Cu puțin timp înaintea Revoluției din 1989, Nicolae Ceaușescu a inițiat un proiect ambițios care ar fi schimbat radical harta transportului feroviar din România. Ideea era de a crea o rută feroviară de scurtătură între București și Târgu Jiu, reducând astfel distanța cu aproximativ 91 de kilometri.
Proiectul includea construcția a două tuneluri și a unui viaduct, destinate să facă legătura între Alunu și Seciuri. Scopul era de a deservi eficient zonele industriale și de a facilita transportul cărbunelui către CET Govora. În 1987, primele lucrări au început, iar tunelurile Roșia și Seciuri au fost parțial realizate.
Viaductul de la Alunu a fost, de asemenea, ridicat până la stadiul de fundație. Revoluția din 1989 a întrerupt însă brusc lucrările, iar echipamentele au rămas abandonate. După 1990, noul regim a renunțat la finalizarea proiectului, invocând lipsa de fonduri. Astăzi, traseul incomplet rămâne o amintire a ambițiilor grandioase ale epocii comuniste.
Calea ferată Alunu–Seciurile reprezintă un proiect feroviar ambițios, început în anii 1980 și nefinalizat. Scopul tronsonului era să conecteze direct și Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu și să scurteze distanța dintre București și Petroșani cu 91 de kilometri. Municipiile Râmnicu Vâlcea și Târgu-Jiu urmau să fie conectate printr-o cale ferată cu o lungime de 117 kilometri, ce ar fi reprezentat o alternativă mai rapidă față de ruta auto. Această distanță ar fi fost puțin mai mare decât cea a unui traseu rutier, dar de trei ori mai mică decât distanța actuală de 300 de kilometri.
În 1987, au început lucrările, incluzând construcția Viaductului Alunu și săparea tunelurilor Roșia, Seciuri și Dobrana. Până în 1989, tunelurile Roșia și Seciuri au fost străpunse, iar viaductul parțial ridicat. După 1990, proiectul a fost abandonat, iar scutul de săpat al Tunelului Dobrana a fost lăsat în interiorul galeriei, deteriorându-se în timp.