Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a pledat, vineri, cu ocazia întâlnirii cu premierul Narendra Modi, pentru avansarea cooperării economice și militare cu India, la nivel bilateral și prin intermediul Uniunii Europene.
Aflat în vizită la New Delhi pentru o reuniune interguvernamentală Germania-India, Olaf Scholz a salutat cooperarea bilaterală și a cerut avansarea relațiilor.
”Este necesară intensificarea cooperării. În calitatea de cancelar al Germaniei, eu sunt favorabil unui acord complet de liber-schimb între India și Uniunea Europeană. Ar avea beneficii toate părțile, de aceea, vom promova această idee”, a afirmat Olaf Scholz, citat de site-ul Tagesschau.de.
”Când inginerii germani vor beneficia de inovațiile indiene, când tehnologia germană va colabora cu talentul Indiei, atunci va fi un viitor mai bun nu doar pentru zona Indo-Pacifică, ci pentru întreaga lume”, a afirmat, la rândul său, Narendra Modi, premierul Indiei.
Guvernul Olaf Scholz intenționează să atragă personal calificat suplimentar din India.
”Germania a decis să suplimenteze de la 20.000 la 90.000 numărul vizelor acordate angajaților calificați din India”, a subliniat Narendra Modi.
De altfel, Germania va intensifica și cooperarea militară cu India.
”Forțele militare ale ambelor țări vor colabora mai strâns în viitorul apropiat”, a subliniat Olaf Scholz.
Conform unor surse guvernamentale germane, Berlinul ar urma să aprobe exportul a șase submarine militare în India.
În cursul vizitei la New Delhi, cancelarul Olaf Scholz va pleda și pentru ca India să impulsioneze procesul de pace între Rusia și Ucraina. În pofida sancțiunilor occidentale, India menține relații bune cu Administrația Vladimir Putin.
Sursă video: Tagesschau.de
Foto: Profimedia
Citește și: