Visa Waiver, din martie-aprilie 2025. Muraru: „Am insistat ca anunțul să vină până la FINALUL mandatului președintelui”

Publicat: 31/10/2024, 23:28
Actualizat: 31/10/2024, 23:30

Experții americani vor vizita România pentru verificări efectuate înainte de aderarea țării la Programul Visa Waiver al SUA. România ar putea adera în primăvara anului 2025, după mai bine de 30 ani de eforturi diplomatice depuse.

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a anunțat că o misiune americană de evaluare va vizita Bucureștiul pe 11 noiembrie pentru a verifica îndeplinirea tuturor criteriilor, un pas esențial înainte de anunțul oficial. Primii români ar putea călători în SUA fără viză, din martie sau aprilie 2025.

„România a eliminat vizele pentru cetățenii americani în 1994 și iată că a venit momentul ca și America să elimine vizele pentru români. Acesta a fost un proces destul de complex pentru toate statele care au intrat în program”. 

Andrei Muraru spune că doar trei state din UE, România, Cipru și Bulgaria nu fac parte din aceste program. Legislația constituită de americani împiedică foarte multe state să adere la acest program, nu doar din pricina unor detalii tehnici, ci de a avea o rată de respingere a vizelor mai puțin de 3%, vorbim doar de vizele de afaceri și de turism.

„Noi am insistat ca acest lucru să se facă până la finalul administrației americane, adică 20 ianuarie, urmând ca intrarea efectivă în acest program să se facă undeva în martie sau aprilie și credem SUA va face acest anunț până în 20 ianuarie, a spus Muraru pentru Euronews.

Andrei Muraru: „Se achită o taxă de 21 dolari, cu mult mai puțin decât valoarea vizei actale de 185 dolari, iar răspunsul vine în maxim 72 ore”

Românii vor putea achita doar o taxă de 21 de dolari și să completeze un formular online, iar răspunsul ar putea veni în 72 ore. Procedurile pentru autorizarea călătoriei de peste ocean ar putea fi simplificate.

„Pentru a ajunge în America, după ce România devine parte a programului Visa Waver, orice cetățean român care are intenția de a ajunge în America pentru afaceri sau în scop turistic, trebuie să completeze un formular online, există o aplicație pe telefon, se numește sistemul electronic de autorizare de călătorie, se achită o taxă de 21 de dolari, cu mult mai puțin decât valoarea vizei actuale de 185 de dolari, iar răspunsul vine în maxim 72 de ore”.

Andrei Muraru a explicat despre achiziționarea biletelor și dreptul de ședere pentru 90 de zile, pe pământ american:

Oricum, cei care vor să își achiziționeze bilete pentru a ajunge în America nu vor putea obține aceste bilete decât dacă vor completa acest cod al autorizației electronice de călătorie, alături de numărul pașaportului, deci se vor updata aceste sisteme ale operatorilor de transport aerian și după ce e primit acest accept persoana respectivă poate veni în America, această autorizație e valabilă pentru doi ani, oricâte intrări și ieșiri ar fi în SUA, după care se va face altă aplicație. Aplicația îți va da dreptul de a rămâne 90 de zile pe pământ american, apoi dacă pleci din America, ceasul se restartează, ca să zic așa. Deci te poți întoarce două trei luni.”, a mai spus Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, pentru Euronews.

Sursa Foto: Shutterstock 

Citește și: Marcel Ciolacu: Din anul 2025 vom putea călători în SUA fără VIZE / Din statistica noastră, criteriile tehnice au fost îndeplinite

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat...
Greșeala pe care o facem când gătim ciorbă. Niciodată nu ne-a trecut prin cap
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri