Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, le-a transmis consilierilor generali care au depus marți jurământul în noul Consiliu General al Municipiului București că Primăria Capitalei nu are suficiente fonduri pentru a face mari investiții, precum schimbarea autobuzelor din 2005, sau ridicarea unui mare spital.
„Îmi doresc ca împreună să avem un mandat reușit, în care să rezolvăm cât mai multe dintre probleme. Consiliul și primarul au de rezolvat multe, de la amenajări de spații publice, asfaltări, consolidări, alei, băncuțe, însă avem un lucru și mai important împreună: trebuie să dăm direcția de dezvoltare a acestui oraș. Acesta este motivul pentru care am solicitat Consiliului, și Consiliu a aprobat referendumul din 24 noiembrie. În primul rând, trebuie să punem ordine în modul în care se dezvoltă orașul acesta”, a declarat Nicușor Dan la sfârșitul ședinței CGMB de marți.
Edilul general a precizat apoi că Primăria Capitalei nu are suficiente fonduri pentru mari investiții.
Orașul are nevoie de mari lucrări de infrastructură, pentru care nici noi, care încheiem azi mandatul, nici predecesorii nu au avut resurse. Asta este o chestiune foarte serioasă. Dacă vrei să extinzi transportul public, dacă vrei să schimbi autobuzele din 2005, dacă vrei să iei metroul, dacă vrei să construiești un mare spital, ai nevoie de bani. Și Primăria Municipiului București, de vreo 20 de ani, nu are banii de care are nevoie. Sunt optimist că bucureștenii vor înțelege importanța acestui referendum”, a mai declarat Nicușor Dan.
Marți, de la ora 16.00, a avut loc ședința de Constituire a noului Consiliu General al Municipiului București.
Aceștia sunt cei 50 de consilieri, din cele 8 partide.