Armata României ne apără de selecționerul României!

Fiți fără grijă! Armata e vigilentă. Ne apără! Ne ține spatele, cu orice preț! Face cum face și ne are în grijă. Aproape că nimic nu ne mai poate atinge. Armata României, în timp ce noi credeam că suntem ai nimănui, ne apără inclusiv de selecționerul… aceleiași Românii!

Faptul că Mircea Lucescu, domnul Lucescu, pentru cei despre care vorbim aici, a „îndrăznit” să se refere la clubul de fotbal condus de Gigi Becali spunând că e vorba de echipa Steaua – și nu FCSB – i-a înfuriat atât de tare pe reprezentanții Clubului Sportiv al Armatei, încât aceștia au ieșit viteji la rampă: „Steaua este clubul Ministerului Apărării Naționale, iar marca Steaua este un bun al statului român. (n.r.: și România însăși, pe care naționala o reprezintă, nu mai e a statului român?) Noi, cei care lucrăm în cadrul acestui club avem obligația legală de-a-l apăra și de acționa împotriva celor care ne aduc prejudicii de imagine. Ținem să le transmitem tuturor, că vom manifesta toleranță zero, față de cei care nu respectă deciziile instanțelor și vom acționa în această direcție prin toate mijloacele legale”, spun dumnealor.

Tuturor, adică lui Mircea Lucescu. Împotriva celor care ne aduc prejudicii de imagine, adică împotriva selecționerului. Toleranță zero față de același nume.

Că nu vom ști să îl prețuim pe Mircea Lucescu m-am temut de la început. Și v-am spus. Și v-am scris. Și v-am rugat să n-am dreptate. De când s-a vehiculat, doar, ideea că ar putea accepta postul de pe banca României, am știut că nu poate dura mult recunoștința poporului nostru pentru cineva care, așa cum am mai scris, putea antrena oriunde, oricât dorea, pe ce sume de bani își punea în minte.

Dar că statul însuși, prin Armată, ar îndrăzni să îl amenințe cu o chemare în judecată, pentru că a folosit numele Steaua pentru a se referi la un club care din stea se trage și care are în istoric destule argumente pentru a continua să meargă pe acest drum – sau măcar să creeze confuzii inocente în discursuri libere –, nu mi-am imaginat nicio clipă.

Un război început de ani de zile, niște ambiții personale duse la extrem, câteva decizii de instanță și neapărat multă gălăgie pe holurile pe care se încropesc știrile. Și îndrăzneala uluitoare – ca să nu îi spun tupeu – de a te atinge de oameni ca Mircea Lucescu, tocmai acum, când conduce echipa naționalei tale, care nu a înregistrat, sub bagheta sa, niciun rezultat negativ – ci trei victorii și un egal atât de comentat –, tocmai acum când, în urma celui mai recent meci al României, demonstrează cât de mult iubește și apără o țară din care a pornit să cucerească marile scene ale lumii și ale performanței.

Nu îi era mai comod lui Lucescu, la 79 de ani, să stea pe Coasta de Azur sau pe ce coaste își dorea dumnealui și să privească, de pe margine, cum câțiva se luptă să scoată țara din mocirlă – cum face, de exemplu, Gheorghe Hagi, prin strădania sa de la Constanța – și cum toți ceilalți dorm și fură și mint și înșală? Dar a venit acasă. La final de carieră. Pe ce salariu a avut și predecesorul său. Și strigă sus și tare că România e nedreptățită de unii și de alții, că așa nu se mai poate, că rănile sunt adânci și dor!

Și îndrăznește să comenteze meciul unei echipe din Liga I pe care, în analiza la cald, o numește Steaua. „Consider că dânsul ca și selecționer al României trebuie să fie mult mai atent când face astfel de declarații și trebuie să respecte Steaua București. Iar acest lucru este valabil pentru toată lumea”, spune un team managerul clubului Steaua. Așadar Mircea Lucescu e vinovat, mai nou, și pentru îndrăzneala de a fi selecționerul României, continuând să fie un om curajos, demn și coerent.

Dar dumneavoastră, domnilor, știind că istoria nu vă va reține nici măcar prin astfel de grosolănii, când veți învăța să-l respectați pe Mircea Lucescu? Și pe puținii ca dumnealui care mai sunt printre noi? Când?

Și nici măcar nu vă va fi rușine!

Citește și:

Cuvintele din urmă

Acum îi vreți pe Bellu și Bitang?

Și Ashley nu mai vine…

Mașina cu număr de provincie

Zilele orașului