Casa Albă este optimistă privind șansele unui ARMISTIȚIU între Israel și Hezbollah, dar nu oferă detalii despre stadiul negocierilor

Publicat: 30/10/2024, 22:23

Administrația Joe Biden s-a declarat, miercuri, încrezătoare în legătură cu șansele unui armistițiu între Israel și grupul islamist libanez Hezbollah, fără însă a oferi detalii despre stadiul negocierilor din Orientul Mijlociu.

”În mod evident, noi menținem angajamentul de a ajunge la o soluție diplomatică pentru oprirea conflictului de-a lungul Liniei Albastre, ceea ce le va permite civililor israelieni și libanezi să revină în casele lor. Noi am transmis constant acest lucru și menținem angajamentul de a obține o soluție diplomatică de oprire a conflictului”, a declarat miercuri seară, într-o conferință de presă, Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Președinției SUA.

Oficialul american a refuzat să ofere detalii despre stadiul negocierilor indirecte ale Israelului cu grupurile islamiste Hamas și Hezbollah.

”La fel de constant am transmis că negocierile nu sunt în public, nu le vom purta de aici, menținem optimismul și angajamentul, fără a oferi detalii despre conversații, despre stadiul negocierilor, nu vom negocia de aici”, a subliniat Karine Jean-Pierre.

Președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides, a discutat miercuri, la Casa Albă, cu omologul său american, Joe Biden, despre eforturile de oprire a confruntărilor militare între Israel și grupul islamist libanez Hezbollah.

”Situația se schimbă zilnic. Astăzi, sunt destul de optimist că putem ajunge la un armistițiu în următoarele două săptămâni”, a afirmat Nikos Christodoulides.

Administrația de la Washington a anunțat trimiterea în Israel a doi emisari, Brett McGurk și Amos Hochstein, pentru discuții despre conflictele din Fâșia Gaza și Liban, despre situația ostaticilor deținuți de mișcarea palestiniană Hamas și despre tensiunile cu Iranul. Doi diplomați citați de agenția Reuters au declarat că propunerea Statelor Unite vizează un armistițiu de 60 de zile care să permită aplicarea Rezoluției 1.701 a Consiliului de Securitate ONU și stabilizarea situației la frontiera dintre Liban și Israel.

Grupul militant libanez Hezbollah, susținut de Iran, condiționează oprirea confruntărilor cu Israelul de un armistițiu în Fâșia Gaza, între armata israeliană și mișcarea islamistă palestiniană Hamas.

Foto: Profimedia

Citește și:

Statele Unite îndeamnă IRANUL să nu riposteze la atacul Israelului /Teheranul amenință cu o reacție ”dureroasă”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?