Elena Lasconi, președinta USR și candidată în turul 2 al alegerilor prezidențiale, a transmis un mesaj ferm luni seara, 25 noiembrie, după numărarea voturilor în primul tur: „Votul românilor de ieri a fost un vot de blam la adresa unui fel de a face politică, un vot de protest și exasperare”.
„Va veni timpul să vorbim despre responsabilitatea celor care ne-au adus aici, dar acum trebuie să ne unim pentru a apăra democrația noastră, libertatea pentru care s-a murit la Revoluție acum 35 de ani”, a adăugat Lasconi.
Referindu-se la adversarul său din turul 2, extremistul Călin Georgescu, Lasconi a spus: „Călin Georgescu este un admirator pe față al lui Vladimir Putin. Este împotriva NATO și a Uniunii Europene și vrea să izoleze România. Are un discurs național ceaușist. Este pentru izolarea României pe care el o numește ”neutralitate”. Vrea să scoată România din circuitele economice și financiare europene și internaționale.
Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei. O spun cu voce tare și cu inima plină, și o spun cu vocea milioanelor de români care se simt parte a familiei europene: Românii patrioți au rezistat, în istorie, de zece ori invaziilor rusești – vom rezista și acum!
Conform rezultatelor finale, Elena Lasconi a obținut 19,18%, având o diferență de doar 2.742 de voturi față de Marcel Ciolacu, în favoarea candidatei USR.
Sursa: Facebook – USR
CITEȘTE ȘI: