Cum au dispărut elementele decorative de pe clădiri și au apărut CARTIERELE „dormitor” COMUNISTE. Hotărârea de la care a început totul

O hotărâre de sorginte sovietică, din noiembrie 1955, a însemnat sfârșitul unui stil arhitectural și impunerea unor construcții din care să fie înlăturate „exagerările” în proiectare și execuție, pe teritoriul URSS, dar care, la scurt timp, a fost adoptată în toată zona de influență a Moscovei. Arhitectul David Tiberiu și expertul în patrimoniu cultural Ana Rubeli au explicat, pentru Gândul, impactul acestei decizii, detaliată într-o știre găsită în paginile îngălbenite de vreme ale ziarului „Scînteia”, Organ al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român.

Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (CC al PCUS) și al Consiliului de Miniștri al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) au constatat, la sfârșitul anului 1955, că elementele decorative, numite „exagerări”, afectează nivelul de trai al oamenilor muncii și întregii economii, astfel că au decis să impună înlăturarea tuturor turnurilor ”cu nimic justificate”, colonadelor și porticurilor decorative considerate „o moștenire a trecutului”, care nu corespundeau liniei partidului și guvernului în domeniul arhitecturii și contrucțiilor.

Exagerări care nu corespund liniei partidului și guvernului, „o moștenire a trecutului”

„Hotărîrea C.C. al P.C.U.S. și a Consiliului de Miniștri al U.R.S.S. cu privire la înlăturarea exagerărilor în proiectarea și execuția constucțiilor”, preluată de Agerpres de la TASS, a fost publică în „Scînteia”, Organ al Comitetului Central al PMR, din 11 noiembrie 1955.

„A fost dată publicității o hotărîre a Comitetului Central al P.C.U.S. și a Consiliului de Miniștri al U.R.S.S. cu privire la înlăturarea exagerărilor în proiectarea și execuția construcțiilor. Hotărîrea este semnată de N. S. Hrușciov, secretar al Comitetului Central al P.C.U.S.. și de N.A. Bulganin, președintele Consiliului de Ministri al U.R.S.S.

În hotărâre se subliniază că în Uniunea Sovietică se defășoară lucrări uriașe de construcție și reconstrucție a orașelor, așezărilor și întreprinderilor industriale. Se înfăptuiesc în proporții mari construcții agricole, îndeosebil în regiunile de valorificare a pămînturilor virgine și înțelenite.

Comitetul Central al P.C.U.S. și Consiliul de Miniștri al U.R.S.S. constată că în lucrările multor arhitecți și organizații de proiectare a luat o largă răspîndire preocuparea pentru aspectul exterior al arhitecturii, comițîndu-se mari exagerări, ceea ce nu corespunde liniei partidului și guvernului în domeniul arhitecturii și contrucțiilor.

Turnuri cu nimic justificate, numeroase colonade și portice decorative, precum și alte exagerări care sînt o moștenire a trecutului, au devenit un fenomen de masă la construirea caselor de locuit și clădirilor publice și în urma acestui fapt, în ultimii ani s-au depășit cu mult normele de cheltuire a mijloacelor de stat pentru construcția de locuințe. Cu aceste mijloace s-ar fi putut construi milioane de metri pătrați de suprafață locativă pentru oamenii muncii.

Comitetul Central al P.C.U.S și Consiliul de Miniștri al U.R.S.S. condamnă cu hotărîre aceste greșeli, ca fiind în contradicție cu linia partidului și guvernului în acest domeniu, ca aducînd un prejudiciu considerabil economiei naționale și frînînd îmbunătățirea condițiilor de locuit și socio-culturale ale oamenilor muncii.

C.C. al P.C.U.S. și Consiliul de Miniștri al U.R.S.S. arată în mod clar că arhitectura sovietică trebuie să se caracterizeze prin simplitate, sobrietatea formelor și soluții eficiente și economice.

