Suma COLOSALĂ pentru care o familie a acceptat să-și vânda casa de lux, după 30 de ani în care a respins toate ofertele

Suma COLOSALĂ pentru care o familie a acceptat să-și vânda casa de lux, după 30 de ani în care a respins toate ofertele
Publicat: 30/10/2024, 19:09
Actualizat: 30/10/2024, 19:14

Timp de aproape trei decenii, o familie din Adelaide a refuzat să-și vândă reședința de lux dezvoltatorilor, chiar dacă un întreg ansamblu rezidențial a fost construit în jurul lor.

Recent, însă imensa proprietate de pe strada Winzor 95-101, Salisbury, a fost vândută la licitație pentru 5,5 milioane de dolari, adică cu 2,2 milioane de dolari peste valoarea sa inițială.

Vânzarea a făcut ca 20 de dezvoltatori să se lupte pentru achiziția casei, în cadrul unei o licitații rapide și competitive între agențiile imobiliare.

„Nu am fost (inițial) siguri în ceea ce privește ceea ce ai putea pune pe acel teren și cât de mult ar aproba consiliul, dar odată ce majoritatea dezvoltatorilor și-au făcut diligența necesară, am avut un sentiment bun că această proprietate va fi cotată destul de bine la licitație”, a spus unul dintre directorii casei de licitații. „Cu toate acestea, oamenii au arătat mult mai mult interes decât am anticipat inițial. Vedem o cerere mare pentru acest tip de case în acest moment”, a mai adăugat acesta.

Timp de 30 de ani, dezvoltatorii imobiliari au bătut la ușa lor în speranța de a achiziționa terenul pentru locuințe, dar cuplul a refuzat să-și vândă casa, chiar dacă prețurile terenurilor și caselor au crescut.el.

„Mi s-a spus că au avut dezvoltatori care le-au bătut la ușă în ultimii 30 de ani… Dar (familia nu a vândut (până acum) pentru că mama și tatăl lor erau încă în viață. A fost dorința lor să nu renunțe niciodată la acea proprietate, dar costul (pentru a o păstra) este acum prea mare pentru familie.”, a explicat director casei de licitații.

Foto: Pexels

Citește și:

Cu cât vinde ANAF un apartament din Brașov de 93 MP, cu 3 camere și mansardă. Prețul nu e de neglijat

Casa în care a fost UCIS omul de afaceri Adrian Kreiner, scoasă la vânzare. Cum arată și cât costă reședința în care a avut loc crima

Marcel Ciolacu spune că nu CUNOAȘTE vila de protocol a lui Iohannis: Cheltuielile instituțiilor publice trebuie să fie cât se poate de transparent

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Inundații în Spania. Ultimele cuvinte ale unor români către fiica lor: „Sună la 112, nu...
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii, prinsă la hotel cu celebrul milionar
„Monstru plin de antibiotice și hormoni” - Curcanul cât un struț care a stârnit dispute...
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Două tinere s-au înecat pentru că au refuzat să poarte veste de salvare, ca să...
Americanii își cumpără buncăre, în așteptarea rezultatului alegerilor prezidențiale. Vânzările au explodat în ultimele luni
Ninge săptămâna viitoare în România! Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Cum să scapi de febră în doar câteva minute. Remediul țigănesc vechi, ideal pentru a...
Ce sunt nevoile de lichiditate. Câţi bani trebuie să pună în depozite o familie pentru...
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus...
Vremea se schimbă radical! Ce temperaturi vor fi astăzi în România
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Mai are dreptul polițistul să îți dea amendă, dacă refuzi să semnezi procesul verbal?
Google a primit o amendă cu 34 de zerouri, mai mare decât toţi banii din...
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Se schimbă radarele din 2025. Unde se introduc dispozitive cu inteligență artificială (AI)
Luna nouă în Scorpion. Schimbări spectaculoase în viața a două zodii, începând cu 1 noiembrie
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
VIDEO "Doar cinci zile și-a ținut copilașul în brațe". Mort când voia să cumpere un...
VIDEO Unde a dus-o Iancu pe Denisa, după nuntă? "No, ce zici, îți place viitorul,...
Reacția neașteptată a lui Jennifer Lopez când a fost întrebată despre situația lui Puff Diddy
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu...
OpenAI s-a săturat să aștepte după Nvidia și vrea să-și dezvolte propriul cip cu Inteligență...