Elevii din România revin luni, 4 noiembrie, la cursuri, odată cu începerea celui de-al doilea modul al anului școlar 2024-2025.
Potrivit calendarului Ministerului Educației, acest modul se va desfășura până vineri, 20 decembrie, când elevii vor intra în vacanța de iarnă.
Anul școlar 2024-2025 are o structură care include alternarea perioadelor de cursuri cu cele de vacanță, astfel:
În acest an școlar, programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc până la 30 mai 2025, pe intervale de câte cinci zile consecutive, la alegerea fiecărei unități școlare, potrivit Antena 3.
În cazul învățământului profesional și tehnologic, aceste programe includ activități de instruire practică.
De asemenea, facem precizarea că structura anului școlar poate fi modificată în situații speciale, cu aprobarea Ministerului Educației, în cazul unor condiții climaterice extreme sau situații particulare care necesită adaptarea calendarului școlar, cu condiția de a asigura parcurgerea integrală a programei școlare și accesul tuturor elevilor la examene și evaluări