Hotărîrea obligă Comitetul de Stat pentru problemele construcției al Consiliului de Miniștri al U.R.S.S., Academia de Construcții și Arhitectură a U.R.S.S., Uniunea arhitecților sovietici, pe miniștrii și conducătorii departamentelor, comitetele executive ale sovietelor, pe arhitecții, inginerii și tehnicienii de pe șantiere și de la organizațiile de proiectare, ca în timpul cel mai scurt să reorganizeze radical munca de priectare și de execuție, să introducă pe larg în construcții proiecte tip, să-și însușească cu mai multă îndrăzneală realizările înaintate ale construcțiilor sovietice și de peste hotare, să ducă o luptă intransigentă de zi cu zi împotriva manifestărilor de formalism în arhitectură și împotriva exagerărilor în priectare și execuție.

S-a hotărît ca în termen de trei luni să se revizuiască documentația de proiect și deviz pentr obiectivele în curs de construcție, pentru a se înlătura cu hotărîre din proiectele exagerările în finisarea arhitectonică, în distribuția în plan și soluția contructivă.

C.C. al P.C.U.S și Consiliul de Miniștri al U.R.S.S. consideră ca sarcină principală a organizațiilor de proiectare, a arhitecților și inginerilor elaborarea unor proiecte tip și elemente tip economicoase, precum și folosirea lor în contrucții.

S-a găsit necesar să se organizeze un institut central de stat pentru eleborarea de proiecte tip pentru case de locuit și clădiri publice.

S-a hotărît de asemenea să se îmbunătățească radical pregătirea cadrelor de arhitecți.

Unui număr de trei arhitecți care s-au făcut vinovați de mari exagerări la construirea hotelului „Leningrad” și a unei case de locuit din Moscova li s-a retras titlul de laureat al Premiului Stalin.

C.C. al P.C.U.S și Consiliul de Miniștri al U.R.S.S. recomandă organizațiilor respective să elibereze din posturile pe care le ocupă pe cinci arhitecți pentru exagerările admise de ei la proiectare și execuție.

În încheierea hotărîrii, Comitetul Central al P.C.U.S. și Consiliul de Miniștri al U.R.S.S. își exprimă convingerea fermă că organizațiile de partid, sovietice și sindicale, muncitorii, inginerii, tehnicienii, arhitecții și oamenii de știință își vor orienta eforturile, cunoștințele și experiența spre înlăturarea în timpul cel mai scurt a lipsurilor existente în proiectare și execuție, ceea ce va contribui la ridicarea considerabilă a nivelului de trai al poporului și la întărirea economiei Uniunii Sovietice”.

Este de domeniul evidenței că în anii și deceniile care au urmat, această direcție a fost asumată și aplicată fervent de liderii comuniști de la București, după cum arată titlurile din presa vremii, dar mai ales cartierele „dormitor” apărute în toate orașe țării.

Arhitectura, „dependentă” de economia și dezvoltarea țării

Arhitectul David Tiberiu a pus în context, la solicitarea Gândul, hotărârea din 1955 venită de la Moscova și urmările acesteia asupra arhitecturii locale.

„Hotărârea CC al PCUS din 1955 nu este așa de ieșită din comun cum ne-ar părea la prima vedere. Arhitectura oricărei perioade a omenirii, fiind «dependentă» de economia și dezvoltarea țării, se reflectă în stilurile caracteristice ale vremii respective. Necesitățile, gustul, moda, educația consumatorilor (beneficiarilor) arhitecturii se schimbă și ele tot mai rapid pe parcursul timpului, precum tehnica și tehnologia existentă a perioadei de timp, ceea ce pune amprenta caracteristică pe arhitectura epocii.

Dar asemenea schimbări de direcții în stiluri de artă și arhitectură – fiindcă decretul din 1955 de fapt asta a generat în blocul republicilor democrate populare – au mai fost „văzute” des în istoria artelor/arhitecturii. Mai ales în secolul XX, când stilurile arhitecturale se schimbau rapid, cautând drumul cel „adevărat”, generând astfel o „democrație” în gândirea societății, dar și în expresii artistice si arhitecturale în sensul de exprimare a părerii individuale sau a curentului artistic reprezentat de ei.

În orice caz, sfârșitul secolului XlX – începutul secolului XX, când au apărut influențele revoluției artelor avangarde asupra arhitecturii (Art Nouveau, Art Deco) din vestul Europei, biruind (dar nu definitiv) stilul Neoclasic, a generat o nouă abordare asupra artei decorative și a arhitecturii, prin stilurile avangardiste (Futurismul, Dadaismul, Cubismul etc).

