De la preluarea puterii de către talibani în Afganistan în 2021, restricțiile impuse femeilor au continuat să se înăsprească, afectând fiecare aspect al vieții lor: educație, angajare și familie.
În 2023, de exemplu, femeilor le-a fost interzis „să lucreze în afara casei”. De asemenea, fetele nu mai au acces la școli și universități, iar mamele și soțiile nu mai pot călători fără să fie însoțite de un bărbat.
Pe lângă toate acestea, femeilor le este de acum interzis să vorbească între ele, fie acasă, la întâlniri intime sau la rugăciune, scrie Le Figaro.
De la finalul lunii august, noi reguli stipulează că femeile nu mai pot vorbi între ele și nici nu mai pot fi auzite de alte femei, conform Rukhshana Media, o agenție de presă fondată de jurnalista afgană Zahra Joya, care trăiește acum în exil în Marea Britanie.
„Vocile femeilor sunt văzute ca potențiale instrumente ale viciului și, prin urmare, nu mai trebuie auzite în public. De asemenea, femeile nu ar trebui să fie auzite cântând sau citind cu voce tare, nici măcar în casele lor,” a anunțat ministrul afgan pentru Promovarea Virtuții și Prevenirea Viciului
El a adăugat că femeilor afgane nu li se mai permite să „audă vocea” altor femei și, prin urmare, trebuie să vorbească în șoaptă.
De asemenea, femeile nu mai pot face „Takbir sau Azan” (rugăciuni cu voce tare) și nici nu mai pot cânta.
Noile restricții mai menționează că “ori de câte ori o femeie este nevoită să își părăsească domiciliul, trebuie să își ascundă fața și corpul. Îmbrăcămintea nu trebuie să fie prea subțire, prea strâmtă sau prea scurtă”, astfel încât femeia “să nu fie ispitită” și “să nu-i ispitească pe alții”. Mai mult, femeile nu mai au voie să se uite direct la bărbații cu care nu au legături de sânge sau de căsătorie.
„Aceasta este o viziune îngrijorătoare a viitorului Afganistanului”, a declarat Roza Otunbayeva, șefa Misiunii de asistență a Organizației Națiunilor Unite în Afganistan.
Foto: Profimedia
CITIȚI ȘI:
SPANIA: Bilanțul inundațiilor a ajuns la 95 de morți. MAE anunță că 22 de români sunt dați dispăruți