul de a-l face pe elev să intre în poveste, să vrea să afle mai mult, să exploreze mai bine acel domeniu.

„Primii profesori au însemnat enorm de mult. Este, poate, cel mai important lucru – acesta și părinții -, pentru că, practic, primul contact pe care are îl are un elev cu materia, este prin profesor. Dacă profesorul pare dornic să predea și de a arată un domeniu extraordinar, atunci copilul devine interesat de a se uita înspre acel domeniu, de a căuta răspunsuri.

Este și motivul pentru care profesorul mi se pare extrem de important. Și aici vreau să spun câteva lucruri și de mama mea, care a fost învățătoarea mea de la clasa zero până la clasa a treia și făcea un lucru foarte, foarte interesant. Nu avem toți aceleași calități, unora ne place matematica, unora muzică, nu trebuie să ne placă aceleași lucruri, evident.

Ce făcea mama necesita multă muncă, dar este un lucru pe care l-aș vedea util pentru mai multă lume. Anume, ea oferea oportunitatea de a lucra diferențiat, în funcție de atuurile fiecăruia. Și atunci îi dădea fiecăruia oportunitatea să lucreze, să progreseze la nivelul lui. Evident, se străduia ca toți să fie la nivelul necesar pentru școală, dar oferea această oportunitate, despre care povesteam, și anume să faci puțin mai mult”, a mai povestit Pavel.

„Trebuie să fii pregătit și să pierzi la un moment dat, dar și să ai forța să treci peste”

Elevul care astăzi face cinste României a trecut prin multe provocări, dar mărturisește că a avut și norocul să aibă profesori buni, preocupați de parcursul și de pregătirea lui, fără să aștepte nimic în schimb.

Olimpicul internațional recunoaște însă că fără sacrificii, indiferent ce și cine spune asta, nu poți să faci performanță, reiterând că atunci când se pregătea pentru olimpiada internațională, a lucrat și 10-12 ore pe zi, renunțând la alte activități.

Deși de cele mai multe ori ne place să vorbim despre victorii și premii, Pavel ne mai dă o lecție de viață și recunoaște că, pe drumul splendid al performanței, apar inevitabil și eșecurile, cărora trebuie să le faci față.

„Au fost foarte mulți factori care m-au ajutat și poate că a fost vorba și de noroc, pentru că am prins mulți profesori interesați, dornici să mă ajute fără costuri, ceea mi s-a părut incredibil. Doamna de la clasă, cea care m-a pregătit, nu mi-a cerut niciodată bani pentru nimic. Am mai avut o doamnă de la Fizică – Dumnezeu s-o ierte, a murit când eram eu în clasa a VII-a -, care făcea pregătire cu noi, cu cine voia, după ore.

Toate aceste lucruri m-au atras către zona aceasta științifică. Ușor-ușor, având un profesor care îți expune o idee nouă, un experiment, arătându-ți și partea practică – cum te poate ajuta  pe tine și cum îți dezvoltă gândirea – m-a determinat să văd domeniul acesta ca pe ceva interesant și am zis că merită să mă implic mai mult. Am început să lucrez puțin câte puțin și am văzut că nu e chiar o corvoadă. Adică nu este așa nasol ca exercițiile de la clasă, în care doar adunam doi plus trei de fiecare dată, nu este ceva repetitiv.

Am descoperit că este, practic, o lume infinită, complet nouă, în care pot să descopăr lucruri interesante de fiecare dată. Apoi, am început să cresc gradual nivelul de muncă, pentru că cine spune că performanța se face fără foarte multă muncă, minte 100%. Nu poți să faci asta fără muncă. Țin minte că în clasa a X-a, undeva de prin ianuarie până în iulie, la Olimpiada Internațională, de dimineață până seara făceam doar matematică.

Am avut o înfrângere dură atunci la un concurs și am zis că nu mi se va mai întâmpla asta și a doua oară, așa că m-am ambiționat să lucrez cât pot. Și am lucrat cât am putut eu, la modul 10-12 ore pe zi și a fost un sacrificiu mare. Vă dați seama că a trebuit să renunț la multe lucruri.

Acum, nu vreau să-și imagineze cineva că trebuie să renunți de tot, că mai ies și eu la un fotbal, mai ies în oraș cu prietenii, dar este nevoie și de sacrificii. Și încă un lucru extrem de important – pe lângă nivelul foarte mare de muncă, să nu se aștepte nimeni, atunci când merge în zona aceasta de performanță, că nu vor aparea și eșecuri. Trebuie să fii pregătit și să pierzi la un moment dat și trebuie să ai forța să treci peste”, mărturisește Pavel.

