Planul TRUMP 2.0 pentru Europa de Est | Igor Munteanu, fost ambasador în SUA: „Apărarea europeană va fi o formulă tranzacționabilă”

Publicat: 03/11/2024, 10:00
Actualizat: 03/11/2024, 10:07

În pragul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, posibila revenire a lui Donald Trump la Casa Albă ridică întrebări despre viitorul relațiilor internaționale și al securității în Europa de Est. Fost politician și fost ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite, Igor Munteanu, a explicat, într-un interviu pentru Gândul, implicațiile pe care o asemenea schimbare politică le-ar putea aduce pentru NATO, relațiile transatlantice și stabilitatea regiunii Mării Negre.

În primul rând, Trump a anunțat niște intenții foarte revoluționare în raport cu Alianța Nord-Atlantică, după ce a insistat foarte mult asupra creșterii contribuțiilor individuale pentru ca Alianța Nord-Atlantică să funcționeze mai sigur. Trump a avut și remarci foarte usturătoare față de statele mai mici, față de statele baltice și față de Polonia, care, nu este deloc mică, are peste 45 de milioane de locuitori, a spus Igor Munteanu.

Europa, pe cont propriu?

Potrivit fostului diplomat, un nou mandat al lui Trump ar putea accentua presiunea asupra Europei de a-și dezvolta capacități de apărare independente, aspect care a condus deja la inițiative precum „Strategic Compass”.

Mesajul pe care l-au primit europenii este că trebuie, în primul rând, să conteze pe forțele proprii și că, de acum înainte, dacă revine președintele Trump la guvernare, apărarea europeană va fi o formulă tranzacționată sau tranzacționabilă.

Din acest motiv, cred că a apărut și EEAS – „Strategic Compass”, busola de securitate propusă de cancelaria franceză și revenirea la o idee mai veche a francezilor de armată europeană, condusă cu comandamentul european, ceea ce schimbă oarecum raportul de forțe între statul major, cartierul general al Alianței Nord-Atlantice și armatele sau națiunile europene, a continuat el.

”China, rival strategic în competiția economică globală”

Una dintre schimbările majore aduse de Donald Trump în timpul primului său mandat a fost mutarea accentului de la Europa către Asia, percepând China ca un rival strategic important. Igor Munteanu a remarcat că Trump a tratat China drept „adversar strategic neabătut în competiția economică globală”, o viziune care ar putea să se accentueze dacă fostul președinte ar reveni la Casa Albă.”

Potrivit fostului ambasador, în ceea ce privește prioritățile din Europa de Est, Trump s-ar axa mai mult pe negocieri economice cu Rusia decât pe susținerea alianțelor, sugerând chiar posibilitatea unei înțelegeri cu Vladimir Putin pentru a pune capăt conflictului din Ucraina.

Dacă ar fi să ne uităm la prioritățile afișate de către cei doi candidați în acest moment în alegerile americane, observăm că există o anumită apatie din partea ambilor candidați față de chestiunile de ordin strategic cu Europa, renumitul dialog transatlantic, încercarea de a limita, de exemplu, amenințările de securitate pentru europeni din perspectiva războiului sau a războiului declanșat de Federația Rusă.

Și am observat, de exemplu, replici, cum ar fi din partea candidatului Trump, care susține că, într-o perioadă foarte scurtă de timp, el se poate înțelege cu președintele Putin și că el poate aduce pacea, ceea ce nu ar putea s-o aducă Biden sau Harris. Din acest punct de vedere, sigur, se creează anumite pericole netransparente asupra adevăratelor intenții pe care le are candidatul Trump în acest moment, a precizat fostul diplomat.

Donal Trump, sprijinit de votanții albi / Kamala Harris, favorizată de afro-americani

Fostul diplomat a mai spus că Harris a reușit să câștige teren în sondaje, sprijinită de afro-americani și alte grupuri etnice, în timp ce Donald Trump își păstrează baza solidă de susținători în rândul votanților albi.

Știm sigur însă că există o balanță foarte fragilă între șansele celor doi candidați. Harris a revenit spectaculos în ultima lună și jumătate în sondajele care s-au făcut – acum o lună, acum 20 de zile – și, la un moment dat, am observat chiar că îl depășea pe Trump, nu datorită faptului că este mai carismatică, ci datorită faptului că are un capital negativ mai mic.

Nu are atâta rezistență, în special din partea anumitor audiențe colorate, cum ar fi afro-americanii sau grupurile care își păstrează o anumită identitate etnică, în timp ce Trump este mai apropiat de populația sau votanții albi, a menționat el.

”Marea Neagră, un lac intern neatractiv pentru Donald Trump”

Totodată, Igor Munteanu a subliniat că, deși Trump a evitat să abordeze direct subiectul Mării Negre, acesta o percepe drept o zonă cu relevanță scăzută pentru interesele geopolitice ale SUA, un „lac intern” fără valoare strategică majoră.

Nu cred că are o preferință specială pentru Marea Neagră. Niciodată nu l-am auzit abordând în mod explicit acest subiect, deoarece, din punctul lui de vedere, Marea Neagră este mai degrabă un lac intern, neatractiv pentru interesele geopolitice ale Statelor Unite, a detaliat fostul ambasador.

El a evidențiat că, în situația în care Trump ar obținea un nou mandat, selecția pentru funcțiile de securitae ar putea fi bazată mai mult pe loialitate și instinct, în loc pe experiență în politica externă.

„Bănuiesc că, la fel ca în primul său mandat, persoanele cu mai multă experiență sau cunoștințe în «de război» adiacente Europei nu vor avea acces la cele mai înalte poziții.

Trump merge mai degrabă pe instincte, în alegerea unor manageri pentru funcțiile de securitate națională, decât pe selectarea riguroasă a unor persoane care chiar, cu adevărat, știu de unde vine Europa și ce reprezintă aceasta. Am văzut că persoane extrem de importante în National Security Council au fost înlăturate imediat după ce l-au întâlnit pe Donald Trump.

Deci, nu aș pune mare greutate pe selectarea riguroasă a persoanelor care să construiască la Casa Albă, în cazul în care el obține mandatul, o strategie solidă și justificabilă din punct de vedere intelectual”, a detaliat fostul diplomat.

De asemenea, fostul ambasador a atras atenția asupra diferențelor ideologice dintre Harris și Trump, subliniind că reprezentanta democrată susține o politică de continuitate față de administrația Biden în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina și retorica pro-europeană.

Harris va continua politica de status quo a lui Biden, ceea ce înseamnă menținerea retoricii legate de apărarea Ucrainei, dar cu prudența caracteristică președintelui Biden de a evita furnizarea unui echipament suplimentar care ar putea deranja Federația Rusă și cu utilizarea unor mecanisme de restricționare a tipului de echipament militar solicitat de ucraineni.

Această politică de status quo nu este, în realitate, mai bună decât neglijența candidatului Trump. Însă, rămâne de văzut ce se va întâmpla exact după instalarea noului președinte, a concluzionat Igor Munteanu.

Sursa foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI:

Va sacrifica Donald Trump „HARTA Republicii Moldova” pentru o înțelegere cu Rusia? Opinia unui fost diplomat moldovean la Washington

Donald TRUMP: Candidatul care jonglează între INSTANȚE de judecată și tentative de ASASINAT, cu zâmbetul pe buze

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu...
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Cum s-au dat de gol rușii...
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Șoferii din România NU mai pot face ITP. Anunțul RAR venit azi, 21 noiembrie
CTP, devăluiri incendiare: Să nu cumva să te iei de Elena
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!