„A fi profesor este cea mai frumoasă meserie din lume, dar este și foarte provocator”, a mărturisit Mara Niculescu, director de dezvoltare și comunicare „Teach for Romania”, o organizație care recrutează profesori pentru sistemul de învățământ public, în special pentru școlile defavorizate. Misiunea echipei nu este una deloc ușoară, însă ceea ce se dorește este crearea unui mediu mai bun și mai sănătos pentru copiii din zonele în care abandonul școlar capătă, pe zi ce trece, proporții alarmante.
Potrivit Marei Niculescu, înscrierile pentru selecția profesorilor sunt deschise în acest moment, până pe 12 noiembrie. După ce vor fi selectați, dascălii vor trece printr-o serie de interviuri și programe, prin care este nevoie să-și dovedească abilitățile în domeniul educației, dar și să demonstreze că le place ceea ce fac, să modeleze viitorul unor copii.
Parcursul nu este unul deloc simplu, deoarece formarea oferită pe parcursul celor doi ani de program presupune sesiuni de training, mentorat individual și de grup, grupuri de studiu și inițiativă, sprijin emoțional și coaching pentru performanță.
Este important de precizat că profesorii selectați în acest program sunt antrenați să lucreze cu copiii care se confruntă cu rămâneri în urmă în învățare, cu probleme de scriere si citire, care nu-și pot gestiona emoțiile sau care nu au fost niciodată încurajați să vină la școală.
„Se fac recrutări pentru cel mai bun job din România”, este anunțul pe care îl găsiți pe site-ul Teach for Romania. Drumul organizației este unul deja cu multă experiență și proiecte, deoarece comunitatea de oameni susținuți de „Teach for Romania” – implicându-i aici și pe alumnii care au terminat cei doi ani de program – a ajuns pe la vreo 500 de oameni.
Mara Niculescu a spus că oamenii pe care „Teach for Romania” îi caută în acest program sunt cei doritori și capabili să genereze schimbări, nu doar la catedră, ci și în societate, profesori care pot contribui și care își doresc cu adevărat să ofere o educație în favoarea elevului.
Căutăm acei oameni care vor să devină lideri în educație și să își construiască o carieră cu sens, care gândesc și acționează strategic și sunt capabili să genereze schimbări sustenabile, atât în clasă, cât și în școală și comunitate.
Oameni care, prin rolurile lor, vor contribui la transformarea educației în favoarea elevului și vor ajuta copiii să își atingă potențialul, pornind de la cei mai vulnerabili”, ar fi profilul candidatului cerut.
Programul „Teach for Romania” durează doi ani, iar profesorii selectați vor lucra cu o echipă de specialiști care știu să decripteze și să găsească soluții pentru provocările din sistemul educațional – mai ales în mediile defavorizate -, dar cunosc și importanța creării unui spațiu și a unei relații bune de colaborare între copii, precum și între copii și profesori.
„Pe de o parte, «Teach for Romania» recrutează profesori pentru sistemul de învățământ public, în special pentru școlile cele mai vulnerabile din România, dar lucrăm cu profesorii și învățătorii, educatorii și directorii de școală din școli publice vulnerabile, deschiși să se relocheze într-o școală publică vulnerabilă, să facă un impact vizibil în clasele lor și să îi susțină pe elevii lor să progreseze semnificativ.
Facem asta printr-un program de doi ani, în care îi susținem cu mentorat și cu acces la o echipă de specialiști care știu să consilieze profesorii, învățătorii, educatorii, directorii asupra unora dintre provocările cele mai consistente ale sistemului de învățământ public în sala de clasă, literație, numerație, dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copiilor, crearea unui spațiu și a unei relații bune de colaborare între copii, dar și dintre copii și profesori.