„Am fost peste măsură de norocos”

Pavel știe din proprie experiență că este extrem de important ce oameni întâlnești și ce oameni îți stau alături de-a lungul parcursului tău, un parcurs care implică de multe ori și  costuri financiare. Se declară norocos și recunoscător pentru cei pe care i-a întâlnit și care au crezut în el, la toate capitolele.

”Când am plecat și m-am pregătit pentru Olimpiada Națională, profesoara mea de la clasă a făcut-o complet gratis, adică până acolo n-am plătit nimic. După aceea, ca să ajung să câștig Olimpiada Națională în clasa a VIII-a și să mă pregătesc pentru olimpiade internaționale, au fost cei de la Upper School care mi-au dat, nu direct mie, ci au oferit niște cursuri gratis în aceste scopuri.

Am făcut undeva la 50 de cursuri în doi ani, sute de ore de matematică complet gratis. Este adevărat că acum există mai multe oportunități. Spre exemplu, în clasa a XI-a, am făcut tot ce am făcut singur, părinții nu au plătit nimic. Dacă ești interesat și doritor să continui munca, poți să faci asta și fără mulți bani”, susține Pavel.

„M-am apucat de matematică pentru că-mi plăcea”

Pavel nu se teme să vorbească și despre momentele vulnerabile, în care unele eșecuri – mai ales cele de la începutul drumului său – l-au demoralizat foarte tare. Cuvintele și sfaturile tatălui, dar și ale doamnei profesoare i-au adus aminte de ce este cel mai bun și de ce trebuie să continue.

În aceste momente, a înțeles mai bine ca oricând că, dincolo de rezultatele care te ambiționează și te stimulează, lui îi place matematica.

Prima dată când am avut și un astfel de moment a fost în clasa a VI-a, atunci când am ratat medalia de aur la Olimpiada Națională, la un punct. În clasa a VIII-a, am ratat, tot la un punct, calificarea la Olimpiada Balcanică de Juniori și atunci a fost foarte, foarte greu pentru mine. Adică o săptămână, două, poate chiar mai mult, am stat și nu am reușit să mă concentrez, mă întrebam de ce să mai fac asta, mi se părea și puțin nedrept.

În acele momente, m-au ajutat foarte mult tata și doamna profesoară Ivanovici. Îmi amintesc că tata mi-a spus că nu o să arunc toate orele de muncă, pentru că mie îmi place matematica, nu concursul. Am înțeles că, până la urmă, nu m-am apucat de matematică pentru concursuri, m-am apucat pentru că-mi plăcea. Iar vorbele tatei au avut efect, acesta spunându-mi că nu o să-mi las pasiunea pentru un amărât de concurs. Și așa am trecut și peste alte eșecuri care au urmat”, a povestit Pavel.

„Olimpiada Internațională a fost o mutare mentală, o schimbare de perspectivă foarte mare”

Pavel a vorbit și despre cel mai frumos moment, dar și cel mai greu concurs, Olimpiada Internațională din 2023, atunci când a trăit emoții de neuitat.

În ceea ce privește gestionarea emoțiilor, care vine la pachet și cu experiența acumulată de-a lungul timpului, recunoaște că sfatul profesorului său de matematică Flavian Georgescu l-a ajutat mult.

„A fost prima oară când am fost într-o sală în care cred că eram undeva la 650 de oameni din 100 și ceva de țări. Prima oară la o Olimpiadă Internațională, printre primele dăți la un concurs în format de olimpiadă internațională, în care avem de rezolvat trei probleme în patru ore și jumătate. Este foarte diferit față de modul de lucrat la clasă, în care ai o problemă și te gândești la ea zece minute. Acolo, ai o problemă și stai trei ore pe ea s-o rezolvi.

A fost o mutare mentală, nu știu, o schimbare de perspectivă foarte mare. Referitor la emoții, aici este foarte greu, dar am primit un sfat foarte bun de la profesorul meu de matematică, domnul Flavian Georgescu, care ne-a spus că înainte de concurs să stăm zece minute noi cu noi și să ne concentrăm pe ceea ce urmează. Și asta am văzut că mă calmează foarte mult și îmi dă voie să alung toate gândurile negative înainte de concurs. Ne-a mai spus că nu ai cum să elimini complet emoțiile, dar să ne gândim la ele după concurs.

Recunoasc, este foarte importantă și experiența, pentru că țin minte la prima mea Olimpiadă Națională, din clasa a VI-a, când am intrat în concurs îmi tremura mâna, nu puteam să desenez un cerc, nu puteam să țin rigla, a fost foarte greu. Nu are cum să-ți iasă din prima. Dar, chiar și cu ceva experiență în spate, în clasa a XI-a, la Olimpiada Balcanică, mi s-a întâmplat în concurs să citesc un enunț greșit. Și vă dați seama că asta nu vine pe fondul că nu știu să citesc, erau emoțiile concursului, adică mereu vor exista, dar prin experiență și prin cîteva metode, poți să le atenuezi”, a mai spus Pavel.

„Ar trebui un sistem de predare mai mult la un nivel conceptual, să înțelegem practica lucrurilor”

În clasa a V-a, atunci când a început totul ca o joacă frumoasă, Pavel nu și-a imaginat niciodată că va ajunge olimpicul de astăzi, tânărul pentru care matematica s-a transformat într-o frumoasă poveste, dusă la un infinit de oportunități și deschideri către alți oameni și alte lumi universitare.

Pavel recunoaște din start că nu este adeptul memorării informațiilor, ci mai degrabă al stimulării elevului, al provocărilor care să-l facă dornic să afle mai multe și să se joace cu conceptele.

„Medaliile de la concursuri reprezintă nu doar faptul că nu am muncit degeaba, ci îmi arată că am atins un anumit nivel, că, până la urmă, munca mea va fi răsplătită la un moment dat. Pentru mine, matematica este un mod de a forma gândirea, pe domeniul științific, evident. Pentru mine, matematica este un lanț logic și toate vin una după alta. Adică, spre exemplu, n-ar trebui să învățăm formule la integrale pe de rost. Ar trebui ca elevilor să li se arate aceste demonstrații, ar trebui să li se stimuleze curiozitatea, să fie lăsați să se joace  puțin cu conceptele.

Înainte să vadă o teoremă, să vină profesorii și să le spună povestea. Fiecare teoremă are o poveste, a apărut datorită unui lucru. Și atunci ar trebui ca elevii să se joace ei puțin cu conceptul acela sau să vadă cam care este fenomenul în acel domeniu, pentru a deveni interesați și curioși.

Memorarea nu este pentru mine. Poate n-am eu o memorie bună,  dar nu mi-a plăcut niciodată să rețin informații pe de rost. Pentru că, la un moment dat le pierd, dacă nu le-am înțeles importanța completă. 

Adică, sutele de teste pe care le-am dat până acum, probabil rețin undeva la 1% din informația pe care ar trebui să o pun acolo. Anii de la istorie sau râurile de la geografie nu le rețin. Și atunci ar trebui un sistem de predare mai mult la un nivel conceptual, adică să înțelegem puțin practica lucrurilor, de ce sunt importante și la ce ne ajută, și să formăm gândirea. Noi nu putem să avem o bază de date ca un calculator și atunci ar trebui să ne formăm modul de a gândi și a descoperi singuri informația de care avem nevoie”, a mai spus Pavel.

„Universitățile din afară strâng cercuri de elevi care sunt toți cam la același nivel”

Anul acesta este unul de foc pentru Pavel, fiind în ultimul an de liceu. Își dorește să continue cu participarea la concursuri, dar se pregătește și pentru a fi selectat de facultăți din afară, despre care susține că reprezintă o oportunitate pentru elevii care vor să se dezvolte mai mult și să aibă o competiție pe măsura capacităților lor.

Să vedem dacă mă calific din nou, dar aș vrea să particip la Olimpiada Internațională, la Balcaniadă sau la Romanian Master of Mathematics, cele mai importante concursuri pe care le avem la matematică. Pe lângă asta, mă ocup și de aplicația la universități, pentru a pleca în afară. În America, mă gândesc la universitățile mari – Harvard, Stanford și MIT (n.r. – Massachusetts Institute of Technology) sau Cambridge, în Anglia. Momentan sunt în stadiul în care aplic și trimit eseuri și CV-uri, vedem ce oferte primesc.

Competiția mi se pare un lucru foarte important, pentru că oricât de mult ți-ai dori să lucrezi și oricât de mult ți-ar plăcea un subiect, la un moment dat obosești, iar faptul că ești la competiție cu altcineva te ajută oarecum să treci peste. Și atunci, universitățile din afară strâng cercuri de elevi care sunt toți cam la același nivel. Ideea este că dacă un elev care participă la aceste concursuri și olimpiade ar rămâne în România, nu ar avea oportunitatea în facultate să se dezvolte la potențialul lui maxim”, a adăugat Pavel.

„Pentru pregătirea la Romanian Master of Mathematics au predat șase foști olimpici internaționali”

Pavel povestește și despre ajutorul și pregătirea primite de la foști olimpici internaționali, care cunosc bine provocările din România și care vor să dea o mână de ajutor în drumul altor elevi spre excelența în matematică.

A făcut și el asta pentru elevii din clasele mai mici și recunoaște că este extrem de important ca fiecare să dea mai departe din ceea ce știe și să ofere și altora deschidere și oportunități.

„Sunt foarte mulți foști olimpici internaționali care au trecut și ei, la vremea lor, prin diverse provocări și care vin și ne țin lecții. Anul acesta, pentru pregătirea la Romanian Master of Mathematics, cred că au predat șase foști olimpici internaționali.

Au venit și ne-au ținut lecții, fiecare cum a putut, pe zoom sau fizic. În fine, ideea este că fiecare transmite cât poate mai departe. Asta mi se pare foarte drăguț, pentru că practic așa transmitem mai departe, pentru că nu trebuie o investiție foarte mare, ci trebuie interes. Și există multe cursuri sau programe, oportunități fără sume mari de bani, unele chiar gratis, în care poți să intri”.

„Vreau să-ncerc să contribui cu ceva la dezvoltarea lumii”

Pentru cei din generația lui, dar și pentru cei care vin urmă, Pavel are un singur sfat, și anume să fie constanți în drumul lor.

Cât despre parcursul său, nu vrea să se arunce în vorbe mari, însă spune că, după finalizarea studiilor în afară, ia în calcul să revină în România.

„Constanța este, de departe, cel mai important lucru. Adică, să spunem că vrei să ajungi un mare pictor. Este important să-ți pui un target în fiecare zi, să te pui la masă și să desenezi o dungă, două-trei, ceva mic.

Dar, în fiecare zi să faci treaba asta, pentru că la mine, spre exemplu, așa a plecat. În fiecare zi mi-am propus să fac o problemă și în fiecare zi am făcut o problemă, care se transformă apoi în 4-5. Constanța mi se pare cel mai important lucru, dar și să urmeze un vis, să-și pună o țintă pe care s-o  urmeze.

Sper ca după facultate să mă întorc în România. Așa că vreau să învăț cât de mult pot afară, ca să mă întorc cu informația în România. Vreau să-ncerc să contribui cu ceva la dezvoltarea lumii. Mai întâi, vreau să acumulez eu mai multe informații și după aceea să văd ce pot să fac cu ele”, a mai spus Pavel.

Olimpicul Pavel Ciurea, înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Prin înscrierea sa în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, Pavel Ciurea  subliniază importanța recunoașterii tinerelor talente la nivel național și nevoia de a le oferi sprijinul necesar pentru a rămâne în țară.

Performanțele lui Pavel Ciurea nu au fost doar individuale, ci au contribuit la plasarea României în topul competițiilor de matematică din lume. În 2023, echipa României s-a clasat pe locul 4 la nivel mondial și pe locul 1 în Europa datorită unei echipe din care a făcut parte și Pavel, care și-a dedicat timpul și energia performanței academice​.

Însă, pentru Pavel, succesul nu este doar despre medalii, ci și despre impactul pe care îl poate avea asupra generațiilor viitoare de elevi. Prin exemplul său, el dorește să inspire alți tineri să descopere frumusețea matematicii și să lupte pentru excelență, indiferent de provocările întâmpinate.

Campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” este o platformă ideală pentru a pune în valoare asemenea modele de succes, iar Pavel este fără îndoială unul dintre cei mai valoroși ambasadori ai generației sale.

Prin această inițiativă, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României își propune să promoveze și să susțină tinerele talente care, prin dedicare și muncă, să contribuie la viitorul României. Pavel Ciurea, cu realizările sale de excepție și cu viziunea sa asupra educației, este un exemplu de lider tânăr care merită să fie apreciat și sprijinit la nivel național.

CITEȘTE ȘI:

Omul din spatele olimpicilor care au făcut România o superputere la matematică. Cătălin Gherghe dezvăluie „socotelile” din culisele performanței

Povestea copilului ”calculator” care a învățat să facă socoteli grele contracronometru. ”Nici nu apucați să puneți egalul că el face calculul”

„Micul Pitagora” de România. POVESTEA adolescentului cu o minte sclipitoare, a cărui supraputere este matematica: „A fost o experiență absolut ireală”

POVESTEA EXCELENȚEI în pași de dans. Cine este Daria, tânăra balerină, care deschide seria campaniei „100 de Tineri pentru Dezvoltarea României”

Invenție REVOLUȚIONARĂ. Povestea tinerilor care transformă Pet-uri în plastic pentru imprimante 3D. „Totul pornește de la o sticlă”