Hidrocentrala de la Răstolița, județul Mureș, a primit Acord de MEDIU. Este primul proiect hidroenergetic de mare capacitate construit după 1990

Hidrocentrala de la Răstolița, județul Mureș, a primit Acord de MEDIU. Este primul proiect hidroenergetic de mare capacitate construit după 1990
Publicat: 28/10/2024, 15:54

Hidrocentrala de la Răstolița, din județul Mureș, primul proiect hidroenergetic de mare capacitate construit după 1990, amplasat pe teritoriul administrativ al comunelor Răstolița, Lunca Bradului, Deda și Vătava, a primit, luni, Acord de mediu, de la Agenția pentru Protecția Mediului Mureș, pentru „Scoaterea definitivă din fondul forestier și defrișare teren în vederea finalizării Amenajării Hidroenergetice Răstolița (A.H.E. Răstolița)”, la cererea SPEE Hidroelectrica S.A, au anunțat oficialii Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, de sub umbrele Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Investiția privind hidrocentrala de la Răstolița, cu o putere instalată de 35,2 MW și o capacitate de producție anuală de energie de 58,14 GWh/ an, la un nivel minim energetic, a fost aprobată de Consiliul Interministerial de avizare a lucrărilor publice de interes național a Guvernului României și este în concordanță cu Strategia Energetică a României 2020-2030 cu perspectiva anului 2050, precum și cu Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice (PNIESC).

Cuveta lacului de acumulare Răstolița se va întinde pe o lungime de circa 5,6 kilometri, atât pe valea principală, râul Răstolița, cât și pe cele trei văi în care sunt cantonați afluenții principali, Tihu, Mijlocu și Secu, potrivit directorului executiv al APM Mureș, Cristina Pui, care a semnat Acordul de mediu pentru acest obiectiv de interes național.

„Scoaterea definitivă a suprafeței de 171,4409 hectare din fond forestier și apoi defrișarea suprafeței de 39,38 de hectare este un demers necesar pentru finalizarea investiției Amenajarea Hidroenergetică Răstolița (A.H.E. Răstolița), la un nivel minim energetic, respectiv vizează posibilitatea realizării cuvetei lacului de acumulare Răstolița, a captărilor secundare de pe ramura Vestică (Gălăoaia Mare, Gălăoaia Mică și Vișa) și a drumurilor tehnologice de acces”, a explicat directorul executiv al APM Mureș.

Ce suprafață va fi defrișată

Potrivit oficialilor, pentru punerea în funcțiune la minimul energetic este necesară numai o suprafață de 39,38 ha, care va fi eliberată de vegetație conform alternativei 3 propuse pentru acest proiect.

Suprafațele de teren care fac obiectul proiectului și care urmează să fie scoase din fondul forestier și ulterior defrișate fac parte din culoarul de expropiere aprobat prin H.G. nr. 900/2017 și sunt proprietatea Statului Român, administrate de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Mureș, respectiv prin ocoalele silvice Lunca Bradului, Reghin și Răstolița și Asociația Filiala Ocolul Silvic Vătava, conform Avizului Gărzii Forestiere Brașov nr. 906/1/31.01.2022.

„Mă bucur să pot fi, azi, alături de colegii mei de la APM Mureș, la semnarea istorică a acordului de mediu pentru un proiect de interes public major. Este fără echivoc faptul că viitorul nostru este reprezentat de energia regenerabilă, însă în calitate de președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului am datoria să supraveghez că investițiile în surse regenerabile se fac cu respectarea tuturor exigențelor de mediu. În acest context, vă asigur că pentru proiectul Scoaterea definitivă din fondul forestier și defrișare teren în vederea finalizării Amenajării Hidroenergetice Răstolița au fost parcurse toate etapele prevăzute de Legea 292/2018, a fost asigurată participarea publicului, atât prin punerea la dispoziție a tuturor studiilor elaborate de titularul proiectului, cât și prin organizarea a patru ședințe de dezbatere publică a acestora”, a declarat președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru.

„Este foarte important ca toți actorii implicați (comunitățile locale, organizații non-guvernamentale) să fie la curent și să înțeleagă modul în care proiectul îi poate afecta. Pe tot parcursul acestor proceduri am avut un sprijin constant și avizat, din partea Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet și doamnei deputat Dumitrița Gliga, giranți ai respectării legii și ai dezvoltării proiectelor de interes public generale și din județul Mureș. Mai mult decât atât, am avut și susținerea Ministerului Energiei, prin prezența constantă pe parcursul procedurilor a domnului Secretar de Stat Marius Antonie Negru”, a precizat șeful ANPM.

Reprezentantul ANPM subliniază că, indiferent de proiect, conservarea biodiversității este esențială pentru păstrarea echilibrului ecologic actual în vederea asigurării viitorului sustenabil, iar acest aspect a fost înțeles și susținut și de Hidroelectrica, în calitate de titular al acestei investiții, a transmis instituția, luni, printr-un comunicat de presă.

Compania va implementa proiectul, într-o primă etapă, la un minim energetic și va asigura monitorizarea factorilor de mediu pe toată perioada de executare a lucrărilor, dar și pe o perioada de minimum cinci ani după punerea în funcțiune a AHE Răstolița.

„Hidroenergia și conservarea biodiversității sunt două domenii care se întrepătrund și pot coexista. Acordul de mediu prevede un număr mare de măsuri prin implementarea cărora se asigură o dezvoltare durabilă a hidroenergiei și conservarea biodiversității în același timp. Concluzia evaluării impactului asupra mediului este că realizarea investiției are un impact negativ nesemnificativ asupra factorilor de mediu, cu condiția implementării măsurilor de reducere impuse prin acordul de mediu”, a mai spus președintele ANPM.

Având în vedere că proiectul propus prevede scoaterea definitivă din fond forestier a suprafeței cuvetei lacului, a captărilor secundare şi a drumurilor, tipul de tăiere a arborilor va fi de tăiere la ras și curățarea amplasamentului de crengi și frunze. Vegetaţia existentă pe amplasament este reprezentată de lăstăriş crescut din cioatele viabile rămase, ca rezultat al defrişării realizate în urmă cu peste 30 de ani.

Principalele acțiuni prevăzute în proiect:

  • scoatere definitivă din fond forestier;
  • defrișarea suprafețelor necesare punerii în funcțiune și eliberarea acestora de vegetație;
  • umplerea cuvetei lacului, realizarea captărilor secundare şi a drumurilor;
  • finalizarea lucrărilor de construire necesare punerii în funcțiune a AHE Răstolița;
  • probe tehnologice.

Lucrările la obiectivul Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa au fost demarate în baza Decretului nr. 95/1989 emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, Autorizaţiei de Construire nr. 304/03.12.1990 (completată în anul 1997 cu adresa prin care valabilitatea autorizației de construire a fost extinsă pe toată durata de execuție a proiectului) și a Acordului de mediu nr. 12/07.11.1990.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 489/1996 au fost actualizaţi indicatorii tehnico-economici ai investiției, reducându-se și debitul instalat de la 25 la 17 mc/s. În anul 2003 a fost elaborat Proiectul Tehnic al A.H.E. Răstolița pe baza căruia a fost evaluat restul rămas de executat după 01.01.2003 și încheiate contractele de execuţie cu diverşi antreprenori.

„Sunt multe controverse când e vorba de proiecte de producere a energiei din surse hidro, însă pentru că înțelegem necesitatea ca aceste proiecte să se dezvolte durabil, în sinergie cu menținerea biodiversității și protejarea tuturor celorlați factori de mediu, au fost analizate mai multe alternative de realizare a proiectului și s-a ales pentru avizare Alternativa 3, deoarece numai în cazul acesteia, impactul asupra mediului în toate elementele sale, inclusiv asupra factorilor de mediu apă și biodiversitate este unul nesemnificativ. În ceea ce privește suprafețele defrișate pentru realizarea proiectului această Alternativă afectează în cea mai mică măsură fondul forestier național, comparativ cu celelalte alternative”, a spus deputatul Dumitrița Gliga.

Hidroenergia este în prezent cea mai importantă sursă de energie regenerabilă a României, având cea mai mare pondere din mixul energetic, respectiv aproximativ 26 %.

„Această sursă de energie curată joacă un rol major în asigurarea funcționării sigure și stabile a sistemului energetic național. Tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon vizează crearea unui sector energetic sustenabil”, potrivit oficialilor ANPM.

Sursa foto: ANPM

Citiți și:

A doua cea mai mare hidrocentrală din țară a fost pornită, într-un exercițiu complex de restaurare a funcționării Sistemului Electroenergetic Național

VIDEO EXCLUSIV | Ce rezerve are Hidroelectrica pentru iarnă? Karoly Borbely: „Avem obligația să stocăm 2 TWh apă. Stăm bine”

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”