Dinamo a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, pe UTA Arad, în etapa a 15-a din Superligă.
Unicul gol al confruntării a fost înscris de Dennis Politic (26), după o minge respinsă greşit de Ibrahima Conte.
Roș-albii nu mai câştigaseră de două meciuri acasă (2-2 cu FC Botoşani şi 0-2 cu FCSB).
„Dezamăgit! Cred că meritam mai mult la meciul ăsta. Am avut momente bune de joc, am construit, am avut acţiuni bune. Golubovic a fost în formă bună în seara asta. Trebuia să fim mult mai lucizi, au fost momente când ne-am precipitat. Trebuia să fim mult mai inteligenţi.
Toată echipa este vinovată, la gol a fost o greşeală colectivă. Ei s-au apărat, au gestionat mult mai bine decât noi. Îmi pare rău că ultimele partide tot aşa am pierdut”, a declarat Mircea Rednic după meci.
„Dacă vrei să faci performanță, trebuie să faci sacrificii, să bagi mâna în buzunar. Este o muncă de echipă. Poimâine vom afla gravitatea accidentărilor pe care le au jucătorii.
Îmi doresc din toată inima să nu avem probleme. Dacă nu vor fi valizi, vom juca cu cei pe care îi avem. Gnahore este un băiat extraordinar, are un caracter frumos. Are niște calități, e fotbalist, un lucru extraordinar pentru noi. Ține mijlocul. Toi jucătorii sunt de calitate, probabil voi avea și eu o discuție. Nu de la antrenor la jucător, ci de la prieten la prieten.
Voi face tot ce ține de mine să-l țin pentru că are calitate. Dacă o luăm după noroc, nu prea cred. Dinamo a muncit mult. Pentru echipă muncim extraordinar de mult.
Fiecare adversar este tratat special. Că mai avem de lucrat, toate echipele din Liga 1 mai au de lucrat. Nu există echipă perfectă. Poate FCSB-ul”, a declarat Florentin Petre imediat după meci.
Ora 13.30 Politehnica Iaşi – Oțelul Galaţi
Ora 16.00 Universitatea Cluj – Farul Constanţa
Ora 21.00 Universitatea Craiova – FCSB
Ora 18.00 Unirea Slobozia – FC Botoșani
Ora 21.00 FC Rapid 1923 – FC Hermannstadt