Dan Diaconescu, despre idoli și visul de a ajunge președinte: „Eu visam să le dau bani oamenilor”

Publicat: 23/10/2024, 08:48

Dan Diaconescu a abordat mai multe subiecte în cadrul emisiunii Marius Tucă Show, printre aceste numărându-se și visul de a ajunge președinte. Fostul patron OTV avea în plan să ofere bani oamenilor. De altfel, a precizat că a ajuns să fie coleg în branșă cu persoane pe care le idolatriza.

Dan Diaconescu a fost invitat în cadrul emisiunii Marius Tucă Show. Fostul patron OTV a abordat mai multe subiecte, printre acestea numărându-se și visul său de a deveni președinte. De altfel, a precizat că dacă ar fi cumpărat clădirea din care se transmitea emisiunea sa, OTV nu s-ar mai fi închis.

„Idolii noștri de atunci, Andrei Partoș, Adrian Păunescu, Ion Cristoiu au ajuns, acum, colegi cu noi. Asta, pentru noi, a fost cel mai frumos, ca să-ți cunoști idolul, să lucrezi cu el. (…) Păcat că vor ăștia să mă omoare. Dacă treceai prin ce am trecut eu… Dar unde n-am fost… (n.r. a ajuns la Ambasada Americii). Nu pot să spun asta (n.r. rezultatul final al discuției), doar dacă îmi dau cei de la Ambasadă acord. Atunci m-am gândit eu că dacă ies președinte, ce fac?

Eu visam să fiu președinte și să dau bani oamenilor, ca Evita Peron… Aveam niște idei, vise. Dacă luam blocul, OTV nu se mai închidea, nu mai făceam pușcărie, aia cu șantajul și cu minorele. Poate ajungeam și Prim-Ministru. Ajungeam Ministru de Interne, nu mă mai anchetau pe mine polițiștii, îi anchetam eu pe ei. (…) De câte ori trec pe lângă blocul ăla, mă ia durerea de stomac”, a spus Dan Diaconescu.

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul.

Vezi și Dan Diaconescu, despre declarațiile domnului Manolescu si ale celor două angajate

Vezi și POLL Marius Tucă Show: Considerați că Dan Diaconescu ar trebui să revină la TV?

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...