În paralel cu aceste stiluri de arte «vestice», în al treilea deceniu al secolului XX (începând cu 1920), și în „estul revoluționar” al Europei, arhitecții, încurajați de suflul noilor idei comuniste, au dezvoltat un stil nou de artă expresivă, numit arhitectura constructivistă.

Dintre cele mai remarcabile caracteristici ale constructivismului a fost privilegierea în arhitectură a ideilor de funcționalitate, practicitatea clădirilor, folosirea betonului armat, sticla și metalul ca material de construcție în plastica fațadelor, precum și designul utilitar al obiectelor de folosință. Mișcarea constructivistă, expresie arhitecturală nouă, a reprezentat o abordare revoluționară și radicală în designul și construcția clădirilor, dar și în viziunile urbanistice în sistematizarea orașelor și cartierelor supuse construirii sau reconstruirii. Însă politicul, un alt factor important de influențare a stilurilor arhitecturale pe lângă cel economic, a intervenit în istoria artelor, astfel majoritatea creațiilor în acest stil, din păcate, au rămas în stadiul de proiecte neexecutate.

Un alt exemplu al intervenției politicului în stilurile arhitecturale este venirea la putere a lui Stalin, care a decretat că traiul fastuos al burghezilor este unul meritat și de proletari, astfel că a decretat «dreptul la coloane al poporului sovietic». Așa au apărut clădirile maiestuoase, monumentale, decorate cu elemente neoclasice, colonade, pilaștri, cariatide, sculpturi, ingredientele elementelor caracteristice arhitecturii staliniste. Este o arhitectură frumoasă impunătoare, multilaterală și glorioasă ce a fost exportată în toate țările republici democrate populare,  precum România.

Arhitecții staliniști au exagerat – comportament social general al oricărei dictaturi – cu elemente arhitecturale neoclasiciste, neorenascentiste, deși deloc urâte și concepute cu profesionalism, proiectele de birouri, dar și rezidențiale, până când, în 1955, Hrusciov cu un decret politic, a marcat finalul arhitecturii staliniste și începutul erei construcțiilor socialiste de masă.

Nici ideile decretul lui Hrusciov nu erau ceva nemaivăzut în istoria arhitecturii mondiale. Parcă Hrusciov ar fi citit lucrarea lui Adolf Loos, arhitect vienez,  intitulată «Ornament și crimă» (1910), în care arhitectul critica necruțător folosirea ornamentului de orice fel pe fațadele clădirilor Art Nouveau.

Decretul a șters colonadele și toate decorațiunile de pe fațadele clădirilor staliniste, lăsând goi, doar cu golurile ferestrelor pe dreptunghiul alungit al suprafeței fațadelor, mai ales al clădirilor de locuințe. Cu această simplificare a fațadelor a fost posibilă reducerea cheltuielilor și accelerarea procesului de construcție de care – să recunoaștem – a și avut nevoie URSS de atunci, pe fondul reconstruirii orașelor distruse de război și a «industrializării» forțate.

Și politica aceasta a fost exportată și implantată în toate republicile democrate populare. Așa s-a umplut România cu cartierele si blocurile socialiste, care au susținut avântul cel mare a urbanizării populației transferate de la sat în oraș pentru a satisface necesitățile cerinței de forță de lucru în uzinele urbane.

În Vest, ca și în domeniul politic-administrativ, arhitectura s-a dus cu totul în altă direcție, accentuând discrepanța dintre cele două tabere. Vestul – neavând decrete „arhitecturale”, dar având buget consistent, tehnologie și tehnică de construcție, precum și o gamă largă de materiale și finisaje de construcții –  s-a dezvoltat rapid și cu totul altfel. Arhitectura „vestică” a ultimilor +/- 70 de  ani este atât de diversă, vastă, controversată, agitată cu diferite stiluri și idei, încât este greu de rezumat și  imposibil de descris în câteva rânduri. Zeci de stiluri (brutalism, expresionism, postmodernism, metabolism, Hi-Tech etc), curente, concepții s-au îmbârligat și continuă și astăzi să se încolăcească între ele, sa fie slăvite sau denigrate de diferiți arhitecți mari si mici, cunoscuți si necunoscuți, critici de artă și experți, specialiști, urbaniști, jurnaliști și ecologiști…