Deviza noastră și credința absolut de nestrămutat este aceea că a fi profesor poate realmente să fie cea mai minunată meserie din România, care îți oferă impact, îți oferă vizibil rezultate. Este un job care îți dă o satisfacție personală și profesională cum greu îmi este să mă mai gândesc la o altă meserie și unde rezultatele le vezi în sala de clasă și sunt destinele unor copii”, a spus Mara Niculescu.
Directorul de dezvoltare și comunicare al organizației „Teach for Romania” recunoaște că lucrul cu școlile vulnerabile prezintă o provocare mare, care necesită formare și atitudini pe măsura dascălilor.
„A fi profesor este tare provocator. Este o meserie frumoasă, zicem noi, cea mai frumoasă meserie din România, dar este probabil și una dintre cele mai dificile meserii din punct de vedere tehnic, din punct de vedere emoțional etc. De aceea, dedicăm mult timp pentru a ne asigura că aducem alături de noi și că recrutăm oameni care, nu numai că își doresc foarte tare să facă lucrul ăsta, dar care au competențele și baza deja formate și pe care pot să-și construiască și să-și antreneze un set de competențe de care să se bucure mai apoi, în sensul succesului la clasă.
Cum ziceam, lucrăm în școli vulnerabile, în comunități vulnerabile. Școlile vulnerabile prezintă o provocare mare și o nevoie chiar mai mare de formare și de antrenare a profesorilor. Concret, procesul de selecție și recrutare în «Teach for Romania» și în sistemul de învățământ alături de noi durează poate chiar mai bine de jumătate de an.
Acum avem înscrierile deschise până în luna noiembrie și căutăm oameni dornici și deschiși, fie pentru o nouă carieră, fie care sunt deja profesori și caută puțin suport, pentru a face lucrurile altfel sau mai bine în sala de clasă. Ei vor trece printr-o serie de interviuri. În primul rând, vor trebui să completeze niște formulare online, iar apoi vor avea niște interviuri. Ulterior, vor fi invitați să facă niște jocuri de rol în care vor exersa și își vor demonstra abilitățil, dar și cât de pregătiți sunt pentru acest job”, a detaliat Mara Niculescu.
Scopul organizației „Teach for Romania” din 2024 este acela de a aduce tot mai multe resurse, suport, mentorat, inspirație către profesorii din sistem care sunt astăzi la catedră și care se confruntă cu niște provocări concrete.
„Programul nostru presupune o implicare a profesorilor alături de noi de cel puțin doi ani, dar și o promisiune din partea noastră că îi vom susține pentru cel puțin doi ani. Comunitatea de oameni susținuți de «Teach for Romania» – aici implicându-i și pe alumnii care au terminat cei doi ani de program – a ajuns pe la vreo 500 de oameni.
Ne-am propus ca, pe lângă această modalitatea de a lucra cu profesorii individual, anul acesta să începem un program de lucru cu școlile în care lucrăm, cu un nucleu de profesori care deja lucrează în școli vulnerabile.
Ne gândim să facem asta prin diverse proiecte, formări pe care le oferim. O bună parte dintre ele se găsesc deja sau vor fi găsite în următoarele luni pe platforma noastră de învățare online destinată profesorilor, care se numește mento.academy”, a conchis Mara Niculescu, director de dezvoltare și comunicare al organizației Teach for Romania.
Prezența la catedră cu participanți și alumni ai programului ”Teach for Romania” în anul școlar 2023-2024:
Totodată, organizația nonguvernamentală își propune să contribuie la reducerea absenteismului și abandonului școlar, dar și la dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copiilor din România.
Cifrele statisticilor existente stârnesc deja multă îngrijorare, mai ales în contextul în care peste 200.000 de copii suferă de bullying în școli, experimentând sentimente de la excludere, umilire, amenințări până la violență fizică și verbală.
Unu din cinci elevi din mediul rural abandonează școala, în timp ce jumătate din copiii României sunt la risc de sărăcie și excluziune socială, cu șanse reduse de a-și construi un viitor.