Kamala Harris: ALEGERILE din 5 noiembrie reprezintă opțiunea între libertate și divizare

Publicat: 30/10/2024, 09:14
Actualizat: 30/10/2024, 12:08

Candidata Partidului Democrat pentru funcția de președinte al Statelor Unite, Kamala Harris, i-a avertizat marți seara pe americani că Donald Trump va începe o adevărată campanie de răzbunare împotriva rivalilor săi politici, dar și a americanilor de rând, în cazul în care va fi ales.

Aceasta spune că, spre deosebire de ce ar face Donald Trump, ea va face tot ce poate pentru a fi de partea americanilor după alegerile din 5 noiembrie, notează CNN.

„În mai puțin de 90 de zile, fie Donald Trump, fie eu, vom fi în Biroul Oval. Dacă ar fi ales, în prima zi, Donald Trump ar intra în biroul respectiv cu o listă de inamici. Eu, când voi fi aleasă, voi intra cu o listă de priorități, o listă de lucruri pe care le voi face pentru poporul american”, a declarat Kamala Harris la Washington D.C.

Aflată la Washington, în același loc în care, în ianuarie 2021, Donald Trump a făcut apelul care a dus la incidentele de la Capitoliu, Harris a descris scrutinul din 5 noiembrie ca fiind o alegere între libertățile pe care ea a promis să le apere și „haosul și divizarea” pe care le-ar aduce Donald Trump dacă ar reveni la conducerea țării. Harris s-a adresat marţi seară unui miting în aer liber estimat de campania sa la peste 75.000 de persoane, în locul din apropierea Casei Albe unde, la 6 ianuarie 2021, Trump s-a adresat susţinătorilor săi înainte ca aceştia să atace Capitoliul SUA.

„Donald Trump intenționează să folosească Armata Statelor Unite împotriva cetățenilor americani care pur și simplu nu sunt de acord cu el. Oameni pe care îi numește «inamicul din interior». Acesta nu este un candidat care se gândește la cum să-ți facă viața mai bună. Este cineva instabil, obsedat de răzbunare, consumat de nemulțumire și care caută putere necontrolată”, a spus Harris.

Kamala Harris: Într-o democrație nu toată lumea trebuie să fie de acord

Harris a ținut un discurs de aproximativ o jumătate de oră. Ea și-a prezentat programul politic, pe care l-a pus în antiteză cu cel propus de candidatul republican. Ea a promis că va extinde sistemul de asigurări de sănătate pentru a acoperi și îngrijirile medicale la domiciliu, în timp ce, spune ea, Trump ar urma să reducă acoperirea acestuia.

De asemenea, ea a mai promis să susțină drepturile reproductive ale femeilor, în contextul în care, potrivit acesteia, Trump ar urma să le restrângă și mai mult. Potrivit candidatei democrate, ea ar fi un președinte care ar aprecia negocierea politică, în timp de Trump este extrem de conflictual.

„Democrația noastră nu ne cere să fim de acord întru totul. Acesta nu este modelul american. Ne plac dezbaterile bune. Iar faptul că cineva nu este de acord cu noi, nu îl face «dușmanul din interior». Ne sunt rude, vecini, colegi de școală, colegi de muncă. Poate fi ușor să uiți un adevăr simplu. Nu trebuie să fie așa”, a spus Harris.

CITEȘTE ȘI:

Donald Trump și Kamala Harris sunt la EGALITATE în preferințele de vot înaintea scrutinului prezidențial

Kamala Harris îl ATACĂ din nou pe Donald Trump. „Este un fascist”

Sursa foto: Profimedia

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Iarna își face de cap înainte de alegeri. Urgie în 23 de județe
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce este „paradoxul coastei”?