Parchetul European condus de Kovesi a desființat o schemă FRAUDULOASĂ din România. În afacere era implicat un fost PRIMAR

Parchetul European condus de Kovesi a desființat o schemă FRAUDULOASĂ din România. În afacere era implicat un fost PRIMAR
sursa foto: Profimedia
Publicat: 25/10/2024, 21:37
Actualizat: 25/10/2024, 22:11

Procurorii delegați de Parchetul European (EPPO) au strâns mai multe dovezi împotriva unui fost primar și a celor doi fii ai săi pentru că au sustras fonduri europene în vederea finanțării unei afaceri proprii bazate pe servicii medicale.

Cei trei sunt acuzați că prin intermediul Grupului de Acțiune Locală (GAL) au reușit să obțină finanțare nerambursabilă în beneficiul unei firme deținute de familie. Municipalitatea pe care o conducea primarul la acea vreme nu avea acces la fonduri europene, pentru că nu existau proiecte valabile dezvoltării localității.

GAL reprezintă o asociație formată din reprezentanți ai instituțiilor publice, ai sectorului privat și ai societății civile, care este responsabilă de crearea unei strategii de dezvoltare rurală și de implementarea acesteia. Din anchetă a rezultat faptul că asociația era controlată de fostul primar și de cei doi fii ai săi, dintre care unul era și managerul acesteia.

Fostul primar ar fi luat majoritatea deciziilor în folosul său, fără a convoca Adunarea Generală sau Consiliul de Administrație, încălcând astfel statutul GAL, care stabilea că Adunarea Generală este organul suprem de conducere. Atunci când a fost necesară aprobarea organelor de conducere, edilul a întocmit documente false, folosind copii de pe listele de prezență din ședințele anterioare, sau cerând membrilor să semneze liste de prezență fără a-i informa în prealabil asupra deciziilor luate.

Procurorii au confiscat un apartament în București

Fondurile, în valoare de 170 946 euro, au fost alocate pentru înființarea unui cabinet medical în comunitate. Pe foaie, centrul era declarat instituție publică, însă banii intrau în beneficiul societății controlate de familie.

Pentru acoperirea prejudiciului adus bugetului UE, procurorii EPPO au confiscat un apartament aparținând inculpaților, situat în București. Dacă vor fi găsiți vinovați, tatăl și fii săi riscă între doi și șapte ani de închisoare.

Instituția condusă de Laura Codruța Kovesi este responsabilă de investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare îndreptate împotriva Uniunii Europene.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Primele rezultate oficiale parțiale din turul I sunt uluitoare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online