Garda de Mediu Ilfov anunţă că a început documentarea şi inventarierea tuturor amplasamentelor afectate de incendieri de deşeuri de cabluri, materiale plastice şi anvelope în zona Sinteşti. Monitorizarea aeriană se va face cu drone. De ani de zile zona este celebră pentru recilcalrea cablurilor și anvelopelor printr-e metodă ieftină dar otrăvitoare, metalul se extrage prin ardere. Pe de altă parte, pentru o parte din locuitori este singura sursă de venituri.
Garda de Mediu Ilfov a început documentarea şi inventarierea tuturor amplasamentelor afectate de incendieri de deşeuri de cabluri, materiale plastice şi anvelope, pe raza localităţii Sinteşti şi în proximitatea acesteia, informează instituţia.
În 24 octombrie, Gada de Mediu anunţa că a dat amenzi de 65.000 de ei şi a confiscat o tonă şi jumătate de deşeuri a căror provenienţă nu a putut fi stabilită, în urma unei acţiuni care a avut loc la Sinteşti, la care au participat peste 100 de comisari de mediu, poliţişti şi jandarmi.
Garda Naţională de Mediu a înaintat şi o sesizare penală la adresa întregii comunităţi din Sinteşti, judeţul Ilfov, pentru arderile ilegale de deşeuri. Începând din 2022, în localitate s-au făcut peste 40 de controale, soldate cu amenzi de circa 4 milioane de lei, dosare penale şi confiscarea a 51 de tone de deşeuri.