Prima pagină » Actualitate » Joe BIDEN și Kamala Harris, prima apariție împreună la un eveniment public după pierderea alegerilor/„A fost cea mai mare onoare să vă conduc”

Joe BIDEN și Kamala Harris, prima apariție împreună la un eveniment public după pierderea alegerilor/„A fost cea mai mare onoare să vă conduc”

Joe BIDEN și Kamala Harris, prima apariție împreună la un eveniment public după pierderea alegerilor/„A fost cea mai mare onoare să vă conduc”

Joe Biden și Kamala Harris au avut luni, 11 noiembrie, prima apariție împreună la un eveniment public de la pierderea alegerilor. Ei au sărbătorit Ziua Veteranilor și au depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut, din Cimitirul Arlington.

Apoi, Biden și Harris au mers la amfiteatrul memorial al cimitirului, unde președintele a onorat serviciul și sacrificiul veteranilor militari americani în ceea ce a fost ultimul său discurs în calitate de comandant suprem al armatei americane.

Joe Biden: „Sunteți cea mai mare forță de luptă”

„A fost cea mai mare onoare a vieții mele să vă conduc, să vă servesc, să am grijă de voi, să vă apăr, așa cum ne-ați apărat voi, generație după generație după generație!”, a spus Joe Biden.

„Sunteți cea mai mare forță de luptă, și aceasta nu este o hiperbolă, cea mai bună forță de luptă din istoria lumii” – Joe Biden

Președintele a anunțat că Departamentul pentru veterani extinde tipurile de cancer acoperite de Legea PACT, lege pe care a semnat-o pentru a extinde serviciile de asistență medicală pentru veteranii care au servit în baze militare unde fumul toxic ieșea din „gropile de ardere” care incinerau gunoiul și alte deșeuri.

Președintele și-a început scurtul discurs afirmând că „obligația cu adevărat sacră” a Americii este de a-i pregăti pe cei pe care îi trimite în pericol și de a avea grijă de ei atunci când se întorc acasă.

A fost pentru prima dată când Biden și Harris au fost văzuți împreună în public de când vicepreședintele în exercițiu a pierdut alegerile, săptămâna trecută, în fața fostului șef al statului, Donald Trump.

Joe Biden a vorbit deja la telefon cu Trump și intenționează să îl primească miercuri, 13 noiembrie, pe președintele ales la Casa Albă, arată Fox News.

CITEȘTE ȘI:

Donald TRUMP își face echipa cu care va conduce America. Cine va fi consilierul pe probleme de securitate de la Casa Albă

Macron se consultă cu Rutte despre efectele realegerii lui Trump președinte al SUA /Parisul vrea „dezvoltarea pilonului european” al NATO

Olaf Scholz bate la porțile Kremlinului. „Da, am hotărât să vorbesc cu preşedintele PUTIN!”

Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si ... vezi toate articolele

Citește și