Mulți conducători auto încă nu știu cum se semnalizează corect într-un sens giratoriu, deși cu siguranță au învățat asta la școala de șoferi sau pot să recitească în Codul Rutier. Sau unii, pur și simplu, neglizează acest lucru… din neatenție sau nepăsare.
În Codul Rutier este menționat destul de clar faptul că orice manevră se semnalizează, cu ajutorul luminilor de semnalizare. Depășirea, plecarea de pe loc, o problemă la volan, trecerea de pe o bandă pe cealaltă, intrarea sau ieșire din sensul giratoriu, parcările sau datul înapoi și nu numai.
„Conducătorii de vehicule sunt obligați să semnalizeze schimbarea direcției de deplasare, depășirea, oprirea și punerea în mișcare”, apare în art. 116 din Codul Rutier.
Ești obligat să semnalizezi și atunci când efectuezi întoarcerea autovehiculului de pe un sens de mers pe celălalt, prin manevre de înainte și înapoi sau prin viraj. Un viraj se semnalizează cu cel puțin 50 de metri înainte de efectuarea acestuia.
Atenție, dacă te afli în afara unei localități, semnalizarea se face înainte cu cel puțin 100 de metri. Nu uita nici să pornești avariile, dacă simți că mașina nu mai poate fi condusă din cauza unor probleme tehnice, precum imposibilitatea de a frâna.
Referitor la semnalizarea stângă în sensul giratoriu, doar dacă ieșiți din acest loc în a doua, a treia sau a patra ieșire se va face. Se va menține pentru o scurtă clipă, căci apoi, la final de ieșire, se va da dreapta. Totodată, dacă veți părăsi sensul la dreapta sau la prima ieșire așa cum se mai spune trebuie să semnalizați dreapta.
Înainte de a pătrunde în sensul giratoriu, trebuie să semnalizăm direcția în care dorim să mergem. Dacă urmează să părăsim giratoriul pe la prima ieșire, dăm semnal dreapta. Dacă ieșim pe la a doua, a treia, a patra ieșire, dăm semnal stânga. Menținem semnalul stânga până trecem de ultima ieșire aflata înaintea celei pe care urmează să pătrundem, apoi dăm semnal dreapta”, a explicat pentru promotor.ro instructorul auto Marian Croitoru.
Prin respectarea semnalizării, șoferii din spate și din față vor ști cum dorim să procedăm, iar ei își vor adapta manevrele în funcțiile de intențiile noastre. Dacă nu ții cont de norme, în mod cert riști amendă, dar și suspendarea permisului.
„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni […] nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers”, scrie în Legea 195/2002.
Valoarea amenzii poate fi cuprinsă între 330 și 495 de lei. „În cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic”, apare în Codul Rutier la art. 107 pct.1 (1).
Sursă foto: colaj Envato (caracter ilustrativ)