„Suntem aici, în sediul NATO, umăr la umăr, pentru a da un mesaj puternic că românii sunt în siguranță și stabilitate”. Este mesajul premierului Marcel Ciolacu, după întrevederea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Ciolacu l-a asigurat pe Rutte de „întregul sprijin al Guvernului în îndeplinirea mandatului său important și provocator”
Am avut astăzi o întrevedere foarte bună cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte și l-am asigurat, în cadrul acestei prime întâlniri cu un oficial român, de întreg sprijinul Guvernului pe care îl conduc și al meu personal în îndeplinirea mandatului său important, a declarat Ciolacu.
Premierul a mărturisit că a „simțit solidaritatea” secretarului general pentru România, după incidentul cu dronele rusești.
Am simțit solidaritatea domnului Rutte din primele clipe ale mandatului, când a dat o declarație fermă de sprijin pentru România în contextul incidentului cu dronele rusești, din luna octombrie și îi mulțumesc pentru asta. România și poporul român au un atașament profund față de valorile euroatlantice.
Ciolacu a transmis că România este pregătită să contribuie la „întărirea Alianței și la menținea unei relații transatlantice cât mai solide”.
NATO și relația transatlantică, Statele Unite și Uniunea Europeană sunt pilonii pe care ne clădim securitatea și apărarea. De 20 de ani, societatea românească s-a dezvoltat și a prosperat în spatele scutului NATO, care asigură României cele mai solide garanții de securitate din istoria sa. De aceea, suntem pregătiți să contribuim la întărirea Alianței și la menținea unei relații transatlantice cât mai solide. Este cu atât mai important să facem acest lucru, având în vedere că ne confruntăm cu un context de securitate extrem de complicat.
Ciolacu i-a transmis oficialului NATO că România respectă angajamentele și este solidară cu Aliații și cu partenerii, mai ales că „nicio țară nu poate răspunde de una singură amenințărilor de securitate”, conform premierului.
Împărtășesc pe deplin viziunea domnului Rutte că nicio țară nu poate răspunde de una singură amenințărilor de securitate. Faptul că suntem mai puternici împreună este o realitate, nu doar un slogan. Tocmai de aceea, i-am transmis domnului Secretar General recunoștința României atât față de Aliații care ne sprijină concret, cât și față de NATO care a adoptat măsuri dedicate României în domeniul apărării terestre și aeriene.
Avem o prezență militară Aliată consistentă în România, dar i-am solicitat domnului Secretar General să sprijine suplimentarea și întărirea acestei prezențe, dar și consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic, la Marea Neagră. Un astfel de demers este indispensabil pentru o descurajare credibilă a amenințărilor rusești.
De altfel, încălcările spațiului aerian Aliat și postura agresivă a Rusiei din Marea Neagră arată cât de important este să creștem efectivele în zonă și să oferim un răspuns solidar și unitar al Alianței. În acest context, i-am transmis domnului Secretar General că România înțelege și își respectă angajamentele și este solidară cu Aliații și partenerii noștri.
„Rusia a readus războiul în Europa”, a declarat Ciolacu, adăugând că Alianța are o prezență consistentă în România, iar aceasta este garanția că „fiecare centimetru al teritoriului nostru este apărat pe deplin”.
Federația Rusă a ales să devină cea mai mare amenințare la adresa NATO. Rusia a readus războiul în Europa, chiar la granițele României, iar acest lucru a crescut nivelul de preocupare în rândul cetățenilor noștri. De aceea, suntem aici, în sediul NATO, umăr la umăr, pentru a da un mesaj puternic că românii sunt în siguranță și stabilitate, spune Marcel Ciolacu.
Ciolacu a subliniat că România va continua să susțină „fără rezerve lupta legitimă a Ucrainei împotriva agresiunii ruse”.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este o tragedie care se desfășoară la granițele noastre. România a susținut fără rezerve lupta legitimă a Ucrainei împotriva agresiunii ruse și pentru apărarea independenței, suveranității și integrității sale teritoriale. Vom continua să acordăm un sprijin multi-dimensional Ucrainei. Donația sistemului Patriot și pregătirea în România a piloților ucraineni, alături de cei români și Aliați, pe avioanele F-16 sunt doar câteva elemente care demonstrează amploarea asistenței noastre, a mai spus Ciolacu.
CITEȘTE ȘI: