Un bărbat de 35 de ani, din Buzău, este acuzat de crimă după ce a intrat în casă peste o femeie din Tulcea, a lovit-o și i-a furat bijuteriile. Femeia a murit, în urma loviturilor primite.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Tulcea au fost sesizați, vineri, că, într-un imobil de pe strada Babadag, din municipiul Tulcea, a fost găsită o femeie inconștientă. La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Tulcea, care a constatat decesul acesteia.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a constatat faptul că un bărbat, de 35 de ani, din județul Buzău, ar fi pătruns în apartamentul în care se afla femeia, agresând-o fizic, iar, ulterior i-ar fi sustras bijuteriile purtate. Din cauza loviturilor violente, femeia a murit.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată.
Duminică, în baza probatoriului administrat până în prezent, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus asupra bărbatului măsura reținerii, pentru 24 de ore. Tot astăzi, acesta va fi prezentat instanței de judecată pentru a dispune o măsură preventivă.
FOTO – caracter ilustrativ: Facebook/Poliția Română