Deciziile Uniunii Europene nu trebuie să se bazeze pe rezultatul alegerilor americane, conchide preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Ţările europene aşteaptă cu nerăbdare rezultatul alegerilor americane de pe 5 noiembrie, care ar putea duce la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă sau deopotrivă, prima femeie președinte din istoria Statelor Unite, Kamala Harris.
„Există diferenţe clare între Kamala Harris şi Donald Trump, în ceea ce privește abordarea afacerilor externe. Pe termen scurt, va fi diferit. Dar pe termen mediu, pe termen lung, suntem siguri că va fi fundamental diferit?
În ceea ce priveşte parteneriatul economic UE-SUA, credeţi că, indiferent cine ajunge la putere, Statele Unite nu vor mai fi o ţară protecţionistă?
În acest context, pentru europeni nu ar trebui să conteze prea mult cine este următorul președinte american. Nu trebuie să ne bazăm deciziile în funcție de acest criteriu”, susține Michel, potrivit Barron’s.
Charles Michel, fost premier belgian, este în fruntea Consiliului European, însă urmează să fie înlocuit în funcţie până la sfârşitul anului de portughezul Antonio Costa, fiind la final de mandat.