Coordonatorul național al Partidului Alternativa pentru Demnitate Națională, Alexandra Bertalan-Păcuraru, candidat în alegerile prezidențiale, a afirmat că a votat pentru pace, stabilitate și bunăstare și i-a îndemnat pe alegători să se prezinte la urne „în număr mare”.
Alexandra Bertalan-Păcuraru a postat pe pagina ei de Facebook imagini din secția de votare, de la momentul în care a introdus în urnă buletinul de vor. „Am votat pentru pace, pentru stabilitate și pentru bunăstarea tuturor românilor. Am votat pentru siguranța copiilor noștri, aici, în societate: să se dezvolte frumos, să fie protejați și să fie iubiți necondiționat. Ieșiți la vot în număr mare! Puterea este în mâinile voastre”, a spus Alexandra Bertalan-Păcuraru, duminică, în mesajul video postat pe Facebook.