Momentul în care doi bărbați din Constanța se aruncă, în mod voit, în fața mașinii. Unul dintre ei a fost grav rănit. Imaginile au fost surprinse de un amator.
Este vorba despre un bărbat de 37 de ani și unul de 51 de ani. Ambii au procedat în același mod: au văzut că se apropie o mașină și s-au aruncat în fața autoturismului. Bărbatul de 51 de ani a fost grav rănit, fiind preluat de o ambulanță. Polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați.
„La data de 16 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Albinelor din orașul Năvodari, pe un marcaj pietonal, un pieton ar fi fost accidentat de un autoturism.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că bărbatul de 37 de ani s-ar fi aruncat cu intenție în fața autoturismului.
La data de 21 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Nuferilor din orașul Năvodari un pieton ar fi fost accidentat de un autoturism.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că bărbatul de 51 de ani s-ar fi aruncat cu intenție în fața autoturismului.
Acesta a fost rănit grav, fiind preluat de ambulanță”, se arată în comunicat.
Polițiștii doresc să atragă atenția șoferilor asupra acestor situații, recomandându-le să-și monteze în autoturisme camere video.
„De asemenea, în cazul în care se confruntă cu situații similare, să sesizeze Poliția”, se mai arată în comunicat.
sursă video: imagini amator
CITEȘTE ȘI: