Toni Greblă, despre cazul lui Vlad Gheorghe: „Sunt proceduri SPECIALE pentru legislația electorală care prevăd termene foarte scurte”

Publicat: 24/10/2024, 13:56

Președintele AEP, Toni Greblă, a declarat despre fostul candidat Vlad Gheorghe la alegerile parlamentare că decizia obținută în instanță de renumărare a votului nu a ajuns la Biroul Electoral Central și că „legislația electorală este o legislație specială care în esență prevede niște termene scurte în care pot fi depuse contestații soluționate, apeluri, recursuri și așa mai departe, pentru că dacă am merge pe procedura obișnuită, ar trebui ca procesele să se desfășoare peste 8 ani și astfel alegerile nu le-am mai putea desfășura.”

Am verificat și eu să văd cum stau lucrurile și acela (nr. Vlad Gheorghe) a avut o contestație care a fost respinsă, este definitivă, acolo s-a schimbat numai temeiul de drept al respingerii contestației făcute de el, astfel încât nu e vorba de niciun fel de hotărâre judecătoarescă sau decizie a vreunei Curți din România, care să prevadă ceea ce spuneți dvs, posibilitatea sau obligația de a renumera voturi, nu știu din toate secțiile sau dintr-o secție, a spus Toni Greblă.

Legislația AEP, legislație specială

Președintele AEP a mai completat că: „Legislația electorală este o legislație specială care în esență prevede niște termene scurte în care pot fi depuse contestații soluționate, apeluri, recursuri și așa mai departe, pentru că dacă am merge pe procedura obișnuită, ar trebui ca procesele să se desfășoare peste 8 ani și astfel alegerile nu le-am mai putea desfășura.

Sunt proceduri speciale pentru legislația electorală care prevăd termene foarte scurte pentru că altfel nu s-ar mai putea organiza alegeri, nici în România, nici nicăieri în lume, a mai completat Greblă.

Anunțul lui Vlad Gheorghe

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunţat la jumătatea lunii octombrie că voturile de la alegerile europarlamentare pentru România ”trebuie renumărate”, potrivit unei decizii a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție.

AM ÎNVINS! Voturile de la alegerile europarlamentare trebuie renumărate! Decizie fără precedent în România – așa a hotărât Înalta Curte de Casație și Justiție care mi-a dat dreptate. DA, a fost ceva putred în organizarea alegerilor din 9 iunie și aveam temei legal pentru o nouă numărare a voturilor, de aceea recursul depus de mine a fost admis în instanță. Ce ar trebui să se întâmple acum? Solicit reconvocarea Biroului Electoral Central care trebuia să dispună renumărarea voturilor în zecile, sutele de secții în care românii onești au declarat că nu-și regăsesc voturile în procesele verbale. Am avut peste 220 000 de voturi numărate, dar știm că sunteți mult mai mulți cei care ați vrut un independent adevărat în Parlamentul European. – a precizat Vlad Gheorghe într-un mesaj publicat pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: 

Toni Greblă: Alegerile prezidențiale vor avea o singură circumscripție electorală/Unde votează alegătorii dacă nu sunt în localitatea de domiciliu

Toni Greblă: „Sunt luate toate MĂSURILE pentru ca Birourile Electorale să desfășoare în așa fel activitatea, încât FRAUDELE să nu poată fi făcute”

Cristina Corpaci
Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar