Crin Antonescu deplânge lipsa unui LIDER la vârful PNL: „Nu există,  politică, democratică sau nu, fără lideri”

Crin Antonescu deplânge lipsa unui LIDER la vârful PNL: „Nu există,  politică, democratică sau nu, fără lideri”
Publicat: 27/10/2024, 09:30

Crin Antonescu, fostul președinte al Partidului Național Liberal (PNL) și interimar la Cotroceni în 2012, a declarat, la Gândul Exclusiv, că formațiunea politică duce lipsă de lideri și trece printr-o serie de situații „derizorii”.

Nu există partide, nu există curente politice puternice și nu există idei politice care să rodească în absența liderilor, a subliniat Crin Antonescu.

„L-am urmărit pe ilustrul Ilie Borojan aseară, într-o emisiune – aparițiile domniei sale sunt rare, cu atât mai interesante – și domnia sa spunea «Sigur, o să mă implic în piața, mă rog, în conducerea partidului, dar nu e vorba de a schimba un șef, e vorba de echipe». Îmi permit să îl contrazic, cu toată considerația pe care am declarat-o. E vorba, înainte de toate, de un lider. Nu există partide, nu există curente politice puternice și nu există idei politice care să rodească în absența liderilor. Nu există, pe scurt, politică, democratică sau nu, fără lideri”, a comentat fostul președinte al Partidului Național Liber și șef de stat interimar, la Gândul Exclusiv.

„Partidul Național Liberal suferă din acest punct de vedere, într-un mod evident, criza sa de lidership sau faptul că i-a lipsit, cum îi spuneam eu, autonomia decizională, fie și în aceea de a-și depista și de a-și investi un lider, a fost arătată și de o suită aproape comică, de vreo trei congrese – cu Cîțu, cu Orban, Ciucă – și lucrul acesta nu poate continua”, consideră Crin Antonescu.

Peripețiile prin care trece Partidul Național Liberal, potrivit lui Crin Antonescu

„Eu am ajuns să mă tem, pentru că eu am, în ciuda prețuirii pe care o port câtorva colegi, și lui Bojan, și lui Hellvig, și altora, am ajuns să am așa un of pentru ei. Pentru că asta nu trebuia să se întâmple. Aventura cu Ciucă la președinția României, peripețiile prin care trece Partidul Național acum – Partidul Național Liberal, care ajuns să se agațe de planșeul lui Nicușor Dan, de discuțiile lui Becali cu Hrebenciuc, de rugămințile adresate Elenei Lasconi să ia seama, citez, la valoarea numerică a cifrelor și să se retragă – acestea sunt niște situații derizorii care vin, în primul rând, din deciziile pe care le-au luat cu câteva luni în urmă”, crede fostul președinte al PNL.

„Deci nu trebuiau să ajungă aici. Acești oameni trebuiau să pună piciorul în prag, aveau forța și în interiorul partidul să spună «Gata, o epocă s-a încheiat!”, dar asta prin primăvară cel târziu, «acum ne jucăm cartea noastră, acum nu mai jucăm pentru alții»”, a conchis Crin Antonescu.

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale a început vineri 25 octombrie, la ora 00:00, şi se va încheia sâmbătă 23 noiembrie, la ora 07:00. Principalii candidații, cotați cu șanse să ajungă în turul 2 sunt: Marcel Ciolacu – PSD, Nicolae Ciucă – PNL, Elena Lasconi – USR, George Simion  – AUR și independentul Mircea Geoană.

CITEȘTE ȘI:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, cu date până la ora 18.00
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care e atmosfera la sediul USR. Elena Lasconi a avut o criză de bilă de...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?