Cântăreața Diana Matei, în vârstă de 43 de ani, a dezvăluit ce salariu are la Ministerul Apărării, acolo unde lucrează de 18 ani.
Diana Matei este o cunoscută cântăreață, dar și prezentatoarea TV. Este una dintre cele mai senzuale apariții de pe scena artistică din România. Diana Matei formează un cuplu cu Marian Cleante, atât pe scenă, cât și în viața personală, de foarte mulți ani. Artista are un copil. Prezentă la un podcast, Diana Matei a dezvăluit că în urmă cu mai mult timp a aflat că este însărcinată cu tripleți, însă nu a putut să țină sarcina.
Invitată la emisiunea ”40 de întrebări”, moderată de Denise Rifai la postul de televiziune Kanal D, Diana Matei a dezvăluit, printre altele, și ce salariu are la Ministerul Apărării. Aceasta este angajată la Ansamblul Artistic al Armatei și susține programe artistice pentru diverse oficialități și delegații care vin din străinătate.
„Lucrez de 18 ani în armată. Sunt angajată la Ansamblul Artistic al Armatei, sunt civil, nu sunt cadru militar”, a declarat Diana Matei, potrivit Kanal D.
”Trebuie să fac diferența între brut și net că habar nu am. Cred că undeva la 8.600 de RON, ceva de genul acesta. Și sunt sporuri, pentru că la armată sunt niște sporuri micuțe care… fluctuații foarte mici. Adică, uneori sunt mai puțin cu 100, 200 de RON sau mai mult, dar cam ăsta este salariul”, a mai declarat artista.
”Noi cântăm pentru oficialități. Pentru oameni care vin, tot delegații din străinătate, oficiale și susținem programe artistice, bineînțeles cu Ansamblul Artistic al Armatei, împreună cu toți colegii mei de la ansamblu și practic participăm la protocol. Noi bineînțeles efectuând munca noastră de artiști. Cântăm pentru oficialități”, a încheiat aceasta.