Perioada aceasta a dezvoltat o direcție în arhitectură care a întors capul de la detalii și decorațiuni atent proporționate ale fațadelor spre compoziții în suprafețe și volume mai mari, ceea ce a condus la tendința de «iconizare» a imaginii globale a clădirii, la tratarea plasticii clădirii ca un design al obiectelor produse în serie, toate acestea bazate și susținute de o structura inginerească pe cât posibil mai acrobatică, care, dacă se poate, să contrazică legea gravitației. Exact ca și toate artele moderne, contemporane (muzica, teatrul, artele plastice etc): să fie cât mai frapant, nemaivăzut, șocant, și astfel cu atât mai mult va fi apreciată opera respectivă.

În România socialistă, după o anumită perioadă cu construcții, mai ales de locuințe, absolut severe, plictisitoare, ieftine și neînsemnate din punct de vedere arhitectural, apar pe fațadele clădirilor mai centrale, importante ale orașelor, ornamentele eclectice, revine valul decorativismului, în forma sa mai ieftină de această dată, și mai ales întârziat într-o sincopă de timp, de exemplu axul Bulevardul Unirii din București.

Dar avem și noi revoluția noastră particulară romanească, care a influențat la rândul ei și stilul autohton de arhitectură și urbanism, destul de controversat și deloc neapreciat din punct de vedere estetic de populație, în timp ce modul de viață în globalitatea lui s-a dezvoltat mult mai rapid decât curentele de arhitectură autohtone”, a explicat dr. arhitect David Tiberiu.

Ana-Ruxandra Rubeli: „Preluarea puterii de către comuniști a eliminat elitele și a rarefiat simbolistica prezentă în societate”

Expertul în patrimoniu Ana-Ruxandra Rubeli, fondatoarea Asociației culturale ”Aici A Stat” și storyteller cultural, a detaliat, la solicitarea Gândul, contextul și impactul hotărârii din 1955 asupra României, cu precădere a Bucureștiului.

„Epurarea ornamenticii din arhitectură a avut loc treptat. Întotdeauna marile tragedii ale umanității au avut consecințe la nivel cultural și artistic, iar cele două Războaie Mondiale și-au spus cuvântul nu numai în ceea ce privește pierederile dramatice de vieți omenești, clădiri de patrimoniu, ci și în ceea ce privește mentalitatea umanității care a dat naștere unor noi curente în artă și arhitectură.

După ce am asistat la nivelul mentalului colectiv la raderea unor orașe întregi de pe fața pământului, ne-a fost aproape imposibil să mai construim cu briz-brizuri și zorzoane, cu frunzele de acant și motivele florale tipice stilului Beaux-Arts din Belle Epoque.

Lipsa resurselor materiale, dar și a resurselor sufletești a generat stiluri arhitecturale noi: Art Deco-ul și modernismul au apărut în sincron cu arhitectura Occidentului. Construiam în tandem cu marea arhitectură a lumii. Dar al Doilea Război Mondial a venit în spațiul românesc cu urmări mult mai complexe asupra psihologiei mulțimilor. Preluarea puterii de către comuniști a eliminat elitele și a rarefiat simbolistica prezentă în societate.

Unele dintre simbolurile de neiertat, conform Hotărârii Comitetului Central al Partidului Comunist și a Consiliului de Miniștri din 1955, erau «turnurile cu nimic justificate, numeroase colonade și porticuri decorative, precum și alte exagerări care sunt o moștenire a trecutului».

Curentul socialist-modernist a apărut fix în acest punct de inflexiune istorică: hotărârea URSS din 1955 a marcat renunțarea oficială la «elementele stilistice inutile» din arhitectură. Din acel punct, s-a abandonat arhitectura stalinistă (sau realist-socialistă, cum i se mai spune) în întregul bloc socialist, penetrând frontierele şi limitele impuse de sistemul ideologic. Decizia a fost luată ca urmare a apelului lui Nikita Hrușciov, într-un discurs rostit cu un an înainte la «Conferința unională a constructorilor, arhitecților și muncitorilor în industria materialelor de construcții, în industria construcțiilor de mașini, pentru construcții, și în proiectare și cercetare».

Cu toate acestea, modernismul socialist, această abordare a arhitecturii specifică țărilor din fostul bloc socialist ce s-a manifestat între 1955-1991, nu este total lipsit de valoare. Ba din contră, a produs multiple clădiri istorice demne de a intra în patrimoniul mondial, însă intrarea sa pe scena istorică a fost pe ușa din dos. Spre exemplu, una dintre organizațiile pe care le apreciez este Biroul pentru artă şi cercetare urbană (B.A.C.U.), o organizaţie formată în 2014 din cinci oameni şi mai mulţi colaboratori, care se ocupă cu inventarierea clădirilor şi complexurilor cu valoare istorică şi arhitecturală din fostul bloc socialist. Strategia lor implică restaurarea acestui patrimoniu și includerea clădirilor pe lista monumenteleor istorice.

Hotărârea oferea linia directoare a noului stil acceptat de construcție: «arhitectura sovietică trebuie să se caracterizeze prin simplitate, sobrietatea formelor și soluții eficiente și economice». Scopul subsidiar era «ridicarea considerabilă a nivelului de trai al poporului și întărirea economiei» prin eliberarea resurselor (materiale de construcție, mână de lucru) pentru a putea construi «milioane de metri pătrați de suprafață locativă pentru oamenii muncii», pentru a contribui la «lucrările uriașe de construcție și reconstrucție a orașelor, așezărilor și întreprinderilor industriale». Așa că decorațiunile eclectice de teracotă ale ancadramentelor ferestrelor au pierit, făcând loc noului val de dezvoltare cincinală industrială și agricolă.

Mascaroanele cu chipuri de zei ce întruchipau la 1900 spirite de protecție ale caselor au căzut în lupta cu avântul progresist. Una dintre casele mele preferate cu mascaron, un fel de Neptun ce străjuiește intrarea în spațiul sacru al locuinței, se află în mahalaua Sfânta Ecaterina din București, are culoarea teracotei umede, înainte de a o băga în cuptor. O supraviețuitoare ce încă își spune povestea celor ce știu să o asculte.

Patrimoniul construit al orașului poate fi analizat din trei perspective: valoare istorică, memorial-simbolică și arhitecturală. Valoarea istorică se leagă de reperele temporale pe care le fixăm, perioada fanariotă, Belle Epoque, perioada interbelică, drama postbelică și furia demolărilor, cu ale sale cartiere supraviețuitoare și cartiere demolate, ziduri și tencuieli, mărturii și martori, calculând câți ani vechime are clădirea pe care o analizăm.

În ceea ce privește valoarea memorial-simbolică, esența stă ascunsă. Căci la acest capitol vorbim de un oraș introvert, care își ascunde memoria în spatele zidurilor ponosite, în spatele gardurilor din ce în ce mai înalte, în spatele termopanelor, a aparatelor de aer condiționat și a țevilor gălbui de gaze care asaltează fațadele: cine a locuit în acea clădire, ce s-a întâmplat acolo, care e valoarea afectivă pe care i-o conferim.

Valoarea arhitecturală este simplu de descoperit: o simplă privire în sus, dincolo de nivelul ochilor, și apare o frunză de acant, un ancadrament al unei ferestre, un basorelief, o nișă cu o sculptură, un fronton cu anul construcției, un balcon de fier forjat, tipice perioadelor alternative ale neoclasicismului, eclectismului, neoromânescului, curentului mediteraneean sau Art Nouveau-ului.

Una dintre clădirile mele preferate din București care are valoare uriașă pe toate cele trei paliere este palatul Elenei Krețulescu de pe strada Știrbei Vodă din București. Clădită la 1904, a fost ridicată de un mare arhitect, Petru Antonescu, pentru o mare personalitate, prințesa Krețulescu, cu descendenți domnitori și capete încoronate, într-o epocă a bogăției ornamentale, cu creneluri, firide, turnuri, bovindouri, sere și marchize. Analizând fațada acestui palat, putem vedea cum o ornamentică bine conturată ne conduce privirea datorită liniilor geometrice, prin jocuri de lumini și umbre, prin volumetrii diverse, prin variația profunzimilor.

O clădire cu un alt fel de variație a profunzimilor, cu o volumetrie și estetică în stil mediteranean, pe care o ador, este cea a arhitectului aromân Gheorghe Simotta de pe Aleea Dealul Mitropoliei: cu acoperișul său cu olane unduite ce amintesc de valurile Mediteranei, cu simboluri zoomorfe ce trimit la basmele macedonene. Dar aceste simboluri și profunzimi au fost decretate începând cu 1955 drept „exagerări în finisarea arhitectonică” și a fost nevoie ca ele să dispară.

Exagerarea în aspectul exterior al clădirii devenea un delict, o crimă care a fost pedepsită ex-ante prin penalizarea arhitecților și inginerilor care s-au făcut vinovați de abuz stilistic. Noile linii directoare au fost introduse în trei luni la toate nivelurile: profesioniști, instituții, autorități, muncitori.

Așa că ceea ce a urmat a fost un abuz de altă natură: utilizarea exacerbată de accente de volum, de forme modulare repetitive și suprafețe plate, alternate de obicei cu zone de sticlă, utilizarea materialelor industriale ușoare, produse în masă, lipsa ornamentelor și a detaliilor. Cu toate acestea, se poate considera că am avut un cvasi-sincron cu stilul internațional al epocii pe baza principiului «forma urmează funcția»: rădăcinile fenomenului socialist modernist pornesc tangențial de la Walter Gropius sau chiar Ludwig Mies van der Rohe.

Din păcate, multe dintre inserțiile socialist-moderniste în țesutul ante și interbelic au agresat orașele prin inserție brutală și masivitate. Chiar dacă unele proiecte au folosit poate șabloanele moderniste ale lui Le Corbusier sau Neymayer, în planurile urbanistice din acea perioadă au rezultat adesea spații pierdute și deprimante care nu au fost acceptate în mentalul colectiv nici până astăzi.

De aceea, asistăm neputincioși la degradarea și parazitarea acestor clădiri, așa cum acum mai bine de 60 de ani confrații noștri asistau la peisajul urban dominat de macaralele care ridicau avide cartierele „dormitor” în baza principiilor socialist moderniste.

Blocurile de locuinţe din acea perioadă se confruntă cu o serie de probleme, de la degradare la reabilitare termică cu materiale improprii și inestetice, până la construcțiile parazitare care alterează echilibrul arhitectural precar al orașului nostru. În București, Institutul de Matematică „Simon Stoilow” al Academiei Române, dar și clădirea Institutului Chimiei Organice „C.D.Nenițescu” sunt într-o stare avansată de degradare, iar lista poate continua.

Însă există edificii care dovedesc calități arhitecturale, coerență planimetrică și structurală și care ar putea intra în patrimoniul național, conform Asociației B.A.C.U., precum Palatul Telefoanelor Cluj, Cartierul Gheorgheni Cluj, Cartierul Nord Ploiești și Litoralul Românesc. Construcția acestor edificii evidențiază doctrina constructivă a perioadei socialiste, ele fiind reprezentative pentru modul de construire și conformare a clădirilor din programele de locuire colectivă, construcții utilitare și funcțiuni hoteliere din această perioadă.”

CITEȘTE ȘI:

Cum arată locul în care România își ține aurul. „Bătrâna de pe strada Threadneedle” păzește sute de mii de lingouri, în seifuri cu chei de un metru

Subteranele Bucureștiului. ”Porțile Timpului”, pasajele energetice și tunelurile de fugă ale lui Nicolae Ceaușescu

VIDEO-FOTO | Cum s-au mutat pe roți, din ordinul lui Ceauşescu, trei blocuri din București, cu tot cu locatari în ele. ”Le-au translatat cu atâta delicatețe că un pahar cu apă, pus pe masă, nu s-a vărsat”

Care este cea mai veche stațiune de pe litoralul românesc și cine a pus piatra de temelie

VIDEO-FOTO | Secretele Bucureștiului. Ce a vrut să ascundă Gheorghiu-Dej în ”Operațiunea Sala Palatului”. Arhitect: ”În față e vopsit gardul, în spate e leopardul” 

Secretele Cazinoului din Sinaia. Tunelul prin care erau trecuți banii și amantele, sinuciderile ascunse și arginții din fântâna arteziană