Crin ANTONESCU, despre „seducția politică”, în campania curentă: Azi nu e vorba de niciun fel de seducție. Suntem departe de terenul seducției

Publicat: 25/10/2024, 20:08

Campania electorală a început, iar candidații la prezidențiale și parlamentare se întrec  să-și prezinte oferta de promisiuni.  Invitat la Gândul Exclusiv, fostul șef al PNL, Crin Antonescu, a vorbit despre „seducția politică”, în contextul alegerilor actuale. În contextul în care „suntem departe de terenul seducției sau încercării de seducție”. 

Diferența dintre metodele de seducție plitică folosite de politicienii campaniilor trecute, față de cei de acum, este dată de diferența dintre numerele mari și numerele mici, într-un context al subtilității politice, a declarat liberalul Crin Antonescu la Gândul Exclusiv.

 Uitați-vă, discuțiile despre seducție și procedeele de seducție simple, naturale, sincere, nu sunt străine. Am fost interesat de subiectul ăsta, am urmărit discuția dumneavoastră Schopenhauer(n.r Arthur, filozof german), Flaubert(n.r Gustave, romancier și dramaturg francez)…Însă, în ceea ce privește exercițiul politic, eu am încercat o seducție mai mai subtilă, care nu este rentabilă în termenii aritmeticii electorale, niciodată. În politică, în democrația despre care ați vorbit și înainte, e vorba de numere și e vorba de numere mari. Eu, ca să fac un joc de cuvinte, cu îngăduința dumneavoastră, am fost sedus de eventuala seducție pe cifre mici. Dar cred că e vorba de alte tipuri și de lucruri care nu sunt de actualitate. Sunt, vorba lui Nietzsche(n.r. Friedrich Wilhelm Nietzsche, cel mai important filosof al secolului al XIX-lea) parcă, „considerațiuni inactuale”(n.r. OPERE COMPLETE 2 NASTEREA TRAGEDIEI CONSIDERATII INACTUALE I-IV SCRIERI POSTUME (1870-1873).

Nu același lucru se poate spune și de actuala campanie electorală, ale cărei baze se sprijină pe „mișcări mult mai grosiere”, susține Crin Antonescu.

Azi nu e vorba de niciun fel de seducție. Astăzi suntem în terenul unor mișcări mult mai grosiere, să le spun așa. Nimeni nu vrea să se ducă pe nimeni, sunt minciunile reciproc acceptate, ca să spun așa, și de candidați, și de alegători, și de candidați între ei. Și suntem departe de terenul seducției sau încercării de seducție.

CITEȘTE ȘI:

Crin Antonescu: „Ciucă și Lasconi sunt ca VALOARE sub cea a Vioricăi Dăncilă”

H.D. Hartmann: „ PNL trebuie să se lepede de Ciucă și Iohannis. Mesajul lui Crin Antonescu a fost clar: Salvați partidul”

Luiza Dobrescu
A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar