Cosmin Corendea, membru AUR și candidat la alegerile parlamentare pentru funcția de deputat, și-a exprimat nemulțumirea față de decizia unui consilier AUR din Consiliul Municipal Giurgiu de a susține un candidat PNL pentru funcția de viceprimar, încălcând astfel directivele partidului.
Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Giurgiu, s-a votat, ca ultim punct al agendei, alegerea viceprimarului! Un vot politic, și nimic mai mult! Cine crede că ceea ce s-a întâmplat azi are vreo legătură cu giurgiuvenii, este pur și simplu naiv din punct de vedere politic, poziția celui de al doilea viceprimar (primar PNL, viceprimar PNL) nefiind decât o formalitate, a transmis Cosmin Corendea.
El a subliniat că votul consilierului AUR pentru un viceprimar PNL reprezintă o trădare a principiilor partidului și o abatere de la hotărârea Biroului Național de Conducere (BNC) al AUR. Acesta a precizat că decizia politică a BNC prevedea retragerea consilierilor AUR din sala de ședință în cazul unor alianțe politice, menținând astfel independența față de celelalte partide majore, precum PNL, PSD și USR
Din păcate, acest reprezentant AUR a hotărât (lumea vorbește că în urma unor discuții cu un reprezentant SOS (fost AUR și dânsul – dacă înțelegeți unde se ajunge și un reprezentant de marca al PNL Giurgiu), așadar, a hotărât să trădeze interesul partidului, cât și indicația simplă și clară de a părăsi sala, în favoarea intereselor proprii, oricare ar fi acelea și a votat cu PNL, a precizat candidatul AUR la alegerile parlamentare.
În opinia sa, decizia consilierului demonstrează o lipsă de loialitate față de valorile AUR și față de cei 2.500 de giurgiuveni care au votat pentru acest partid, nu pentru ambițiile individuale ale consilierului în cauză.
Mai mult, dânsul a mințit când a spus că nu știe de ce colegii de partid au părăsit sala, acea indicație BNC fiindu-i comunicată atât personal, cât și în mod repetat, pe grupurile de partid, a continuat el.
Reprezentanții AUR din Giurgiu și-au exprimat regretul pentru cele întâmplate și au reiterat angajamentul partidului de a nu face alianțe politice.
AUR Giurgiu continuă să reprezinte singura alternativă la aceste “golănii” politice, sperând că într-o zi județul Giurgiu să aibă parte de reprezentanți cu coloană vertebrală, care să ajute cu adevărat oamenii, și mai puțin intereselor proprii, a adăugat Cosmin Corendea.
CITEȘTE ȘI: